Taxa pe așteptatul deszăpezirii are sens

Văd ocazional chestia asta prin feed-uri de știri în fiecare iarnă (via Hotnews)

Primăria Sectorului 2 a plătit firmei Supercom, operatorul de salubrizare de pe raza administrativă, circa 10,2 milioane lei începând cu 15 noiembrie până pe 15 ianuarie pentru deszăpezire, mai exact pentru faptul că utilajele au așteptat să vină zăpada, a scris pe pagina de Facebook Adrian Alexandru, consilier USR Sector 2.

Problema mea cu fraza de mai sus nu e prețul. Sincer nu știu dacă 10,2 milioane RON e un preț ok sau nu pentru serviciul ăsta. Depinde de foarte mulți factori, dar atât timp cât prețul a fost stabilit prin licitație și nu prin atribuire directă nici nu se prea poate comenta multa pe marginea sa.

Scopul articolul de pe hotnews și al postării consilierului USR e însă acela de a insinua că e ceva în neregulă cu a plăti bani acestei firme chiar dacă nu a nins. Ei bine, cu riscul de a vă dezamăgi…nu e nimic în neregulă cu chestia asta.

Sunt două motive mari și late pentru care plata unei sume de bani e justificată în situația asta:

  1. Costul de oportunitate
  2. Natura serviciului

Costul de oportunitate

Costul de oportunitate e unul din primele concepte care se predă la lecțiile de economie. Pe scurt costul de oportunitate e acel ”ceva” pe care îl pierzi în momentul în care faci o alegere.

Spre exemplu: azi e luni și tocmai ai cumpărat un bilet la un film pentru vineri seara. Dar marți primești o invitație de la o prietenă la ziua ei, care e tot vineri. Ai de ales între a petrece vineri seara la film sau la aniversare.

Pentru că nu vrei să îți dezamăgești amica alegi să mergi la ziua ei. Costul de oportunitate al al deciziei tale de a merge la aniversare este ceea ce pierzi prin faptul că nu mergi la film. Din punct de vedere material acel cost de oportunitate înseamnă prețul biletului. În afară de asta mai pierzi și altfel decât material pentru că pierzi sentimentul de a nu vedea un film bun (că de aia ai cumpărat biletul).

Exemplul e unul simplu, dar în economie deciziile financiare au cifre atașate. Haideți să ne gândim un pic la o firmă (Zăpada SRL) care are camioane, tractoare și alte utilaje pe care le-ar putea folosi la deszăpezit.

Dacă primăria ar încheia un contract pentru deszăpezire și ar spune: ”nu ninge, nu primești nimic” atunci la ce s-ar gândi Zăpada SRL înainte de a semna contractul? Păi s-ar gândi că are de ales între:

  1. A folosi acele utilaje pentru a presta servicii pentru primărie și să deszăpezească (să zicem că ar încasa 100 RON/zi). Dar aici există riscul să nu ia nimic dacă vremea e bună (0 RON/zi). Sau
  2. A folosi acele utilaje pentru a presta servicii pentru o firmă de construcții care are nevoie de transport de materiale în perioada respectivă și va câștiga bani siguri, dar ceva mai puțini (40 RON/zi).

Dacă prognoza meteo arată o iarnă uscată atunci șansele de a avea multe zile cu 0 RON încasări sunt mari. ”Dar în zilele alea ar putea să transporte materiale pentru altcineva” îmi veți spune.

Nu chiar, pentru că utilajele de deszăpezit trebuie să intervină rapid. Nu poți aștepta până strânge Zăpada SRL utilajele de pe șantiere. Datul cu sare trebuie să se facă imediat ce începe să ningă, plugurile trebuie băgate în zăpadă înainte să se strângă zăpadă prea mare. Logistic e imposibil să pregătești toate utilajele în câteva ore. Și știți ce scandal iese când se blochează străzile. Nici o primărie mare nu va accepta ca furnizorul să nu fie pregătit să acționeze imediat ce începe să ningă.

Dar, la fel ca în exemplul de mai sus, dacă alegi varianta 1, nu poți să ai și varianta 2. Prin urmare costul de oportunitate al deciziei de a semna contractul de deszăpezire e să pierzi 40 RON/zi. Nu multe firme se vor băga într-un contract în care trebuie să aibă tot timpul utilajele blocate, dar să nu fie plătite nimic.

Așadar, primăriile vor trebui să acopere acel cost de oportunitate al Zăpada SRL.

Natura serviciului

Cred că multă lume nu înțelege exact ce serviciu prestează firmele ca Zăpada SRL din exemplul meu. Oamenii au impresia că aceste firme prestează servicii de deszăpezire. E parțial adevărat: scopul final al serviciului e acela de deszăpezire, dar serviciul în sine constă în punerea la dispoziție a mijloacelor necesare pentru a deszăpezi localitatea în orice moment din data X până în data Y.

Diferența dintre cele două constă în faptul că:

  • deszăpezirea e o chestie care se face doar într-un interval de timp limitat (când ninge și se strânge zăpadă).
  • punerea la dispoziție a mijloacelor pentru a deszăpezi înseamnă ”închirierea” de către primărie a utilajelor și oamenilor necesari pentru a presta oricând acel servicu.

