Cum să nu vă pierdeți timpul pe internet cu certuri: Reductio ad hitlerum

Trăim într-o lume în care suntem bombardați în permanență cu informații. Feedul de Facebook, Reddit, Instagram, știri, mesaje…toate ne consumă timp. Probabil mulți dintre voi ați ajuns la saturație și urmăriți doar anumite chestii care vi se par interesante, dar le ignorați pe celelalte.

Azi vreau să vă explic un concept care o să vă ajute în lumea asta: ”reductio ad hitlerum”.

”Reductio ad hitlerum” e genul de chestie pe care, dacă o vedeți într-o dezbatere sau ceartă, puteți deja să trageți concluzii.

Ce e Reductio ad hitlerum?

Reductio ad hitlerum descrie acele situații în care, într-o discuție / dezbatere cineva compară un argument al adversarului său cu ce făcea sau ar fi făcut Hitler ori naziștii. Logica e următoarea:

Hitler / naziștii = răul suprem

Argumentul tău = ce ar face / ar fi făcut hitler naziștii

Prin urmare argumentul tău = răul suprem

Un exemplu descris de Thomas Fleming în anul 2000:

Leo Strauss called it the reductio ad Hitlerum. If Hitler liked neoclassical art, that means that classicism in every form is Nazi; if Hitler wanted to strengthen the German family, that makes the traditional family (and its defenders) Nazi; if Hitler spoke of the “nation” or the “folk”, then any invocation of nationality, ethnicity, or even folkishness is Nazi …[8]

Cine folosește Reductio ad hitlerum

De regulă Reductio ad hitlerum e folosit în situații în care persoana respectivă nu mai are alte argumente. Un exemplu recent vine din politica românească de la Ilan Laufer (via Hotnews):

Foarte important e că președintele Klaus Iohannis este etnic german și are o legatură dubioasă din toate punctele de vedere cu Forumul Democrat German din România, moștenitoarea unei organizații naziste, scoase în afara legii, conform Tratatului de la Paris, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial“, a declarat Ilan Laufer, marți seara. Imediat după aceea a spus că îl va reclama pe Iohannis la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acuzându-l pe șeful statului de antisemitism. În opinia lui Laufer, refuzul președintelui Klaus Iohannis de a-l numi în funcție este “un nou act de antisemitism”.

Ce face Laufer e un caz clasic de Reductio ad hitlerum. Argumente nu prea avea așa că a jucat cartea cu naziștii și că e discriminat pentru că e evreu.

De fapt ori de câte ori cineva din PSD folosește argumentul Iohannis = german = nazist, acela e un caz tipic de ”reductio ad hitlerum”.

Dar astfel de cazuri nu sunt folosite doar în politică ci peste tot pe internet sau în discuții publice. Uneori se strecoară și în mediul academic.

Ce să faci când vezi Reductio ad hitlerum

Regula generală când cineva folosește reductio ad hitlerum e că nu are argumente mai bune. Sunt puține situații în care chestia asta nu e aplicabilă. E ok atunci când se face o comparație istorică între regimul nazist și altceva în contextul perioadei, de exemplu o comparație între propaganda nazistă și cea sovietiică din Al Doilea Război Mondial.

Nu e ok însă când faci ceva de genul ăsta:

Din cele mai vechi timpuri oamenii și-au construit ideologii mistice. Naziștii nu au fost nici primii, nici ultimii care au făcut asta. Voi chiar credeți că romanii credeau că orașul a fost creat de la zero de doi tipi care au supt de la o lupoaică? Sau că romanii sunt descendenți ai lui Eneas, erou grec care a luptat în războiul troian?

Practic tipul și-a început dizertație cu un reductio ad hitlerum!

Ce trebuie făcut în astfel de situații? În primul rând să atragi atenția asupra faptului că o astfel de comparație nu are sens și e complet deplasată în contextul respectiv.

Apoi să nu îți mai pierzi timpul citind sau despicând firul în patru pe acel argument. Ori de câte ori cineva apelează la reductio ad hitlerum e clar că:

  1. Nu are argumente mai bune
  2. S-ar putea să nu înțeleagă prea bine subiectul așa că maschează chestia asta prin comparații cu naziști



De ce majoritatea studiilor medicale din presă sunt false

Câteodată uit cât de cretină poate fi presa, indiferent că vorbim despre România sau cea străină. Și asta nu doar din cauza tabloidelor sau cancanurilor ci și din cauza lipsei totale de gândire critică. Credeam de exemplu că am scăpat de articolele de genul ”cercetătorii britanici au descoperit că”. Dar m-am înșelat, a dispărut expresia ”cercetătorii britanici”, dar studiile apărute prin presă sunt la fel de cretine. Haideți să vă arăt unul pe care îl veți vedea shareuit și tradus des pe la noi via Marketwatch:

The amount of time you sleep, which includes daytime naps, is linked to your risk of developing cardiovascular disease and early morbidity, according to a study of over 116,000 people in seven regions of the world, published in the peer-reviewed European Heart Journal on Wednesday.

