Unii oameni au trăit istoria pe propria piele

Pentru unii rasismul e o chestie ipotetică. Sunt oameni care se gândesc la rasism ca la un moft, când o persoană zice chestii vag rasiste. Alții văd rasismul ca pe o chestie din trecutul îndepărtat, iar oamenii care au suferit abuzuri rasiste au trăit acum mult mult timp.

Ei bine, cel puțin în SUA o parte din oamenii care acuză autoritățile de rasism au trăit și pățit chestiile alea văzute de voi prin filme pe propria piele. De exemplu tipul ăsta (sursă):

Omul s-a dus la WC-ul albilor și pentru asta a fost băgat la pușcărie. Adică știți treaba aia văzută de voi prin filme de genul The Green Book? Ei bine, omul ăsta a pățit asta pe pielea lui. Sunt încă oameni în viață care au trecut prin chestiile astea.

John Lewis din păcate a murit pe 17 iulie 2020, ocazie cu care mi-am adus aminte de el și am găsit tweetul de mai sus (de pe 7 iulie).

În cazul în care nu știți de el, e unul din cei 6 oameni  (the Big Six) care au organizat faimosul ”Marș către Washington” alături de Martin Luther King. Acel marș a culminat cu faimosul discurs ”I have a dream” al lui King. Puteți să vedeți un interviu cu el despre acel moment în Time Magazine. Mai multe despre John Lewis pe pagina lui de Wikipedia.




De ce domină Germania economia Uniunii Europene

De la 1 iulie 2020 Președenția Consiliului UE a fost preluată de Germania. Președenția e rotativă (6 luni / țară) și dacă vă aduceți aminte România a avut rândul ei în ianuarie – iunie 2019.

Cu ocazia asta Eurostat a publicat niște date statistici foarte interesante despre Germania:

Câteva chestii care sar rapid în ochi:

  • 8,5% din suprafața UE, dar 18,6% din populație și 24,7% din PIB. Altfel spus un sfert din PIB-ul total al UE e produs pe suprafață de 8.5% din suprafața Uniunii.
  • Densitatea populației în Germania e 235 locuitori / km2 vs 109 locuitori / km2 media UE.
  • 21,7% din oamenii de știință și ingineri ai UE sunt în Germania
  • 32,5% din valoarea adăugată din sectorul manufacturiei provine din Germania.
  • 92,7% din absolvenții de facultate cu vârste între 20 și 34 de ani își găsesc de muncă după terminarea școlii

Ce ne spun chestiile astea despre Germania?

Cifrele astea sumarizează foarte bine de ce Germania joacă un rol disproporționat de important în Europa: Germania e situată în inima Uniunii Europene și fără Germania UE nu ar exista. Dar și Germania beneficiază disproporționat de mult de pe urma UE.

Acel număr de oameni de știință și ingineri menționați mai sus nu sunt toți născuți și educați în Germania, mulți sunt veniți din alte țări UE (în special din Est) pentru oportunități mai multe și mai bune.

Valoarea adăugată creată de sectorul manufacturiei se bazează pe materii prime și produse semifinite care sunt provenite din Europa de Est (Germania e principalul partener comercial al majorității țărilor Est Europene).

Iar succesul economic al Germaniei face țara și mai atractivă pentru investitori și europeni cu calificări înalte. Tocmai de aceea Germania a ajuns cea mai importantă piață de desfacere din UE.

Ar mai fi niște factori care trebuie avuți în vedere pentru a explica actualul succes al Germaniei:

  • Germania e o țară relativ plată cu o rețea densă de orașe. Implicit asta a dus la costuri mai reduse cu transportul și legături mai rapide cu restul Europei. Ca și termen de comparație, Carpații au ajutat poporul român în vremuri de restriște, dar reprezintă și o piedică destul de importantă în dezvoltarea rutelor de transport în România și legarea provinciilor istorice de Vestul Europei.
  • Poziționarea țării în Centrul Europei îi dă acces la piețele Vest Europene și posibilitatea de a exporta direct către SUA ori restul lumii
  • Germania de azi nu ar fi fost posibilă fără banii americanilor pentru reconstrucția jumătății vestice a țării. România și Estul Europei în general nu au avut parte de așa ceva.
  • Germania nu a fost obligată să mai investească masiv în securitatea sa pentru că au avut armata americană staționată pe teritoriul său. Această umbrelă de securitate a cântărit enorm de mult în dezvoltarea economică a țării. Franța și Marea Britanie în schimb cheltuie sume enorme de bani pe propriile armate și arsenale nucleare.