E, dacă vreți, similar cu un abonament: vrei să plătești internet doar cât consumi și când consumi? Sau vrei un abonament și indiferent cât consumi plătești o sumă fixă? Structura veniturilor

Diferența e importantă pentru că firma respectivă are angajați care trebuie plătiți în fiecare lună, chiar dacă nu s-a încasat nici un leu. Utilajele alea se degradează la rândul lor pe măsură ce trece timpul, chestie care trebuie recunoscută ca un cost (amortizare).

Concluzii

Știu că e greu de crezut, dar nu tot ce fac primăriile conduse de PSD e de rău. Unele chestii au sens și se practică peste tot. Iar oamenii care se bagă în politică ar trebui să mai pună mâna pe o carte de economie. Nu de alta, dar oricine va ajunge primar va trebui să încheie fix același contract.

Poza din cover: Paul Anderson / Snow Plough on Grane Road




În România poți fi sărac și când muncești

Cei de la Eurostat public frecvent tot felul de statistici interesante. Una din ele mi-a sărit în ochi în mod deosebit pentru că punea România în capul listei. Și evident că nu era genul de listă pe care să vrei să o conduci. Statistica era următoarea (via pagina de Facebook a Eurostat):

Pe românește cât la sută dintre oamenii care muncesc sunt în continuare expuși riscului de sărăcie. Din păcate cel mai mare procent este în România, unde aproximativ 15% dintre salariați intră în această categorie.

Dacă sunteți atenți la grafic s-ar putea să vă mai sară și altceva în ochi: pe locul doi nu se află vreo țară est-europeană ci Luxemburg, una din cele mai bogate state membre ale UE. De ce? Pentru că Luxemburg e unul din centrele financiare ale Europei și din cauza asta e o țară teribil de scumpă. Chiar dacă salariul în Luxemburg e mai mare decât în Bulgaria spre exemplu, din cauza costurilor cu viața o parte surprinzător de mare a populației nu se descurcă cu banii.

Altfel spus, sărăcia în România e diferită de sărăcia în Luxemburg. Sărăcia în România înseamnă că s-ar putea să nu ai ce pune pe masă. Sărăcia în Luxemburg înseamnă că deși nu ai riscul de a muri de foame, s-ar putea să nu ai bani suficienți de chirie spre exemplu sau să îți permiți să mergi la dentist.

Așadar în ciuda discursurilor venit din partea majorității partidelor politice românii nu sunt săraci pentru că sunt leneși. Ba dimpotrivă sunt săraci și când merg la muncă.




Ce au în comun poluarea din București, Greta Thunberg, politica și iphoneurile?

Două cuvinte: disonanță cognitivă și felul în care aceasta se manifestă sau e folosită când vine vorba despre oameni. Dar să o luăm cu începutul:

Poluarea în București

Când am scris că ar trebui să îi mulțumim Gretei Thunberg am reușit să îmi pun multă lume în cap. Am explicat atunci că Greta Thunberg a reușit să aducă discuția schimbărilor climatice în discursul public, de la copii de 10 ani până la oameni de 70 – 80. Oricât de enervantă ar fi atitudinea ei, stilul ei de ”mi se cuvine asta”, a reușit ceea ce nici un alt politician nu a reușit până în prezent.

Ei bine, nu știu dacă ați observat, dar odată cu dispariția PSD din peisaj influencerii români au schimbat discuția dinspre ”corupție” spre ”poluarea în București”. Sunt sătul de câte ori am văzut ”uite filtrul, nu e filtrul” în presă și pe Facebook, cu influenceri deveniți specialiști în numărarea particulelor ce conțin sulf din atmosferă.

Spre surprinderea mea însă o mare parte dintre oamenii care se dădeau de fund în sus referitor la Greta dau share si comentează despre poluarea din București. Vorbim de persoane care se plângeau că le va impune Greta și UE-ul să nu mai meargă cu mașina la muncă, dar care în același timp se plâng și au părere despre poluarea din București.

Cumva în mintea acestor oameni nu e nici un fel de problemă să te plângi de poluare și să mergi la muncă cu mașina personală în timp ce o înjuri pe Greta Thunberg.

Disonanța cognitivă

Există o explicație științifică pentru situația asta, se numește ”disonanță cognitivă”. Disonanța cognitivă are loc atunci când o persoană face 2 sau mai multe lucruri complet opuse. Teoria spune că oamenii vor consistență în viața lor așa că atunci când se lovesc de astfel de situații vor încerca să facă ”ceva” pentru a reduce discomfortul creat de inconsistența celor două chestii care se opun. Cum încearcă oamenii să reducă acest discomfort? De la Wikipedia grăire:

In practice, people reduce the magnitude of their cognitive dissonance in four ways:

  1. Change the behavior or the cognition („I’ll eat no more of this doughnut.”)

  2. Justify the behavior or the cognition, by changing the conflicting cognition („I’m allowed to cheat my diet every once in a while.”)

  3. Justify the behavior or the cognition by adding new behaviors or cognitions („I’ll spend thirty extra minutes at the gymnasium to work off the doughnut.”)