Adică, dacă dormi prea mult riști să ai probleme cu inima, zic cei de la Marketwatch pe baza unui studiu. Pentru mine o astfel de chestie nu are nici un sens așa că am vrut să văd cu ochii mei studiul sau articolul citat. Dau cu click-ul pe sursă, adică ”European Heart Journal” și văd că zice la un moment dat așa:

This study provides important epidemiological information, but causative factors explaining the described associations with increased CV risk remain speculative   
Pe românește: studiul oferă informații importante, dar legătura între probleme cu inima și dormitul prea mult sunt speculative. ”Speculative” e cuvântul academic pentru ”nu putem să dovedim nimic, dar ne-ar plăcea să fie așa”.
Iar ăștia de la Marketwatch nu zic ”s-ar putea să existe o legătură”, ei zic ”is linked”, adică treaba e sigură. Articolul citat spune însă că nu există nici o legătură dovedită!

Cine ar mai fi dat click pe articol dacă ar fi scris că nu au nici o dovadă? Păi rahat, nimeni!

Care e treaba cu studiile astea

Studiul e făcut de niște doctori. Dacă ați avut contact cu ei (nu vă doresc), atunci știți probabil că, atunci când vine vorba de matematică, singura lor abilitate decentă e număratul. Așa că orice studiu din lumea medicală trebuie privit cu scepticism dacă e făcut de doctori și nu de statisticieni. De ce?

Pentru studiul de mai sus pare să sufere de o problemă elementară din statistică: ”corellation does not imply causation”.

Practic doctorii aceștia au observat că oamenii cu prea puține ore de somn sau prea multe mor mai repede. Așa că au zis: dacă dormiți prea mult sau prea puțini crește riscul să muriți. Ori asta e o prostie și vă explic și de ce.

Exemple

Iată un grafic cu vânzările globale de iphone-uri (via Statista):

Iată și un grafic cu populația României (via Tradingeconomics): 

După cum puteți observa pe măsură ce vânzările de iphone-uri au crescut, populația României a scăzut. Concluzia ar fi că vânzarea de iphone-uri duce la o scădere a populației României! Cineva să îi oprească pe ăia de la Apple că altfel se depopulează complet țara!

Credeți că există vreo legătură între cele două informații? Nope! Doar pentru că există o corelație între cele două, nu înseamnă că există și o legătură directă.

În alte situații, e posibil ca un factor extern să influențeze cele două tendințe. De exemplu (via Wikipedia):

Young children who sleep with the light on are much more likely to develop myopia in later life.

Therefore, sleeping with the light on causes myopia.

This is a scientific example that resulted from a study at the University of Pennsylvania Medical Center. Published in the May 13, 1999 issue of Nature,[7] the study received much coverage at the time in the popular press.[8] However, a later study at Ohio State University did not find that infants sleeping with the light on caused the development of myopia. It did find a strong link between parental myopia and the development of child myopia, also noting that myopic parents were more likely to leave a light on in their children’s bedroom.[9][10][11][12] In this case, the cause of both conditions is parental myopia, and the above-stated conclusion is false.

Un studiu publicat în revista ”Nature” așadar trăsese concluzia că dacă lași lumina aprinsă, copii tăi riscă să devină miopi. De fapt miopia se transmitea de la părinți la copii. Doar că părinții miopi lăsau lumina aprinsă pentru copii pentru că părinții nu prea vedeau. Copiii lor moșteneau miopia oricum, indiferent că era lumina aprinsă sau nu.

Studiul a crezut că lumina lăsată aprinsă cauzează miopia, ceea ce e ridicol.

Preferata mea e asta însă:

Cum apare Nicolas Cage într-un film cum începe să crească numărul de oameni care se înneacă în piscine!

Care e treaba cu studiul ăsta

Fără să fiu medic cardiolog pot să vă spun din propria experiență că oamenii bolnavi tind să doarmă mai mult pentru a se recupera. Cei care au dureri puternice în schimb nu pot dormi din cauza lor. Asta înseamnă că oamenii bolnavi dorm ori un număr de ore peste medie, ori un număr de ore sub medie (cei cu dureri).

Altfel spus, boala te face să dormi prea mult sau prea puțin. Nu somnul te îmbolnăvește! Cercetătorii lui pește au citit corelația dintre cele două evenimente (Dormit vs. îmbolnăvit) exact invers. Pe lângă asta studiul acela a fost făcut pe bani, nu pe biscuiți, iar o concluzie de genul: ”oamenii bolnavi dorm ori un număr de ore peste medie, ori un număr de ore sub medie (cei cu dureri)” o să îi facă pe finanțatori de ce cheltuie bani pe astfel de studii.

Un studiu cu o concluzie bombastică de genul ”prea mult somn duce la probleme cardiace” poate fi însoțit de ”ne mai trebuie bani pentru a studia problema în mai mult detaliu”.

Poză din cover: BruceBlaus [CC BY-SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0)], from Wikimedia Commons




Digi24 nu știu cât e cota de TVA în România

Că Digi24 sunt praf nu cred că e o surpriză pentru nimeni. Adică doar din ce urmăresc eu când mai aterizez din întâmplare pe articole ale lor știu că:

Ei bine iată încă un motiv pentru care presa economică din România moare: Digi 24 nu știe cât e cota de TVA.