Unii spun că Germania e motorul UE și s-ar putea să aibă dreptate: un motor nu poate funcționa fără resurse, iar acel motor pentru a avea un sens trebuie conectat la un mecanism mai mare…cum ar fi de exemplu o mașină…BMW să zicem.




Și autoritățile britanice umflă cifrele ca să dea bine

Credeați că doar Guvernul Român dă măști și echipamente de protecție medicală doar din pix? Ei bine, Guvernul Britanic face și el nasoale. Încă din aprilie apăruseră voci care spuneau că nu au primit numărul de echipamente sanitare care erau puse pe hârtie. Guvernul în schimb spunea că s-a ținut de cuvânt și a trimis echipamentele necesare în cantitățile necesare.

Și se pare că și unii și alții aveau dreptate. Cum? Ei bine, uite așa (sursă)

Downing Street said gloves are sometimes counted individually, meaning an order of 100 would actually be 50 pairs – but stressed this is not always the case

Adică o pereche de mănuși = 2 echipamente de protecție. Când guvernul zicea că a dat 100 de echipamente de protecție, erau probabil 50 de perechi de mănuși.
Dar asta nu e tot, ghici ce altceva se mai consideră echipament de protecție (sursă):

The government says paper towels count as PPE

Adică prosoapele de hârtie (din alea de aveți și voi prin bucătărie poate) erau numărate tot ca echipamente de protecție.

Poate înțelegeți acum de ce Marea Britanie are cel mai mare număr de morți din Europa și e momentan nr. 4 mondial cu mai bine de 44.200 de morți confirmați, în timp ce Franța, cu o populație apropiată are 29,800.




Firmelor le pasă de profit nu dacă sunt politically correct

Am văzut că se ceartă iar lumea pe internet pentru lucruri de care 99% din populația globului nu a auzit sau nu îi pasă.

Spre exemplu HBO a decis să retragă ”Pe Aripile Vântului” de pe platforma lor din Statele Unite pentru a băga un carton în față în care zice că ăia de au făcut filmul zic că rasismul și sclavia e ok deși ele nu sunt. O chestie care nu are nicio treabă cu România a devenit super relevantă în România pentru că lumea nu avea pe ce să se certe. Și a curs cu păreri pe interneți.

Apoi a venit Hulu, o altă platformă de streaming similară HBO care a scos un episod dintr-un alt serial în care niște personaje purtau o mască de noroi pe față pentru că semănau cu ceea ce americanii numesc blackface.

Nu în ultimul rând, ce a isterizat și mai tare media românească e că actorul care face vocea lui Cleveland din Family Guy a zis că nu vrea să mai facă asta și ar trebui lăsat un actor de culoare.

”S-a mers prea departe!” am auzit voci spunând. Și da, s-a mers cam departe. Dar nu o zic eu, eu zic oamenii care ies la protestele astea:

Așadar oamenii care protestează nu vor chestiile astea. Dar lucrurile astea se fac cumva ca și când ar fi în numele lor. Deci care e faza?

Capitalismul nu e făcut pentru fapte bune

Adam Smith, unul din părinții (sau bunicii) economiei spunea că:

”Pentru profit şi nu din altruism, ne asigură brutarul, măcelarul sau berarul cina necesară.”

Iar asta e una din cele mai importante chestii pe care trebuie să le rețineți când vine vorba de firme: scopul lor fundamental e acela de a face profit.

Reținem ideile astea două și ne gândim iarăși la evenimentele alea de mai sus:

  • De ce ar da jos HBO Max filmul ”Pe Aripile Vântului” de pe platforma de streaming?
  • De ce ar forța un studio un actor să nu mai facă vocea unui actor de culoare?
  • De ce ar scoate o platformă de streaming o scenă cu o mască de noroi?