  4. Ignore or deny information that conflicts with existing beliefs („This doughnut is not a high-sugar food.”)

Dacă adaptăm cele de mai sus la situația noastră vom avea ceva de genul:

  1. Schimbarea comportamentului: Nu mă mai duc cu mașina la muncă, iau metroul sau autobuzul
  2. Justificarea comportamentului prin schimbarea uneia dintre informațiile conflictule: Eu chiar am nevoie să mă duc cu mașina la muncă, nu pot să iau autobuzul sau metroul pentru că sunt murdare sau aglomerate.
  3. Justificarea comportamentului prin adăugarea de noi comportamente sau idei: Eu și așa am fost la plantat de copaci și reciclez plasticele. În plus anul ăsta îmi iau mașină Euro 7 și nu poluez la fel de mult.
  4. Ignorarea sau negarea informației care intră în conflict cu propriile idei: Mașina mea nu poluează mult, sunt alte surse de poluare în București.

Citind opiniile oamenilor de pe net, cam toate se încadrează în categoriile 2, 3 și 4.

Disonanța cognitivă în politică

Disonanța cognitivă explică foarte bine și comportamentul multor alegători după alegeri.

Concret: ai votat partidul X sau omul Y. După alegeri îți dai seama că persoana respectivă nu se ține de promisiunile făcute. Ba mai mult face fix invers ce promisese. În punctul ăsta alegătorii au două variante:

  1. Admit că s-au înșelat și își toarnă cenușă în cap
  2. Se baricadează în spatele propriilor opinii, chiar dacă știu și ei că sunt greșite.

Punctul 1 e consistent cu comportamentul descris în explicația de mai sus la ”1. Schimbare comportamentului”. Ai crezut că e bun și l-ai susținut, se dovedește că nu se ține de cuvânt. Schimbarea comportamentului înseamnă că nu îl mai susții.

Punctul 2 e consistent cu comportamentul descris la punctele 2, 3 și 4. Altfel spus, începi să găsești scuze pentru comportamentul candidatului / partidului respectiv.

Chestia asta se întâmplă mai mult ca de obice când prețul schimbării comportamentului e mare. Concret, ai spus despre candidatul X că e mai bun decât candidatul Y. Ai intrat în conflicte pe tema asta cu diverși oameni (virtual sau în persoană). A admite că X nu e ok echivalează cu a admite că tu te-ai înșelat iar ceilalți au avut dreptate.

Ați observat probabil cât de tare se urăsc taberele PSD și anti-PSD. Nu poți fi neutru din punctul lor de vedere, ori ești cu noi ori ești împotriva noastră. Consecința naturală e că ai noștri sunt întotdeauna buni, în timp ce ai lor sunt întotdeauna răi. Nu se admite posibilitatea ca ceilalți să facă ceva bun sau ai noștri ceva rău.

Problema e că justificarea în continuare a candidatului propriu face dificil spre imposibil să poți să ajungi la compromisuri cu tabăra cealaltă. Cum poți ”face pace” cu dușmanul? Nu era ăla răul suprem până acum 5 minute?

Iphone și disonanța cognitivă

Disonanța cognitivă e o chestie studiată și de companii pentru că pare să joace un rol semnificativ în deciziile consumatorilor. Mai exact e vorba de felul în care oamenii decid dacă să cumpere sau nu un produs.

Cel mai bun exemplu care îmi vine în minte acum e Iphone-ul. Cei de la Apple fac telefoane foarte bune (părere personală ca fost posesor de Iphone 4S și 6). Prețul acestor telefoane a fost mai mereu peste media pieței, chestie care mult timp a fost atribuită calității foarte bune a telefoanelor, designului foarte bun și ecosistemului creat de Apple.

Ei bine, în ultimii 2 ani Apple a început o campanie agresivă de creștere a prețurilor noilor modele de Iphone fără a aduce îmbunătățiri considerabile. Scepticii se așteptau la o scădere a vânzărilor, dar Iphone X, primul model cu o creștere abruptă a prețului a fost cel mai bine vândut telefon mobil din lume (ca și venituri). Asta arată că decizia Apple de a crește prețurile a fost una bună pentru că cererea de iphone e relativ inelastică în SUA și Europa de Vest. Asta înseamnă că majoritatea utilizatorilor Apple vor Iphone, indiferent de preț.

Cum arată însă lucrurile la firul ierbii? Se pare că din punctul de vedere al consumatorilor, atunci când prețul unui produs crește ei vor alege între următoarele:

  1. Vor amâna decizia de a cumpăra și vor încerca să vadă care sunt alternativele: În cazul Iphone ar putea fi telefoane de la alți producători, să caute un model similar la mâna a doua, să aștepte Black Friday sau alte strategii similare.
  2. Schimbare de comportament: Consumatorii decid că prețul e prea mare și cumpără un telefon de la concurență (Samsung, HTC, Google etc.).
  3. Minimizarea factorului perturbator: În cazul nostru va însemna găsirea de motive pentru a cumpăra telefonul care să contrabalanseze creșterea prețului. Ar putea fi spre exemplu: ”nu plătesc pentru aparat, plătesc pentru experiență”, ”e mai scump, dar e cel mai bun de pe piață”, ”am un iMac și toate pozele mele sunt în iCloud, trebuie să iau tot Iphone”.

Iar Apple înțelege chestiile de mai sus și vrea să evite punctul 2 și 1 oferind argumente pentru punctul 3. Reclamele Apple (că e vorba de Iphone, Mac sau alte produse) insistă asupra experienței oferite de produsele lor, nu asupra produsului în sine.