Nu că vreau să fiu cârcotaș, dar cota de TVA nu mai e 24% de mult timp. De la 1 ianuarie 2016 a scăzut la 20% iar de la 1 ianuarie 2017 a revenit la valoarea de 19%. Partea și mai nasoală pentru cine a scris articolul acela e că putea să își dea singură seama că scrie o prostie dacă știa matematică de clasa a 2a:

Dacă prețul unei bancnote fără TVA e 150 RON, iar prețul cu TVA e 178 RON, cât e TVA-ul? Păi 178 – 150 = 28 RON. Cât reprezintă 28 RON din 150? Simplu, împărțim 28 la 150 și obținem 0.19 adică 19%. Asta e tot! O problemă de clasa a 2a! Cine a scris articolul de la Digi 24 e incapabil de o operațiune de clasa a 2a!

Ochiometric, 24% e aproape un sfert. Un sfert din 100 e 25. Un sfert din 50 e aproximativ 12. Cele 2 sferturi adunate dau 37, mai mult decât 28-ul rezultat. Ochiometric putea să își dea seama că e ceva în neregulă cu procentul acela.

Și ca să  fie clar, articolul e scris de cineva care se ocupă de Economie – Finanțe la Digi24:

De asta moare presa economică din România și nu dă nimeni bani pentru conținutul lor. Digi 24 nu va putea niciodată să ceară bani cuiva pentru astfel de știri și are norocul că e parte din grupul Digi, altfel nu cred că rezistau pe piață.

 




Un exemplu de cum să nu îți dai cu părerea

Am mai multe surse pe care le urmăresc pentru știri zilnice. Una din acele surse e blogger-ul Zoso, care publică o listă de știri în zilele lucrătoare. Azi am dat peste un articol care se anunța promițător numit ”BBC are un articol similar”. Zic ”ok, s-ar putea să fie interesant” așa că dau click și ajung aici:

Sursă screenshot: blogul https://cuvintecuvintila.blog

Ok, un blog românesc, perfect, mai găsesc pe cineva cu pasiune pentru geopolitică. Ăsta nu e un lucru rău. Dar o regulă de bun simț în privința politicii internaționale spune că domeniul ăsta e al dracului de complicat și plin de propagandă și interpretări subiective ale realității. Fix de asta e important ca persoana respectivă să își menționeze sursele, ca să poată vedea și cititorul de unde își ia informațiile și apoi să judece singur acele fapte.

Am atras atenția și în trecut asupra acestei practici des întâlnite în media românească: subiecte complicate cu zero trimiteri sau referințe.

Din păcate nici textul de aici nu e excepție de la această practică: subiect complicat cu ZERO trimiteri relevante în text către sursele de unde sunt preluate informațiile. Și vorbim despre:

  • acuzații de colaborare cu naziștii la adresa familiei Bush
  • acuzații de rasism: ”De altfel pînă la Trump, acesta a fost considerat cel mai rasist mesaj promovat vreodată de un candidat la președinție după 1945.
  • exprimări de genul: ”În paranteză avem lista cu asemănările și deosebirile dintre CIA și KGB, exceptînd limba de predare a cursurilor. ( )

Nici o referință, nici o trimitere la o sursă pentru informațiile astea…nimic. Poate informațiile sunt adevărate, poate nu, cititorul obișnuit nu se va deranja să le verifice sau să înțeleagă nuanțele.

Și totuși textul e shareuit și oamenii preiau opinii din el, deși nu e foarte clar de unde provin informațiile, cât din ele sunt opinii și cât sunt fapte ce nu pot fi contestate. Sunt informațiile preluate de pe wikipedia? Atunci ar trebui spus că provin de acolo. Sunt preluate din altă parte, atunci dă sursa! Dacă sunt luate de pe Russia Today e una, dacă sunt de pe BBC e altceva.

Și dacă tot veni vorba de BBC, să vezi chestie și BBC are un articol similar:

Nici tipul de la BBC nu dă linkuri (boală grea și prezentă și la case mai mari văd), dar măcar spune de unde a luat informațiile: ”conform biografului lui Bush”, ”conform unui interviu din The Atlantic” și așa mai departe.

Sunt mulți care spun că schimbarea începe cu noi, dar puțini care o și fac. Nu trebuie să fie schimbări mari, ajută și cele mici, cum ar fi să refuzi să iei în considerare articolele complicate fără sursă.

Și ca o ultimă remarcă, autorul articolului de pe blogul românesc zice la un moment asa:

Cam asta ar fi trebuit să vedem noi la TV despre George H.W. Bush, sau să fi citit pe site-ul Știrile ProTV, în loc de https://stirileprotv.ro/stiri/international/sua-in-doliu-dupa-moartea-lui-george-bush-sr-cariera-remarcabila-a-celui-de-al-41-lea-presedinte-american.html, dacă acolo ar fi lucrat oameni care să își respecte publicul și meseria de jurnalist.

Nu știu cine e tipul sau cu ce se ocupă, știu însă că nu poți să te plângi că Știrile Pro TV nu își respectă publicul și meseria de jurnalist într-un articol cu ZERO referințe către sursele informației. Mai ales când faci afirmații atât de categorice și lipsite de nuanță precum cele de mai sus. Nu de alta, dar ironia situației e prea puternică, pentru a o putea ignora.