Credeți că e bunăvoință față de protestatari? Conform lui Adam Smith nu există așa ceva, nu când vine vorba despre firme. E vorba despre teama de a nu pierde profit. Nu, stați liniștiți, nu e vorba de boicotarea produselor sau serviciilor vândute de aceste firme ci altceva.

Prin 2015 se estima că în 2020 numărul de bebeluși de culoare îl va depăși pe cel al nou-născuților albi.

Însă viitorul e deja aici pentru că la nivel de generație, în SUA, sunt deja mai mulți tineri de culoare în Generația Z (născuți după 2000) decât albi. E important să precizăm aici că în categoria ”de culoare” ei includ și hispanicii, adică oameni din America Latină. Ca o paranteză, o amică din Spania îmi povestea că atunci când a fost în vizită în SUA pe formularele ei oamenii de la imigrație au bifat la origine  ”hispanică” pentru că are tenul natural mai măsliniu. În Europa nu ar fi fost considerată de culoare, în SUA în schimb a fost considerată. Cumva cam orice pigment în afară de albul ăla de la detergent te cam bagă în categoria aia în accepțiunea americanilor.

Ce ne arată însă aceste date demografice? Păi ne arată că una din categoriile cea mai targetată de reclame (adolescenții) are un contingent mare de tineri de culoare în Statele Unite.

Aici ar fi o nuanță interesantă pentru cei care au ochi să vadă: două platforme de streaming au luat măsurile astea dubioase (HBO Max și Hulu), nu două televiziuni. Ați prins nuanța da? La TV rămâne cum am stabilit, pe platforme în schimb e nevoie de schimbări.

Astea nu sunt chestii întâmplătoare, tinerii nu prea se mai uită la televiziune prin cablu. În schimb fac streaming în draci.

Iar firmele astea știu și înțeleg lucrurile astea, altfel la ce dracu ne-ar mai urmări fiecare click pe care îl dăm în online? Măsurile alea exagerate pe care le vedeți mai sus sunt consecință directă a faptului că aceste firme nu vor să își asume riscuri. Și duc lucrurile astea uneori până la ridicol doar pentru a se asigura că profitul lor nu va scădea.

Credeți că e întâmplare că firmelor americane li se fâlfâia de problemele oamenilor de culoare până acum vreo 10-15 ani, dar în ultimii ani brusc au dezvoltat conștiință? Nu, o firmă e o entitate care are drept scop principal să facă profit, nu să îi pese de cauze sociale.

Dar riscă să piardă cotă de piață dacă au conținut care e problematic. Așa că firmele astea au două posibilități:

  1. Decid ele ce anume e rasist și ce nu, chestie subiectivă pe care întotdeauna cineva o va contesta sau
  2. Elimină orice fel de chestie care ar putea fi percepută (chiar și din greșeală) drept rasistă pentru a nu îți asuma riscuri.

Dacă ești o entitate al cărui scop e să facă profit care din cele două opțiuni e cea logică?

Păi și e ok așa?

Sincer să fiu nu știu dacă e ok sau nu. Nu pot să spun că am așteptări deosebit de la o firmă. În fond firmele sunt puse acolo pentru a face profit nu pentru fapte caritabile.

Pe de altă parte ăsta e viitorul pe care lumea îl vrea: hiper-capitalism în care firmele sunt băgate cam în fiecare cotlon al existenței noastre.

De ce spun asta? Pentru că oamenii care stau în gură numai cu piața liberă sunt cam aceiași care sunt ofensați că piața liberă îi cenzurează pe ei și ideile lor. Acestor oameni reglementarea piețelor le miroase a etatism și socialism iar firmele și antreprenorii sunt concepte sfinte. Iar acum la povestea asta cu eliminarea unor scene sau introducerea unor disclaimere de către firme de pe piața liberă au început să dea vina tot pe stânga anarho-sexo-marxistă trepanată care impune corectitudinea politică peste tot.

Chiar sunt curios cum s-au strecut revoluționarii stângiști în board-urile marilor firme americane și au instaurat dictatura corectitudinii politice acolo.

Oare e atât de greu de acceptat că unele firmele au ales să elimine orice conținut potențial controversat de dragul banilor?

E atât de greu de înțeles că unele firme preferă cenzura în locul liberei exprimări de dragul profitului?