Toate marile branduri, nu doar Apple, știu că atunci când cresc prețul unui produs trebuie să aibă în vedere cele 3 variante de mai sus și în funcție de asta să aplice o strategie sau alta. Apple înțelege că ai săi clienți se vor lovi de disonanță cognitivă și vor vrea să rezolve conflictul cumva. Așa că Apple:

  • îi va împinge spre punctul 3 prin reclame, încă de la lansarea produsului nou și scump. Ei vor oferi practic argumentele pe care consumatorii le vor folosi pentru minimizarea factorului perturbator (prețul).
  • va adresa problema celor de la punctul 1 printr-o strategie de preț care să captureze cât mai mulți consumatori care vor decide să amâne decizia. La lansarea fiecărei variante noi de Iphone versiunile anterioare se vor ieftini, uneori considerabil. În afară de asta Apple a venit cu strategia de a oferi un „abonament” pentru Iphoneuri: plătești o anumită sumă lunar și ori de câte ori apare un nou iphone cel vechi va fi schimbat imediat. Puteți citi mai multe despre strategia Apple pe blogul Stratechery a lui Ben Thompson.

Așadar marile companii nu stau cu mâinile în sân ci studiază disonanța cognitivă și încearcă să lucreze cu acest concept pentru a înțelege cum afectează deciziile consumatorilor când vine vorba de propriile produse.

Concluzii

Așadar felul în care lumea privește poluarea din capitală, pe Greta Thunberg, susținerea unui candidat sau al altuia și prețul Iphoneurilor au în comun dorința oamenilor de a rezolva conflictul dintre idei contradictorii (disonanța cognitivă).

Politicienii și companiile (și mulți alții) înțeleg conceptul acesta acestea și le folosesc în favoarea lor.

P.S: Apropo de schimbările climatice, Australienii s-au cam săturat ca guvernul lor să nu ia măsuri împotriva companiilor care poluează:

Iar Greta Thunberg, fie că vă place, fie că nu, a intrat deja în pop culture-ul vestic:




Rolul economic al darului de nunta

Am văzut recent o postare care făcea referire la faptul că nunțile sunt mai importante pentru români decât educația copiilor sau renovarea casei (sursă):

Nu-i aşa important să renovăm, mai bine să mergem la nunta verişoarei de la Slatina, că ce-o să zică rudele? Mă mir că n-au ieşit şi vacanţele mai jos, probabil că tineretul a mai tras în sus statisticile.

Apoi încă una:

De fapt, sociologul Barbu Mateescu, cel care a prezentat studiul, a explicat că în special oamenii mai în vârstă sunt captivi în hora asta a nunţilor şi cumetriilor (pun intended), pentru că la ei invitaţiile vin preponderent de la cercul social proximal (familie, prieteni apropiaţi), şi aş mai adăuga că sunt şi cam singurele ocazii de distracţie. 

Nu sunt surprins că un blogger spune asta, în fond omul se pricepe la alte chestii. Dar Barbu Mateescu e de meserie sociolog, măcar de la el aveam niște pretenții să știe că nunțile și cumetriile nu au doar rol de distracție.

Nu știu în ce mediu social ați crescut voi, dragi cititori, dar mie mi-a fost clar încă de mic copil de ce merg oamenii la nunți. Îmi aduc aminte și acum de carnețelele părinților și bunicilor mei în care notau zile de naștere, numere de telefon și oamenii la ale căror nunți au participat. Și nu doar ai mei, părinții prietenilor mei aveau, rudele mele aveau, cam toată lumea avea așa ceva.

De ce ar face atât de mulți oameni chestia asta? De ce nu se mai face și azi? Voi aveți carnet sau liste cu oameni la ale căror petreceri mergeți sau ați mers? Probabil că nu. Dar ei aveau.

Rolul social al nunții

Mersul la nuntă nu presupunea doar mersul la chermeză, loc unde dansai, mâncai și petreceai. Nunțile aveau multe roluri:

  • Introducerea tinerilor în societate ca și familie – nunta a fost întotdeauna modalitatea tinerilor căsătoriți de a începe viața de adulți. Din acel punct erau o familie, baza societății tradiționale românești. Fix de aia am avut referendumul acela dubios referitor la definirea familiei, pentru că familia (indiferent de definiție) stă la baza societății românești. Ori nunta era modalitatea de a anunța tuturor că o nouă familie a apărut în sat.
  • Nunțile ca evenimente de networking – Am folosit cuvântul networking ca să înțelegeți concret despre ce e vorba. Nunțile erau ocazia ca rudele din ambele familii să se cunoască mai bine. Știm cu toții de căsătorii de conveniență în care rolul principal nu îl juca dragostea ci apariția unor relații mai puternice între două clanuri. Chestia asta se întâmpla indiferent de nivelul social al clanurilor respective: de la familii boierești sau princiare până la clanuri din sate sărace românești. Trebuie să vă amintiți că societatea românească a fost foarte mult timp una predominant agrară, centrul său spiritual fiind la sat, nu la oraș. Nu degeaba se spune că ”se văd la nunți, botezuri și înmormântări”. Se spune asta pentru că erau puține ocazii când să te rupi din rutina muncii câmpului și să vezi rudele dacă nu locuiai în același sat. Cu atât mai bine, o nuntă oferea ocazia de a crea niște legături mai puternice.
  • Nunțile ca loc de socializare – oarecum legat de chestia de mai sus cu networkingul, nunțile au fost și încă sunt evenimente de socializare și de a cunoaște oameni noi. Nu de puține ori am auzit de situații în care oameni care urmau să se căsătorească s-au cunoscut la nunta altcuiva.