Nici G4Media nu citează sursele

Îl știți pe Dan Tăpălagă, tipul care tot spune că PSD fură, că Dragnea e un penal, că PSD sunt hoți? Ei bine el a plecat de la Hotnews și scrie pe propria sa platformă. Toate bune și frumoase până aici, doar că e un pic aiurea să țipi cât poți de tare: ”Hoții!”, în condițiile în care multe dintre articolele de pe platforma sa nu citează sursele. De ce spun asta? Pentru că am mai zis treaba asta și am să o tot repet: a te folosi de informațiile altcuiva înseamnă încălcarea drepturilor de autor și implicit furt intelectual. Câteva exemple:

La finalul articolului autorul a scris ”Surse” și a enumerat sursele, dar nu a dat nici link și nici nu a spus care sunt articolele de unde a preluat informația:

Cu albastru sus se vede linkul spre G4MEdia. Jos se vede cum sursele sunt citate fără link și se face trimitere spre numele organizației, nicidecum articolul de unde a fost preluată informația.

Dar chestiile astea nu se întâmplă doar în articolele unor oarecare oameni care scriu pe platformă ci și la Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi:


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Câteva concluzii

A început să mă preocupe subiectul ăsta după ce am observat că în mod sistematic presa românească nu citează sursa. Și nu vorbim de Antena 3 sau Romania TV aici ci de platforme care se vor respectabile. În cazul G4media lucrurile sunt destul de clare:

  • Politica editorială e de a nu cita sursele în general. Sunt articole întregi preluate de pe siteuri din afară și traduse sistematic în limba română fără a menționa sursa. Când vine vorba de surse românești, nici ele nu sunt citate, dar măcar sunt menționate (deși fără link).
  • Se citează în general ca sursă propriile articole, ori de câte ori se poate, deci oamenii știu să folosească linkurile și nu e o întâmplare că fac asta.
  • Sunt menționate ca sursă numele ziarelor de unde sunt preluate articolele (uneori), dar niciodată nu se menționează concret articolul preluat și NU se dă link.

De ce fac asta?

Faptul că citează doar numele ziarului spune că nu vor să trimită cititorii spre acel articol. De ce? Nu știu, dar bănuiesc că au preluat atât de multă informație de acolo încât ar arăta că au  făcut copy și paste. Pe lângă asta probabil nu vor ca ziarele respective să știe că articolele le sunt preluate dincolo de cât permite ”fair usage”. Și ar mai fi o chestie, dar credeam că a murit și nu o mai ia nimeni în serios numită ”Pagerank”. Pe vremuri Google calcula relevanța unui site comparând câte linkuri trimit către un site cu câte linkuri trimite siteul respectiv spre alte siteuri. Adică: Blogul Economie 101 trimite linkuri spre 1,000 de surse. Alte siteuri citează și trimit cu link spre blogul Economie 101 de 200 de ori. Google calculează raportul și trage concluzia că blogul Economie101 nu are o relevanță foarte mare pentru că linkurile care ”ies din site” sunt mai multe decât linkurile care ”trimit spre site”. Consecința ar fi că articolele de pe blogul meu nu sunt considerate foarte relevante așa că vor apărea pe pagina 5 sau 10 sau 200 într-o căutare. Ce ar trebui să fac eu în situația asta ar fi să nu mai citez nici o sursă, să șterg toate trimiterile spre exterior și atunci mă aleg cu 200 de linkuri spre blogul Economie 101 vs. 0 linkuri care ies din site. Brusc Google va considera că sunt o sursă citată des și implicit va pune articolele mele mai sus în căutările lor. Google a spus în repetate rânduri că nu prea mai ține cont de chestia asta și Pagerankul a murit oficial în 2014, în prezent algoritmul ținând cont de vreo 200 de factori diferiți pentru a calcula relevanța unui site. Faza e că poți obține același efect adăugând atributul ”nofollow” linkurilor. Nu există așadar scuză legitimă pentru a face treaba asta! Dar văd că treaba asta încă ține și cred că G4Media nu pune linkuri intenționat ca strategie de SEO. Iar asta sincer e o chestie de rahat pentru că încalcă legea drepturilor de autor din România, Marea Britanie și SUA în mod flagrant. De ce îmi pasă mie? Pentru că aș vrea că măcar cititorii mei să înțeleagă problemele aduse de necitarea sursei:

  1. Omoară presa liberă pentru că oamenii care au generat acea informație trebuie plătiți. A prelua informația lor fără citare înseamnă că ei muncesc și alții beneficiază GRATIS de pe munca lor.
  2. Nu e etic pentru un jurnalist să preia informațiile altor jurnaliști fără să le dea credit. Ca să nu mai spun că e aiurea să strigi ”Hoții!” la Dragnea și PSD, dar tu să îți însușești ideile și informațiile altora la modul sistematic (de asta am enumerat atâtea exemple mai sus).
  3. Necitarea surselor înseamnă că articolul respectiv poate spune chestii false. Cum pot verifica dacă G4Media spune adevărul despre revolta din Irak de exemplu dacă nu dau sursa informației.

Cât despre blogul meu, am câteva mii de linkuri care ”ies” din blog citând surse sau trimițând spre articole interesante. Mi se rupe de Pagerank și dacă Google mă crede sursă de încredere. Prefer să indic sursa și să vă ofer posibilitatea de a descoperi lucruri interesante atunci când pot.




De ce moare presa din România: citarea surselor la Adevărul

Una din cele mai enervante chestii din presa românească e faptul că nu are obiceiul să citeze sursele. E o situație mult prea comună pentru gusturile mele, pe care o vezi la televiuni, ziare, siteuri și tot așa. 