Nu de aia lăudăm antreprenorii, pentru că știu să facă profit?

P.S: Dacă vi se întâmplă des să vă simțiți atacați în identitatea voastră (oricare ar fi aia) și vă enervați și faceți spume împotriva dușmanului (oricare ar fi ăla) vă recomand să citiți ce zice Radu Alexandru / Pitici Gratis.




Cum privim democrația americană în momentul acesta

Probabil știți de chestiile care se întâmplă prin SUA acum: epidemie de coronavirus scăpată de sub control, proteste, statui distruse, un președinte care întărâtă în loc să calmeze și alte nasoale.

Oamenii care se uită la ce se întâmplă acolo se împart în două categorii, așa cum remarcau cei de la Financial Times.

Împăratul nu are haine

Pe de o parte sunt cei care realizează că Împăratul nu are haine. Nu cred că se putea o metaforă mai bună pentru situația de acum, având în vedere felul în care se comportă Trump.

Finalul secolului american a fost prezis de multe ori, dar iată că, pe partea de imagine externă cel puțin, SUA pare să arate că nu este un model de urmat.

Exact asta spune și unul din oamenii intervievați de Financial Times:

Dele Olojode, a Pulitzer Prize-winning journalist who splits his time between South Africa and the US, agrees that Floyd’s killing marks what is merely the latest deracination of America’s image. “What you see is a thoroughly humiliated US whose reputation is in shreds,” he says. “Large numbers of people outside the US — and perhaps inside — are beginning to think that maybe the empire is over. I think Covid has done this,” he says, referring to the haphazard US response to the pandemic. “Suddenly everybody knows the emperor has no clothes.”

Puterea și fascinația proiectată de SUA a ascuns întotdeauna clivaje puternice în societatea americană. Aceste probleme nu sunt de ieri ci au o istorie lungă. Pe de altă parte problemele astea nu sunt principiale. Populația de origine africană din SUA care trăiește astăzi a avut străbunicii sclavi. Mulți din cei care sunt în viață azi au prins perioada în care școlile și cam toate instituțiile publice din sudul SUA erau segregate.

SUA s-a mai confruntat cu astfel de probleme în trecut așa că ar trebui să ne întrebăm: de ce acum? Ei bine, acum pentru că se suprapun mai multe crize și pentru că azi avem telefoane și social media prin care putem vedea la prima mână situația. În 1990 ce a pățit George Floyd nu ar fi ajuns sub ochii întregii planete.

La ce standarde ne raportăm

Asta e o întrebare foarte importantă. Iară și un paragraf interesant din Financial Times:

But Mr Olojode, a Nigerian, argues that, despite this, the US continues to exert an irresistible pull on the world’s imagination. “The reason it has suffered this terrible blow to its reputation is because it holds itself to a higher standard and the world holds it to a higher standard,” he says, adding that America is always trying to correct course and recapture the ideals expressed in its founding documents. “The world is not protesting that Xi Jinping is locking up 1m Uighurs,” he says of the re-education camps that sprang up in western China in 2017. “Nobody holds China to that kind of standard.”

Omul pune punctul pe ”i”: în China populația uigură stă în tabere de concentrare, dar nu sunt proteste nicăieri în lume. De ce îi pasă planetei de SUA, dar nu de China?

Pentru că la SUA mai toată lumea se uită ca la un etalon, fratele mai mare cu carieră de succes care nu are voie să dea greș. SUA, prin retorica lor privind democrația și-au setat singuri un standard foarte înalt. Nu poți cere altor țări să respecte minoritățile (a se vedea cazul Serbia și Kosovo), dar tu să nu faci la fel acasă.

Imaginea SUA e construită pe astfel de politici de răspândire a democrației, chestie la care a contribuit foarte mult și Hollywood.

Aruncați o privire la toate filmele americane cu eroi și super eroi și o să vedeți tema protejării celui mic și neajutorat. De asta lumea civilizată are pretenții mai mari de la SUA și aproape deloc de la China.

Ce se întâmplă însă în Statele Unite? Ei bine, e doar o etapă normală a oricărei democrații, partea în care fie se reinventează fie dispare.