Dar cel mai important rol al nunții era cel financiar.

Darul de nuntă

Darul de nuntă era foarte important pentru tânăra familie pentru că era una din modalitățile de a finanța viitorul ei. Mireasa venea cu zestrea, mirele cu brațele și averea părinților (întreagă sau o parte). Dar cum românii nu au fost niciodată prea bogați, la nuntă se dădea și încă se mai dă dar de nuntă. Darul e fie sub formă de obiecte (pături, veselă de bucătărie etc.) fie sub formă de bani.

De ce țineau părinții și bunicii mei notițe cu nunțile la care au fost? Pentru că acelea erau nunțile la care dăduseră dar. Mirele și mireasa, dar și familiile acestora erau obligate să vină la nunțile familiei mele și să dea, la rândul lor, dar.

Reciprocitatea asta se bazează pe același concept ca CAR-urile (dacă mai știți ce sunt alea): contribui cu o sumă de mai multe ori, apoi când îți vine rândul poți să te împrumuți o sumă mai mare.

Cam așa funcționează și nunțile: mirii primesc un ”credit” de la nuntași, o sumă de bani (sau obiecte) în ziua nunții. Se pot folosi de acei bani imediat pentru că familia are nevoie de lucruri prin casă imediat. Pentru acel credit au plătit părinții și chiar mirii mergând la alte nunți. Mirii trebuie să meargă însă și la alte nunți, acolo unde rudele și prietenii au venit la ei la nuntă, dar respectivele persoane nu avuseseră nunta lor încă.

Satul românesc și societatea românească în general a suferit masiv de pe urma lipsei de capital și a gradului redus de monetizare / financializare a societății. În 1920, 1720 sau 1520 nu puteai să îți iei credit pentru a face nunta sau pentru a construi o casă.

Soluția la această problemă a fost darul de nuntă, un credit intergenerațional, plătibil pe o perioadă foarte lungă de timp. Treaba asta cu mersul la nunți ca obligație a început să dispară din punctul în care creditele de consum au devenit accesibile. Dar nu toată lumea e bancabilă, nu toată lumea poate rupe rețele familiale vechi de când lumea.

Așa că românii nu sunt proști sau lipsiți de educație financiară când decid să meargă la nunți. O fac fie pentru că au beneficiat și ei fie pentru că au copii care vor face nunți și va fi nevoie de bani atunci. E trist să vezi cât de puțin înțeleg românii propria lor societate. Iar atunci când nu o înțeleg aleg să facă mișto de ceilalți.

Nunta ca și temă în literatură

Știți cum e cool să arunci cu rahat în educația românească? Să faci mișto de ”perlele la BAC”, să te plângi de educația ”tinerei generații” sau de rezultatele proaste la testele PISA?

Ei bine, eu sunt produsul integral al școlii românești, de la grădiniță până la master (doctorat nu am făcut că eram prea sărac). Ei bine, așa șubredă cum e educația românească, eu am învățat la ”Limba și literatura română” următoarele chestii:

  • ”Ion” al lui Liviu Rebreanu explică felul în care nunta poate fi folosit ca instrument / modalitate de a urca pe scara socială. Ion ignoră glasul iubirii pentru glasul pământului și alege fata urâtă, dar bogată, nu femeia de care era îndrăgostit. Implicațiile economice și sociale ale nunții și zestrei sunt teme centrale în roman.
  • ”Nunta domniței Ruxandra” – roman istoric în care tema centrală e importanța nunților aranjate ca instrument geopolitic de constituire de alianțe (tătarii și turcii invadează Moldova pentru a forța o căsătorie cu ”domnița Ruxandra”)
  • ”Miorița” e o alegorie nuntă – moarte, o baladă plină de mituri, metafore și simboluri legate de nuntă ca moment definitoriu în viața omului.

Chestiile de mai sus se studiază de mai multe ori între clasa 1 și 12. Ion și Miorița cel puțin sunt subiecte de BAC de ani de zile.

Și cu toate astea avem așadar oameni care au luat BAC-ul, dar care cred că nunta e doar o petrecere. Poate că totuși sistemul educațional nu e chiar atât de prost.




Piața reacționează pozitiv la demiterea Guvernului Orban

Piețelor nu le-a plăcut deloc de Guvernul Orban, în ciuda a ce susțin liberalii. Și nu trebuie să mă credeți pe mine pe cuvânt, e suficient să vă uitați la cum a reacționat cursul de schimb în cele 2 momente cheie:

  1. atunci când a picat Guvernul Dăncilă și a început mandatul Guvernul Orban
  2. atunci când a picat Guvernul Orban

Dacă ar fi să credem că Guvernul PSD nu era pe placul piețelor, dar Guvernul Orban era atunci ne-am aștepta la o întărire a leului în fața EUR spre exemplu. Haideți să vedem cum au stat lucrurile:

De la demiterea Guvernului Dăncilă și preluarea puteri ide Guvernul Orban cursul de schimb a crescut aproape în permanență.

Ce s-a întâmplat după ce a picat Guvernul Orban?

Dacă Guvernul Orban ar fi fost pe placul pieței cursul s-ar fi depreciat, așa cum a fost cazul după ce a picat Guvernul Dăncilă. Dar dacă vă uitați sus avem exact opusul: cursul se mișcă în favoarea leului deci piața percepe căderea ca pe un lucru bun.