Chestia asta nu ar fi o problemă pentru Antena 3 sau Trinitas, ambele propovăduind iertarea păcatelor și implicit a furtului (primii legal, ceilalți spiritual), dar e al dracului de ironic când o face și presa ”serioasă”, aia care cataloghează politicienii drept ”hoți” și care vrea independență pentru justiție.

De ce spun asta?

Pentru că atunci când nu citezi o sursă înseamnă că acele lucruri spuse / scrise îți aparțin. Ori dacă nu tu le-ai gândit, dar ți le atribui (indirect prin necitarea sursei), se numește tot furt.

Un al doilea motiv pentru care mă irită necitarea sursei e faptul că face foarte dificilă urmărirea acurateței informației. La o lucrare de beletristică acuratețea e irelevantă, dar când scrii pe subiecte complicate e necesar să indici și sursa, altfel informația respectivă nu poate fi verificată. Și asta în epoca ce a consacrat termenul de ”fake news”.

În sensul ăsta cred că merită amintit ce spunea H. J. Simpson, un statistician american celebru:

Politica externă la Adevărul

Îmi place să citesc chestii pe politică externă. De regulă o fac de pe siteuri și/sau ziare străine din motive evidente. Ocazional însă mai frunzăresc și onlineul românesc pentru vreo 2-3 oameni care scriu ocazional.

Cred că suntem de acord cu toții că politica externă e unul din subiectele complicate care ar merita citarea sursei. Ei bine, iată cum stau lucrurile la Adevărul.ro, site / ziar ”quality”:

  • De ce arde Basra? – Un articol despre problemele etnice și religioase din Basra, un important oraș irakian. Sună a subiect complex, nu? Surse citate: ZERO! Autor: Radu Ghelmez.

Cine e Radu Ghelmez? Conform profilului de pe Adevărul Radu Ghelmez este contabil ”și un autointitulat „poet de facebook“.

Poeții sunt exceptați de la regulile de citare a sursei, mai ales când scriu pe politică internațională, deci e ok în cazul lui bănuiesc.

E autorul un amator naiv care a uitat sau nu e obișnuit cu citarea surselor? Nu, în nici un caz. Omul e inclusiv profesor deci știe foarte bine cât de importantă e citarea sursei. 

  • Republica Moldova, încotro? – Tema articolului e situația din Republica Moldova și direcția politicii din țara aceasta. Surse citate? ZERO! Autor: Sebastian Rusu, care este jurnalist, expert colaborator al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice “Gheorghe I.  Brătianu” și doctor în ştiinţe sociale.

Cu un doctorat în științe sociale îmi vine greu să cred că nu știe cum e cu citarea surselor. Ca jurnalist cu atât mai mult.

  • Se mişcă Balcanii. Încotro? – Articol despre situația politică din Balcani cu referințe spre Bosnia, Kosovo, Serbia. Surse citate? ZERO! Autor: Cristian Preda, despre care probabil ați mai auzit și despre care profilul de pe adevărul.ro spune că este profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti, fost consilier al lui Emil Constantinescu şi al lui Traian Băsescu, secretar de stat la Externe și eurodeputat.

Cu atâta panoplia de funcții, între care și cea de profesor, autorul nu știe să citeze sursa în articolele sale. Fain! De asemenea, nu pot să nu observ că toată lumea se întreabă: ”Încotro?” Chiar atât de lipsită de imaginația e lumea pe siteul ăsta?

  • De ce ar trebui să ne pese de Intermarium? (I) – Un articol despre ”Intermarium” un concept din geopolitică destul de complex (link pentru cei curioși, că sunt gratis linkurile). Surse citate: ZERO! Mai sunt și 2 hărți în articol care bănuiesc că sunt făcute cu mâna autorului, pentru că nu au nici ele sursă. Autor: Dan Sultănescu, despre care aflăm că este analist politic și director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală.

Wow, numai oameni mari la Adevărul, ”director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală”. Păcat că nu știe să citeze sursa informației dom director.

  • Un nou război în Golf? Retorica Iranului privind închiderea Strâmtorii Hormuz – Un articol despre un posibil război în Orientul Mijlociu (alt război). Sună a subiect complicat. Surse citate: ZERO! Autor: Răzvan Munteanu, care este directorul general al publicației NewsInt, președintele think-tankului Chamber of Excellence in Internațional Affairs și Strategic Analyst în cadrul Middle East Political and Economic Institute. Mai aflăm și că este doctorand în relații internaționale la SNSPA, dar și ”autorul sau co-autorul mai multor cărți, studii și articole de specialitate și colaboratul unor publicații media naționale și internaționale”.

Încă un director, dar și doctorand pe relații internaționale. Oare și lucrarea de doctorat e la fel de plină de referințe și surse citate? În articolele din presa internațională face oare la fel?

Cine citează sursa pe Adevărul.ro?

Sunt și autori care citează sursă la Adevărul, deși pare greu de crezut, cum ar fi de exemplu domnul Constantin Pârvulescu, în articolul De ce se fumează atât de mult în filmul românesc?

De apreciat că omul trimite către sursă ori de câte ori nu își exprimă o opinie. Pe de altă parte însă Constantin Pârvulescu nu e profesor universitar în România, director la vreun think tank de geopolitică, fost consilier guvernamental sau poet de facebook, astfel încât să fie nevoie de citare a sursei. Apropo, articolul ăsta e mai interesant decât cele de mai sus.

Ce încerc să spun?