Reinventarea democrației americane

Ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite e, după mine, o consecință a problemelor economice și sociale pe care țara le ignoră de prea mult timp.

Democrația americană e una funcțională, dar cu toate astea ea nu a reușit să găsească soluții pașnice la aceste probleme. Rasismul instituționalizat nu e o trăsătură a mandatului președintelui Trump ci a fost prezent și în timpul mandatului lui Obama. Diferența e că Obama a încercat să aplaneze conflictele, Trump e interesat să pună gaz pe foc.

Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că acest rasism se găsește peste tot în SUA, nu doar în statele americane din sud sau în cele controlate de republicani. Rasismul e larg răspândit inclusiv în statele democrate. Ori asta arată că problema rasismului e transpartinică.

Același comentariu se aplică și în cazul măsurilor economice: majoritatea republicanilor și a democraților privesc lucrurile cam la fel când vine vorba de atitudinea față de muncă și cheltuieli sociale, adică să nu dăm bani la săraci că îi sparg pe băutură și droguri.

A fost nevoie de ascensiunea lui Bernie Sanders, un politician independent și socialist declarat pe față, ca teme de natură socială să ajungă pe agenda politică a democraților.

Ceea ce vedeți acum în SUA e o demonstrație a ce înseamnă vocea maselor într-o democrație care nu reprezintă interesele unui număr mare de oameni. Acele proteste arată faptul că partidele politice și calea politică de rezolvare a acestor probleme nu funcționează. În astfel de circumstanțe revoltele sunt un lucru obișnuit.

Democrația americană e vie și încearcă așadar să își corecteze propriile neajunsuri prin aceste proteste.

Proteste similare au loc periodic în Franța, au fost și în Germania, România și cam orice alte țări unde libertatea de exprimare există. Democrația nu e un regim perfect iar astfel de proteste acționează ca măsuri corective.

Alegerea lui Trump ca președinte și protestele din prezent

Alegerea lui Trump ca președinte al SUA și protestele din prezent sunt două fețe ale aceleiași monede. Iar acea monedă este faptul că actualul sistem politic american nu rezolvă problemele unei părți mari a populației.

Scriam atunci când Trump a fost ales președinte că ”democracy is coming to the USA”. De ce? Pentru că Trump e un președinte ales de către categorii sociale a căror voce cele două mari partide din SUA nu o reprezintă (detalii în acel articol). Electoratul alb, sărăcit de globalizare sau nemulțumit cu actualul statut a ales pe cineva care s-a adresat lor direct și a promis că va face ceva pentru ei.

Protestele de zilele astea reprezintă la rândul lor o exprimare a nemulțumirilor economice și sociale, pe care cele două mari partide nu au reușit să le rezolve. Doar că de data asta vine de la o altă parte a populației, nu cea care l-a votat pe Trump.

Ambele categorii însă reprezintă părți măricele ale electoratului american și arată că o bucată consistentă a populației nu e mulțumită cu politicile establishmentului (democrat și republican).

Cum spuneam mai sus: cele două evenimente sunt fețe diferite ale aceleiași monede.

Concluzii

Imaginea Statelor Unite va ieși destul de șifonată din această perioadă și reprezintă probabil finalul imaginii romanțate a visului american. În același timp însă astfel de proteste sunt necesare pentru orice regim democratic pentru că acționează în direcția corectării unor tendințe sau fenomene pentru care nu există suficientă voință politică. Eu cred că SUA are anticorpii necesari pentru a reveni pe drumul cel bun. Lumea are nevoie de un regim democratic american, nu de încă un stat cu tendințe totalitare.

În final vă las cu o melodie care mi-a venit în cap în timp ce scriam articolul acesta: Leonard Cohen, Democracy.

It’s coming from the sorrow in the street
The holy places where the races meet
From the homicidal bitchin’
That goes down in every kitchen
To determine who will serve and who will eat
From the wells of disappointment
Where the women kneel to pray
For the grace of God in the desert here
And the desert far away:
Democracy is coming to the USA 

[…]

From the wars against disorder
From the sirens night and day
From the fires of the homeless
From the ashes of the gay
Democracy is coming to the USA

 




Boris Johnson vrea europenii înapoi în UK

Am trăit să o văd și pe asta: Boris Johnson vrea europenii înapoi în UK:

Vorbim de omul care a susținut campania Brexit cu ardoare și a spus că va fi super mega simplu să obțină un acord cu UE. Iată-l acum spunând europenilor să se întoarcă în UK la muncă. Oare a rãmas fãrã imigranti pe care sã poatã da vina?