Știu că sunteți obișnuiți cu ideea că PSD=rău, PNL=bun, dar piața are altă părere. De ce? Explicam într-un articol de anul trecut:

Vedeți urcarea aia rapidă a cursului (Adică devalorizare a RON)? Ei bine ea coincide cu instalarea guvernului liberal. De ce? Pentru că Guvernul Liberal al lui Orban are o majoritate slabă. De fapt, mai multe evenimente politice din ultima vreme arată faptul că Guvernul nu are majoritate în Parlament. Iar piața știe asta și se așteaptă la instabilitate politică în lunile următoare.

În afară de asta declarațiile belicoase ale PNL anterioare instaurării guvernului sugerau că va urma o rundă de tăieri de cheltuieli guvernamentale și diminuare / înghețare a creșterilor salariale pe partea de salariu minim. Ori asta se traduce printr-o diminuare a consumului și posibilitatea ca România să intre în recesiune sau să aibă o creștere economică slabă.

De ce s-a apreciat cursul de data asta? Pentru că Guvernul Orban nu avea majoritate parlamentară și risca să pice în orice moment. Ce s-a întâmplat ieri e logic iar piața a anticipat momentul ăsta. Faptul că PSD e aproape de finalul mandatului parlamentar face din această ”criză politică” o chestie la care probabil multă lume se cam aștepta.

Rămâne de văzut în ce direcție vor merge negocierile. Dar în ceea ce privește Guvernul Orban, se pare că nimeni nu a fost mare fan.




25 de OUG-uri, unul cu dedicație pentru bănci

E dragoste mare în România între guverne și bănci, indiferent de culoarea politică. Poate ați auzit deja: Guvernul Orban, într-un exces de democrație, a dat 25 de ordonanțe de urgență într-o singură noapte pentru că știa ce soartă îl așteaptă. La ei nu e ”noaptea ca hoții” însă că nu sunt PSD.

În acea listă lungă de OUG-uri e însă unul care reflectă perfect filozofia de guvernare a fostului guvern liberal: nu avem bani pentru săraci, dar avem pentru marele capital (bănci de data asta).

Despre ce e vorba?

Niște bănci pierd un process cu statul 

În 2015 BCR Banca pentru Locuințe (BpL) a pierdut un proces cu Curtea de Conturi (via Adevărul):

În 2015, Curtea de Conturi a acuzat BCR BpL şi Raiffeisen BpL că nu au respectat legea atunci când au acordat primele de stat şi unor beneficiari care nu au folosit sistemul bauspar pentru contractarea unui credit. Sistemul presupunea că o persoană economiseşte pentru o perioadă de cel puţin cinci ani, după care este eligibilă pentru un credit pentru achiziţia, construcţia sau îmbunătăţirea unei locuinţe, în condiţii mai avantajoase de dobândă decât cele de la nivelul pieţei.

În adresa înaintată instanţei, Curtea de Conturi arăta că de primă ar fi beneficiat şi persoanele sub 18 ani, care nu aveau vârsta legală pentru a contracta un credit, dar şi cele înaintate în vârstă, care ar fi depăşit vârsta maximă acceptată în normele de creditare, inclusiv mai mulţi membri ai aceleaşi familii. Astfel, aceste depuneri nu ar fi avut scopul de a rezulta în contractarea unor credite, ci doar a obţinerii subvenţiei de la stat, în condiţiile în care, arată Curtea de Conturi, BCR BpL acordase doar 2.900 de împrumuturi la 185.000 de contracte încheiate. Suma imputată de Curtea de Conturi BCR BpL era de circa 60 de milioane de euro la acel moment.

Pe scurt:

  • BpL e o bancă ce acordă credite pentru achiziția de locuințe oamenilor care economiseau bani 5 ani la ei. Pe lângă banii economisiți persoana respectivă mai primea și o primă de la stat. Toți acești bani puteau fi folosiți pentru a primi un credit fie pentru achiziția unei case fie pentru îmbunătățirea ei.
  • BpL a dat însă aceste credite și unor persoane care nu se calificau pentru ele: persoane sub 18 ani spre exemplu sau oameni având o vârstă prea înaintată pentru a se mai califica pentru credit (ex: nu poți lua credit pe 30 de ani dacă ai deja vârsta de 80 de ani).
  • Acordând credite cui nu trebuia, BpL s-a folosit de banii statului pentru a da credite (adică au primit prime inclusiv cei care nu se calificau). Curtea de Conturi a văzut treaba asta și a cerut restituirea banilor.
  • Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă în cazul acesta, a fost de acord cu Curtea de Conturi și a dispus restituirea banilor de către BpL.

Bun, ce a făcut Guvernul PNL? A zis: dăm OUG ca BpL să nu fie nevoit să mai dea banii înapoi statului român! De ce? Pentru că, zicea Guvernul PNL, altfel s-ar fi dus BpL după cei care au beneficiat de primă și ar fi cerut banii înapoi.

Ce e în neregulă cu chestiile de mai sus?