E ironic cum subiecte grele precum situația tensionată din Siria, Irak, Balcani sau Moldova au zero trimiteri către surse, în schimb un articol despre fumatul în filmul românesc are fix atâtea câte erau necesare. Asta îmi spune că s-ar putea să nu fie vina Adevărului pentru lipsa citării ci a autorilor. 

Ori autorii de mai sus, prin necitarea sursei declară că afirmațiile în cauză le aparțin și au fost obținute de mintea lor strălucită, ceea ce e uimitor, pentru că implicit trebuie să fii fost prezenți la atâtea întâlniri la înalt nivel încât să nu fie nevoiți să citească nimic. 

E de reținut de asemenea că subiectele de mai sus sunt notorii pentru propaganda și dezinformarea care circulă de prin toată direcțiile. De unde știu că autorul îmi relatează informație corectă și nu propagandă reprodusă din altă parte dacă nu pot nici măcar să verific sursa informației? Dincolo de problema drepturilor de autor încălcate de autori avem așadar problema răspândirii de informații care e posibil să fie propagandă. Probabil ar trebui să fiu impresionat de cât de impresionante sunt titulaturile autorilor și să nu îmi fac griji, sigur știu ei ce știu.

Altă chestie mișto e că Radu Ghelmez, tipul care se autorintitulează ”poet de facebook” mai sus, e membru USR, vrea să candideze la europarlamentare și a strâns semnături pentru inițiativa ”fără penali” a USR, ceea ce e ironic având în vedere că își însușește munca altora de documentare, oameni care chiar au fost în zonele de conflict, riscându-și viața, pentru a obține acele informații. Adică pe de o parte se dă de fund în sus că PSD fură, pe de altă parte își însușește munca altora. Frumos viitor are politica românească! 

Și da, ăsta e încă un motiv pentru care presa din România moare: pentru că nu știe să se țină de niște standarde minime. Nu vorbesc aici de chestii super complexe ci de a cere autorilor să citeze sursa! Toate acele texte sunt pasibile de a fi date jos pentru încălcarea drepturilor de autor iar Adevărul poate fi acționat în instanță alături de autori.

Dar îi pasă cuiva atât timp cât vine traficul pe site iar autorii își dau pun articolele în CV?


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


 




De ce moare presa din România: undița și chiștocul lui Dragnea

Ziare.com are un livetext cu procesul lui Dragnea. Citez:

11:53 – Liviu Dragnea si-a pierdut concentrarea in timpul pledoariei lungi a procurorului DNA, si-a dat haina jos si, la un moment dat, a reluat cautarile pe telefon si a inceput sa studieze diverse oferte de undite si momeli pe site-uri cu profil pescaresc.

Boldul e al lor, nu al meu. Asta au considerat ei că e relevant și se întâmplă în sală.

Altă chestie din livetextul lor:

Dupa ce a terminat de fumat, Dragnea a aruncat chistocul pe jos.

Boldul e tot al lor, nu al meu. Din nou, asta au considerat ei că e relevant.

Încă una și gata:

In schimb, jurnalistii au facut diverse glume, intrebandu-l pe seful PSD daca “orice om ii e frica de pedeapsa”, ironizand astfel declaratia de luni a premierului Vorica Dancila care a spus ca “orice om ii este frica de o plangere penala”

Sunt curios dacă sunt aceiași jurnaliști care mâncau mici de la Dragnea săptămâna trecută. Oricum, inteligentă întrebare, numai bună de pus lui Dragnea. Sunt sigur că săracul om nu mai poate de rușine după o asemenea întrebare incomodă.

Am mai scris despre aberații ale jurnaliștilor și probabil voi mai scrie, dar ori de câte ori o fac mă minunez și eu cum reușesc oamenii aceștia să nu fie șomeri. Pe de altă parte fi din cauza asta moare jurnalismul, pentru că oamenii îl întreabă pe Dragnea daca “orice om ii e frica de pedeapsa” și pentru că sunt mai interesați de unde își aruncă chiștocul decât de activitatea lui politică.




Libertatea de opinie și dreptul de a spune ce vrei

Înainte de toate vreau să spun foarte clar de la bun început că nu mă interesează dezbaterea dacă Times New Roman trebuia sau nu amendat de Consiliul Național de Combatere a Discriminării. Problema e foarte complicată acolo și nu vreau să îmi dau cu părerea aiurea pe blog, prefer să o fac doar cu alți prieteni, acolo unde discuțiile rămân amicale.

Vreau în schimb să vă explic altă chestie: până unde merge dreptul la opinie.

Am criticat în articolele mele diverse persoane, partide, acțiuni sau instituții. O întrebare pe care mi-am pus-o înainte să încep să scriu pe blog a fost cât de departe pot merge cu criticile astea? Unde se oprește libertatea de exprimare și dreptul la opinie și unde începe calomnia?

Nu sunt filozof, nici părerolog așa că mă uit prin lege și pe la alții mai deștepți ca mine pentru răspunsuri. Iată, spre exemplu, ce zice o instanță din România:

Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în cauza Lingens, aprecierile personale ale indivizilor sunt protejate de art.10 CEDO , cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor. În cauza de față pârâtul-reclamant nu a făcut dovezi din care să rezulte veridicitatea faptelor ori vreo argumentație în baza cărora comentariile articolelor on-line să-și fi format respectiva opinie în ceea ce o privește pe reclamanta-pârâtă.