O parte din cei care au părăsit Marea Britanie se vor întoarce, dar mulți alții nu o vor mai face fie de teama coronovirusului fie din cauza incertitudinii aduse de Brexit.

Trăim cu adevărat vremuri nebune.




Care sunt principalele puteri economice ale planetei

Eurostat împreună cu Banca Mondială au două grafice faine care arată care sunt cele mai mari puteri economice ale planetei (sursă):

Ce e PPS?

Procentele din grafic ne spun cât reprezintă acea economia din economia globală. Calculul e făcut însă luând în considerare diferențele de putere de cumpărare dintre economii în comparație cu Uniunea Europeană și se numește Purchase Parity Standard (PPS). Comparații precum PPS sau PPP (adică Purchase Parity Power, despre care poate ați auzit) se fac pentru că prețurile unor bunuri și servicii pot fi foarte diferite în diverse colțuri ale lumii.

Să vă dau un exemplu: în București chiria unui apartament cu 2 camere costă undeva între 250 și 300 de euro în zonele pentru muritori de rând (adică nu în Dorobanți în București). În Londra în zone similare pentru un apartament de dimensiune similară chiria costă între 700 și 1200 de lire adică de 3-4 ori mai mult.

Pentru a ne fi ușor să facem calcule, haideți să presupunem că:

  • 1 EUR = 1 liră sterlină ca și curs de schimb.
  • Chiria media în București e de 250 euro.
  • Chiria medie în Londra e de 1.000 de lire.
  • celelalte prețuri la bunuri și servicii în Londra și București sunt egale

Cu un salariu net de 2.000 de euro în București poți cumpăra mai multe bunuri și servicii decât la Londra. De ce? Pentru că din salariul de 2.000 de euro în Londra 1.000 de euro s-ar duce doar pe chirie, în timp ce în București doar 250 de euro.

Purchase Parity Power (adică PPP) sau Purchase Parity Standard (PPS) sunt ajustări care se fac pentru a arăta faptul că într-o țară se pot cumpăra mai multe bunuri și servicii cu aceiași bani ca în alta. În exemplul de mai sus o ajustare PPP sau PPS ar însemna să arăți că salariul în București e mai mare decât cel din Londra cu diferența de chirie dintre cele două orașe, adică cu 750 de euro (1.000 – 250).  Salariul de 2,000 de euro din București adus la valoarea PPP din perspectiva Londrei ar fi 2,750 euro. Văzut de la București salariul din Londra ar fi 1,250 lire PPP.

Revenind la graficul de mai sus, PPS e o ajustare care privește lucrurile din perspectiva puterii de cumpărare medie din UE.

Ce ne spune graficul?

Ei bine, acel grafic ne arată că jumătate din economia globală e reprezentată de 3 mari puteri cu aproximativ aceeași distribuție dacă ajustăm valorile în funcție de puterea de cumpărare: China, SUA și Uniunea Europeană, toate cu aproximativ 16%.

China e în fața SUA și a UE pentru că, odată ajustate cifrele după modelul de mai sus costurile vieții mai mici din China față de SUA și UE înseamnă și că se pot cumpăra mai multe bunuri și servicii acolo. Prin urmare cifrele Chinei cresc în raport cu UE (similar cu București vs. Londra), în timp ce cifrele SUA scad față de UE (adică invers față de mai sus).

La distanță mare față de cele 3 mari puteri economice se află India, Japonia și Rusia. Pe 7 abia e Marea Britanie, urmată de Brazilia, Indonezia, Mexic și Turcia.

Cele 3 mari puteri economice vor juca un rol din ce în ce mai important pe scena economică a planetei, în timp ce restul jucătorilor vor trebui să țină pasul cu ele.