În primul rând, ca om care și-a luat apartament prin credit și a avut și credit de nevoi personale pot să vă spun din experiență că băncile te freacă pe toate părțile pentru a se asigura că te califici. Chestii de genul: nu avea 18 ani sau avea vârsta peste limită nu sunt posibile fără niște aprobări pentru că băncile au proceduri pentru astfel de situații. De altfel, dacă citiți motivarea celor de la BCR și aveți răbdare să treceți prin ce s-a discutat la proces veți vedea că ei consideră că au acționat legal (că e sau nu adevărat nu mă pronunț pentru că nu sunt avocat).

A doua chestie importantă e legată de cum înțelege Guvernul PNL să folosească banii:

  • a refuzat să crească alocațiile pentru copii spunând că nu are bani
  • a refuzat să crească pensiile sociale spunând că nu are bani

dar apoi zice că nu are nevoie de 60 de milioane de euro de la BpL.

Recapitulăm: niște români au luat credite cu bani de la stat (primele) plătite din taxele și impozitele tuturor, deși nu aveau voie. Guvernul zice: e ok, lasă-i în pace. Românașii aceia rămân cu creditele, BpL rămâne cu profitul iar contribuabilul român rămâne cu banii luați.

Mai mult, Guvernul PNL zice că nu are nevoie de 60 de milioane de euro, dar zice apoi că nu are bani de alte chestii. Se pare că o situație similară e și în cazul Raifeissen, dar despre ei nu am găsit informații.

Ar mai fi posibilitatea ca Avocatul Poporului să atace aceste OUG la Curtea Constituțională, dar dacă se va întâmpla asta va fi atacată forma în care a fost luată decizia (adică sub formă de OUG) nu ce scrie în OUG.

Și ca să nu uit, ideea de a nu recupera banii aceștia se pare că exista de pe vremea lui Eugen Teodorovici. Deci vorba aia cu PNL e PSD, dar pe galben pare să aibă ceva substanță. Deși merită spus că un alt prim ministru al PSD (Tănase, ați și uitat de el, nu?) spunea că Terente ar fi avut de învățat de la bănci cum se fură.

Mi se pare super amuzant cum am ajuns ca în bancurile cu Radio Erevan: nu s-a luat (bani de la bănci prin ”taxa pe lăcomie”), s-a dat (bani la bănci ca mai sus). Și nu era taxă pe lăcomie ci OUG pentru iertarea de datorii.




Cazul Ditrău e doar începutul unui șir de discriminări împotriva străinilor

Am urmărit cazul de la Ditrău cu un sentiment profund de dezgust. Acel dezgust nu e îndreptat împotriva oamenilor din Ditrău (deși ce au făcut ei nu e deloc în regulă) ci împotriva celor mulți care au comentat indignați.

Într-o lume normală indignarea față de astfel de evenimente e absolut normală la rândul ei. În fond oamenii nu ar trebui discriminați în funcție de culoarea pielii, țara din care provin, clasa socială căreia aparțin sau pe cine preferă în pat. Dar România nu e o țară normală ci una profund disfuncțională, în care ipocrizia e ca o a doua natură. Poate că istoric asta ne-a ajutat să supraviețuim numeroaselor invazii străine și situațiilor urâte. Dar pe vreme de pace această ipocrizie e periculoasă.

”Despre ce mama dracu vorbești bă Daniel?!” mă veți întreba.

Ditrău vs. Târgu Mureș

Despre faptul că am văzut prea mulți oameni care au sărit de fund în sus că oamenii din Ditrău au discriminat muncitori din Sri Lanka, dar cărora li se părea normal ca unor cetățeni români de etnie rromă să nu li se permită să facă copii dacă nu dovedesc că au bani să îi crească.

România e țara în care dacă ești cetățean român de etnie rromă ești mai discriminat decât dacă ești cetățean din Sri Lanka venit la muncă aici.

Până și reacția presei a fost deplasată, în frunte cu cei de la Hotnews care au avut sondaj dacă e ok ce a zis primarul acela. Băi oameni buni, cum puteți întreba dacă e ok sau nu ce a zis primarul? Cum puteți pune problema dacă ce a zis omul ăla e ok sau nu? Se vede din avion că e vădit rasist și/sau clasist! Săracii să nu facă copii, rromii să nu facă copii. Nu ați fost atenți deloc la orele de istorie despre Al Doilea Război Mondial? Genocid și ură rasială în toată Europa inclusiv în România?

Cum dracu să spui că în cazul primarului de la Târgu Mureș e nevoie de dezbatere, dar la Ditrău e clar că e discriminare? S-a ajuns până la punctul la care George Cima de la PLUS îl citează pe Mickey Hash (youtuberul), care a cam zis că e ok ce face primarul ăla. De ce trebuie băgat Mickey Hash în seamă pe problema asta? Pentru că e faimos, pentru că e formator de opinie și pentru că e apropiat de Cioloș și PLUS:

Nu contează că a luat bani de la Firea pentru campania aia cu vloggeri în RATB, el e cu băieții buni.

E dureros să vezi cum românii discriminează în funcție de culoarea pielii. E și mai dureros să vezi că românii se mobilizează mai bine să condamne discriminarea unor oameni din Sri Lanka decât a rromilor. Că tot vorbeam despre Hotnews, iată cum aflăm că mai există și alte cazuri de discriminare împotriva muncitorilor din Sri Lanka. E trist că astfel de lucruri se întâmplă, dar vă rog să căutați articolele de pe Hotnews cu cazuri de discriminare împotriva cetățenilor români de etnie rromă.