Aprecierile personale, adică ”dreptul la opinie” sunt protejate principiul libertății de exprimare cu condiția ca acele aprecieri / opinii să se bazeze pe fapte reale sau să fie susținute de o argumentare logică.

Băgați bine la cap chestia asta ori de câte ori auziți pe cineva urlând pe internet că li se încalcă dreptul la liberă exprimare sau că ei au dreptul să spună orice. Nu boss, nu ai dreptul să spui orice!

Tocmai de asta eu spun: ”Guvernul decapitalizează companiile de stat prin plăți repetate de dividende din rezervele lor financiare, nu din profit” și nu spun: ”Guvernul fură de la companiile de stat”.


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână, cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!

[email-subscribers namefield=”YES” desc=”” group=”Public”]


Prima afirmație e susținută de argumente în timp ce a doua nu doar că nu are nici un fel de argument, dar are și caracter denigrator, pentru că una e să furi și alta e să decapitalizezi.

Dar majoritatea oamenilor cu conexiune la internet, inclusiv a formatorilor de opinie, au impresia că pot spune ce vor. Apoi vine procesul, amenda și așa mai departe.

Ce e și mai nasol e că, în mediul online, nu pot fi invocate nici circumstanțe care, uneori, te pot salva când spui o prostie (același caz ca mai sus):

Comentariile pârâtului-reclamant la articolele scrise pe blogul acestuia în “C” nu pot fi considerate ca o reacție improvizată ori spontană, nu erau discuții ținute în direct și greu de retractat (a se vedea, a contrario, Fuentes Bobo împotriva Spaniei, nr. xxxxx/98, pct. 46, 29 februarie 2000), ci comentarii on-line publicate în mod obișnuit de către pârâtul-reclamant urmare acestor articole, comentarii făcute cu anonimi.

Când ești la TV și îți scapă un porumbel te poți folosi de cazul Fuente Bobo, spunând că e o reacție improvizată ori spontană. Când îți dai cu părerea pe blog sau facebook în schimb nu poți spune același lucru.

Vă recomand să citiți întreaga decizie din care am extras acel paragraf și care poate fi consultată aici pentru că se referă la un blogger care a înjurat-o ca la ușa cortului pe o femeie, membră PSD. Femeia l-a dat în judecată iar el s-a apărat spunând că e pamflet și că i se încalcă dreptul la liberă exprimare. Curtea a fost destul de clară în privința asta și a oferit mai multe detalii foarte interesante pe un subiect foarte similar cu cazul Times New Roman?




Cineva la Facebook minte…iar

Facebook a lansat un fel de notificare sau link care îți poate spune dacă informațiile tale personale au fost ”culese” ca parte din scandalul Cambridge Analytica, despre care am mai scris si in trecut.

Puteți să vedeți și voi cum stați cu un click aici

În cazul meu textul zice așa:

Based on our available records, neither you nor your friends logged into “This Is Your Digital Life.”
As a result, it doesn’t appear your Facebook information was shared with Cambridge Analytica by “This Is Your Digital Life.”
”This is your life” e aplicația aia mizerabilă care a fost folosită pentru a culege datele.
Toate bune și frumoase, nu?…Nu prea!
Digi 24 a întrebat pe deștepții de la Facebook câte conturi din România au avut informațiile preluate:

78 de români şi-au instalat aplicaţia „This is your digital life”, cea care colecta datele personale şi le oferea apoi Cambridge Analytica.

Mai mult, alţi 112.343 de români, care erau în cercul de prieteni al celor 78, ar fi afectaţi de această problemă. Datele personale are acestora ar fi ajuns la firma de consultanţă britanică.

Știți care e problema cu afirmația asta? Că pare foarte puțin probabilă să fie adevărată!

Eu am cont pe  facebook de prin 2009 și am vreo 200 și ceva de prieteni. Nu prea dau add din proprie inițiativă așa că numărul a rămas la un nivel mic. M-am uitat de curiozitate pe la prietenii mei și majoritatea au undeva între 200 și 500 de prieteni.

Dacă 78 de oameni și-au instalat aplicația, dar 112.343 conturi au fost afectate, asta înseamnă că acei 78 de oameni au avut în medie 1.440 de prieteni! Și asta în cazul extrem în care niciunul din cei 78 nu aveau prieteni în comun!

M-am uitat un pic peste niște statistici și, la nivel mondial, media de prieteni pe facebook e 338! Iată ce zice Pew Research Centre:

Among adult Facebook users, the average (mean) number of friends is 338, and the median (midpoint) number of friends is 200. In other words, half of all Facebook users have more than 200 friends, and half have less than 200.

Ba mai mult, mediana (adică 50% dintre utilizatorii facebook la nivel mondial) au sub 200 de prieteni. Ceea ce mă face să mă întreb:

Cine sunt acele 78 de persoane cu un număr atât de mare de prieteni, mai ales având în vedere că facebook are o limită de 5.000 de prieteni / profil?

Sau, poate ar trebui să folosim de principiul numit: ”Briciul lui Occam”, care spune că nu trebuie să căutăm explicații complicate pentru anumite fenomene sau evenimente care au și explicații simple, pentru că, de cele mai multe ori, explicația cea mai simplă e și cea adevărată.