Și ca o paranteză acum se poate vedea mai bine care e puterea de negociere a Marii Britanii de una singură în această lume nouă. Britanicii sunt în eșalonul doi lângă Rusia, Brazilia, India sau Indonezia. UE fără Marea Britanie are încă suficientă putere pentru a fi un actor global la nivel economic. Marea Britanie de una singură e o economie mare, dar nu de primă mână.

Cum arată lucrurile la nivel de PIB / locuitor?

Cam așa:

Între economiile mari, SUA e în continuare prima cu un PIB / locuitor cu 40% mai mare decât UE. Dacă vi se pare că diferența e mare e pentru că în acea medie UE sunt puși laolaltă românii săraci cu danezii bogați și făcută medie. Și știți cum e cu mediile: în medie Daniel Voica și Ion Țiriac sunt miliardari, la fel cum, tot în medie, o zebră e gri.

Dar graficul ne arată totuși că SUA reprezintă o combinație de economie bogată, dar și cu numeroși locuitori. Același lucru e valabil și pentru UE și Japonia. China, locul 1 la PIB PPS e mult în spate ca urmare a faptului că are o populație numeroasă. La fel și țări precum India, Indonezia sau Brazilia.

Marea Britanie, Canada, Australia, Coreea de Sud sunt țări bogate, dar cu populație medie (raportat global), motiv pentru care apar sus în clasament.

Contează să fi mare putere economică?

Da contează, dar nu e totul. SUA e în continuare neegalată la capitolul putere militară, dar ca și pondere în economia mondială se află pe o pantă descendentă de mult timp.

Multă lume nu realizează, dar UE reprezintă o putere globală din punct de vedere economic, motiv pentru care și Trump încearcă să se ia la trântă cu europenii. Faptul că UE încă depinde de SUA la nivel militar e o chestiune de timp. Europa are un lung istoric de războaie și cuceriri și sincer nu cred că lumea ar trebui să își dorească Europa cu arma în mână.

China e nou venitul pe scena economică și militară a lumii. O economie cu o creștere puternică, o populație numeroasă și un apetit militar în creștere, toate se află pe lista lucrurilor specifice puterilor în ascensiune. Dar China nu e atât de puternică pe cât o crede lumea, chestie care va deveni din ce în ce mai clară pe măsură ce va trece timpul.

România?

România a prins trenul la timp. Nu contează că am fost ultimii urcați, important e că l-am prins și suntem în unul din marile blocuri economice mondiale. Asta nu scutește de probleme nicidecum, dar e considerabil mai ușor să negociezi cot la cot cu francezii și germanii decât singuri.




Presa britanică e și ea plină de dubioși

Ați crede că presa britanică, considerabil mai bogată decât cea românească, e ferită de oameni dubioși. E adevărat, ziare precum The Economist sau Financial Times sunt printre cele mai bune din lume. Dar aceeași presă scoate și perle de genul ăsta (sursă):

Boris Johnson și cabinetul său au folosit termeni militari când au vorbit despre coronavirus. Chestii de genul ”luptă împotriva coronavirusului”, ”război împotriva coronavirusului” și alte variații pe temă.

Ei bine, ce zic oamenii ăștia de la Daily Mail e că nemții nu folosesc limbajul ăsta pentru că au pierdut al Doilea Război Mondial. Știu, știu, parcă nu e așa dubios, poate părea că are un pic de adevăr acolo, nu? Ei bine articolul se continuă așa:

Autorul articolului continuă prin a ne spune că nemții sunt atât de rușinați de faptul că au pierdut al Doilea Război Mondial încât folosesc limbaj științific când vorbesc despre virus.

Vă dați seama că Daily Mail crede că niște politicieni germani se oftică de faptul că nu pot folosi metafore de război în discursul privind coronavirusul? Și fraierii trebuie să se mulțumească să folosească un limbaj științific, că au pierdut războiul!

M-am mai plâns eu pe aici că presa din România se ia de non-subiecte și ar trebui să dispară, dar uite că nici britanicii nu dezamăgesc.

Acum trebuie să înțelegeți că în Marea Britanie sentimentul de victorie în al Doilea Război Mondial e încă foarte viu. România a îngropat partea aia a istoriei noaste sub preș pentru că e unul din cele mai proaste momente ale noastre ca națiune. E greu să înțelegi cât de puternic e impregnat sentimentul ăsta la britanici până nu vezi cu ochii tăi. Sentimentul ăsta mai e prezent la fel de puternic doar la americani și la ruși. Și sunt mulți care spun că Brexitul are ca și substrat (unul dintre substraturi) fix faptul că Marea Britanie a fost în tabăra învingătoare în al Doilea Război Mondial. Asta le-ar da britanicilor, zic acele voci, un sentiment de superioritate față de restul europenilor.

Eu văd un pic diferit lucrurile, impresia mea e că britanicii, fiind învingători și având teritoriul în mare parte neafectat de război, au uitat ororile războiului și importanța păcii și a cooperării în Europa.




Toți bărbații duri ai politicii au dat chix în pandemie

Ultimii ani au readus pe scena mondială tipul politicianului populist, dar lipsit de substanță. Îl avem pe Trump în SUA, pe Johnson în Marea Britanie, Bolsonaro în Brazilia, Salvini în Italia și, evident, șeful șefilor însuși Vladimir Putin.

Niște țări conduse de politicieni bad ass ca ei ar trebui să o ducă mai bine decât celelalte țări conduse de politicieni care nu au cojones ca băieții ăștia, nu?

Ia să vedem clasamentul cu țările cu cel mai mare număr de persoane infectate (sursa informațiilor):

Sau asa (sursa):

SUA lui Trump e pe primul loc, pe locul 3 e Marea Britanie a lui Johnson, pe 4 e Rusia lui Putin, pe 5 Italia condusă până nu de mult de Salvini (nu a prins pandemia e drept, dar moștenirea lui e încă acolo). L-aș aminti și pe Macron, bad boy-ul mai fashionable și pro-european al politicii franceze și el un politician umflat mult peste ce a arătat până acum. Și iată că în top10 avem și Brazilia lui Bolsonaro și Turcia lui Erdogan.

Așadar, toții oamenii duri ai politicii ultimilor ani se află în topul infectărilor. Cum o fi cu morții?

În mare parte la fel: Trump a dus SUA pe primul loc deși probabil nu în clasamentul care trebuie. Pe doi UK-ul lui Johnson, pe trei Italia condusă de populiști ani buni, Franța lui Macron și Brazilia lui Bolsonaro în top.

Apropo de Bolsonaro, a participat la un meeting anti-carantină și…a început să tușească minute în șir.

Cum pot oamenii ăștia să spună că ei știu mai bine și pot conduce o țară mai bine decât alții din moment ce domină clasamentul infectărilor și al morților?

Cam așa stau lucrurile cu politicienii de genul ăsta: vorbe multe, discursuri aprinse și acțiuni puține. Cu cât un politician promite mai mult cu atât va face mai puțin. Asta e o lecție pe care noi românii o știm teribil de bine, dar restul lumii pare că abia o (re)descoperă.

Ce au în comun însă toți cei de mai sus? Vă spun eu: dezmembrarea unor bucăți importante din instituțiile statelor pe care le conduc, urmat de impunerea unor oameni complet incapabili la conducerea acelor instituții cheie deja private de personal calificat.

E ca și cum nu ai hrăni intenționat un cal pe care apoi circumstanțele te obligă să îl călărești.




Cineva a ghicit una din cele mai dubioase declarații a lui Trump

Multă spune că Trump e atât de impredictibil încât nu ai cum să îți dai seama ce ar putea să facă sau să zică în calitatate de președinte. Și totuși cineva a nimerit la fix una din cele mai bizare declarații ale sale, adică asta:

Pe scurt, omul a zis că o soluție împotriva coronavirusului ar fi să injectăm dezinfectant în corpul uman (link și în română). Ați crede că asta e o declarație atât de stupidă încât nimeni nu ar fi putut ghici că Trump va spune așa ceva. Și totuși, cu o lună înainte de declarația lui Trump, The Onion (echivalentul american al Times New Roman) publica asta:

Puteți citi întreg articolul pe siteul lor, e foarte amuzant. Trăim într-o lume în care cel mai puternic om al planetei spune că am putea scăpa de coronavirus prin injecții de dezinfectant în corp și cel mai popular site de satiră reușește să anticipeze declarația asta.