Mergând pe ideea asta putem să alegem între următoarele 2 explicații pentru numărul mare de oameni afectați:

  1. Acei 78 de oameni erau extrem de populari, un fel de mici vedete online, toți având mii de prieteni, ceea ce pare puțin probabil
  2. Datele au fost culese altfel decât prin mizeria aia de aplicație.

Aplicând briciul lui Occam eu tind să cred că a doua explicație e mai plauzibilă decât prima.

Ce înseamnă asta?

  1. Păi dacă un număr atât de mare de conturi au fost afectate deși doar 78 de oameni au instalat aplicația, eu tind să cred că mesajul facebook care îmi spune să stau liniștit e apă de ploaie. 
  2. Pare foarte puțin probabil ca 78 de oameni să fie capabili să ducă la pierderea informațiilor pentru 112.343 conturi având în vedere că numărul mediu de prieteni pe facebook e de 338 la nivel global.



Cine se plânge de prea multă corectitudine politică în Romania

Nu îmi plac oamenii care se plâng că nu pot zice chestii în România pentru că nu e politically correct. România nu e genul acela de țară în care oamenii înțeleg ce înseamnă a fi politically correct, dar cu toate astea văd o grămadă de manifeste împotriva acestei idei.

De regulă ignor oameni de genul asta, dar în ultima vreme îmi apar din ce în ce mai des chestii pe tema asta prin feed și începe să mă cam enerveze.

A fost mai întâi Puya care a început să se plângă că vezi doamne nu poate să se exprime pentru că nu e politically correct să ceva…nu am înțeles exact ce încearcă să spună că omul nu e foarte coerent. Cineva de la Vice l-a desființat deja deci nu are sens să îmi mai bat eu capul.

Mi-a apărut însă și chestia asta prin newsfeed:

”Manifest împotriva corectitudinii politice” de Alexandru Petria

Vreau să fie clară o chestie: Nu îl cunosc pe tip, e prima oară când aud de el. Singurul motiv pentru care îmi pasă de existența lui e că sunt oameni care probabil citesc și dau share la chestia asta.

Acum să vă spun ce e chestia asta, în cazul în care nu ați citit deja: un pseudomanifest la adresa ideii că dreptul lui de a spune chestii e restrâns. Spre deosebire de Puya, care, deși e rapper, nu prea le are cu cuvintele, tipul ăsta știe ce face pentru că amestecă niște chestii legitime, dar care nu îi sunt interzise cu unele care sunt evident nasoale.

Amestecându-le pe cele nasoale cu cele acceptabile te poate face să crezi că de fapt sunt toate ok. Iată un exemplu:

”Nu cumva să-i spui negrului negru.”

”Nu cumva să-i spui poponarului poponar.”

A numi un negru ”negru” nu e ilegal în România. A numi pe cineva poponar e o insultă însă indiferent de orientarea ta sexuală.

Alt exemplu:

Nu cumva să spui adevărul. Adevărul este o insultă.

Cine nu poate fi de acord cu chestia asta, nu? Da, doar că nu i-a interzis nimeni adevărul. Adevărul nu are nici o treabă cu corectitudinea politică. Dar știe și el asta, însă asociază lucruri adevărate cu niște chestii care nu au nici o legătură cu ce înseamnă conceptul de corectitudine politică. De exemplu:

Nu cumva să fii om întreg, ci o arătare fără individualitate, supus, docil.

Așa ni se cere, asta se încearcă să ni se impună. Și-o să fim fericiți precum vidul.

Corectitudinea politică e pe cale să ne scârbească fiindcă umbrim pământului.

Ce treabă are una cu alta? Cine i-a interzis să fie un om integru? Ce treabă are corectitudinea cu chestia asta? Nimic, absolut nimic! Nimeni nu îi interzice absolut nimic din ce zice el mai sus. Spune că niște chestii de bun simț vor fi interzise de ”corectitudinea politică” doar pentru a da legitimitate văicărelilor sale.

Vreți să vedeți însă ce face tipul în online și câte i s-au interzis până acum? Ia uite aici titlu de articol scris de el în 2015 pe catchy.ro (link în titlu);

Ai supt lapte de la tata?

Articolul e bineînțeles despre homosexuali. Haideți să vă dau câteva citate din ce spune domnul că nu trebuie să i se interzică și spuneți și voi dacă e ok:

”Treacă-meargă, să și-o avanseze în dos cu vaselină într-o veselie, e mișmășeala lor dacă așa îi furnică.”

”Și-s normali și poligamii, și cei care înghesuie oi sau găini. Ba și tăcuții necrofili.”

E ok să spui asta? Serios, nu vi se pare dubios? Tocmai a comparat homosexualii cu necrofilii și zoofilii. Nu v-am convins? Uite una și mai bună:

”Mă gândesc doar la pruncii unor asemenea cupluri. Adoptați, desigur. O să se dezvolte cu torente de complexe. Tarați, în bătaia de joc a celorlalți copii. Și, să te ferească Dumnezeu de sadismul copiilor…! Ce zice un astfel de cuplu copilului, că a supt lapte, când a fost mai mic, de la tata?”

Ați prins referința de la final? Sper că nu trebuie să o explic!

Înțelegeți acum? Omul care a scris chestiile de mai sus se plânge că nu se poate exprima din cauza corectitudinii politice!

Sincer să fiu, având în vedere chestiile astea nu mi-ar părea rău dacă cineva i-ar interzice să mai scrie chestii din astea de-a binelea.