Asta e ipocrizie în stare pură și mă doare să o văd fluturată cu atâta mândrie în online.

E Ungaria de vină pentru cazul Ditrău?

Am văzut ipoteza asta prin unele locuri (aici de exemplu). Dacă nu știți despre ce e vorba vă zic eu pe scurt: de câțiva ani Ungaria lui Viktor Orban investește bani în Transilvania sub diverse forme. În afară de investiția în proiecte de dezvoltare, statul maghiar a investit și în instrumente media care se adresează etnicilor maghiari și secui. Sunt destul de mulți oameni care spun că cetățenii din Ditrău ar fi fost influențați de propaganda maghiară venită de la Orban împotriva străinilor. Nu neg că acest lucru nu e posibil, dar mi se pare mult prea simplistă explicația asta. Și Rusia are Sputnik în limba română care face propagandă rusească și totuși puțini români sunt fani ai Rusiei.

Astfel de instrumente media (ziare, pagini de facebook etc.) funcționează doar atunci când există deja un substrat. Ele sunt, dacă vreți, vântul care ațâță focul, dar nu ele îl aprind. Trebuie să existe deja lemnul uscat în acea pădure și tâmpitul care aruncă chiștocul sau face focul și uită de el.

Influența Ungariei în acea zonă e reală, dar cred că e supra-estimată când vine vorba de acest eveniment.

Problema României cu străinii

Sunt economist, așa că am tendința să caut cauze și efecte în domeniul socio-economic. Așa că luați ce spun cu un pic de reținere, că poate bat și eu câmpii la fel ca ceilalți.

Iată însă ce spuneam în septembrie 2018 într-un articol în despre aducerea de muncitori asiatici:

A atrage forță de muncă străină necalificată în România e o bombă cu ceas care riscă să se detoneze în câțiva ani de zile! Și îmi e teamă că românii nu sunt atât de pașnici ca vest-europenii și s-ar putea să iasă urât la noi.

E cumva fix ce s-a întâmplat acum? Cam da! De ce spuneam chestia asta? Pentru că încă de atunci semnalam o problemă a economiei românești: aproape jumătate dintre salariați câștigul minimul pe economie! Nu poți să aduci muncitori necalificați din Asia când jumătate din forța de muncă a țării e pe minimul pe economie. Dar fix asta a făcut guvernul PSD (culmea, cică social-democrat), a permis patronilor să aducă angajați din Asia pe minimul pe economie, eliminând o prevedere mai veche care spunea că pot aduce oameni doar dacă le acordă salariul mediu pe economie.

Iar acel minim e la rândul lui ridicol de mic comparativ cu costurile vieții din România. Fie munca la gri (salariul minim pe cartea de muncă, diferența în mână) e în floare în România fie patronii români sunt prea zgârciți să dea salarii din care se poate trăi.

Cert e că patronii români preferă să aducă muncitori asiatici și să îi plătească cu minimul pe economie (din nou, nu e clar dacă e muncă la negru sau la gri ori chiar ăsta e salariul).

Într-o țară săracă, singura modalitate de a constrânge patronii să crească salariile (în afară de a crește minimul pe economie) e sabotată de Guvern. Chestia asta va cauza probleme sociale. Ce vedeți acum e doar vârful icebergului. Tot ce e nevoie e o recesiune economică (nici măcar criză) și tensiunile rasiale vor exploda! Scriam asta și în 2018:

În momentul de față nr. de muncitori străini necalificați e unul mic. Dar dacă nr. lor va crește vor apărea și în România discuțiile din Spania, Italia sau Marea Britanie: vor veni vietnamezii să ne ia locurile de muncă!

Iar pe spatele acestor tensiuni rasiale se vor cățăra extremiștii (din nou din 2018):

Nu e nevoie să fie mulți muncitori străini, nu e nici măcar nevoie să ia efectiv locuri de muncă ale Românilor, e suficient să fie vizibili pe stradă și extremiștii din România îi vor folosi ca armă politică!

Toate chestiile astea s-au petrecut deja în Vest și asta în condițiile în care salariile din Vest sunt de 2-3 ori mai mari decât în România. Chiar și așa au apărut tensiuni, chiar în condițiile în care românii și polonezii făceau joburi pe care spaniolii și englezii le refuzau.

În România lumea nu refuză joburi grele, dar bine plătite, lumea refuză joburi unde ai pe cartea de muncă 4 ore, dar lucrezi 12 ore!

Cazul Ditrău e (și) unul social

După evenimentele care au aprins toată România (nu doar Ditrău), oamenii din Ditrău s-au întâlnit pentru a discuta problema. Puteți citi în Libertatea ce s-a discutat acolo, eu am să extrag câteva paragrafe:

Pe parcurs, situația a dezvăluit conflicte mai adânci între săteni și patronii brutăriei. Cei din urmă au pus angajarea singalezilor (grup etnic majoritar în Sri Lanka) pe seama lipsei de forță de muncă locala. Sătenii, la rândul lor, spun că nu vor să lucreze pentru brutărie din cauza salariilor mici, a volumului de muncă și a lipsei asigurării de sănătate: “Și eu am lucrat la Csaba”, spune Forti Katalyn. “Am intrat la muncă la ora 3, a doua zi la ora 14 eram tot acolo. […] Personalul era înregistrat cu 4 ore, 6 ore, femeia de serviciu era cu 2 ore”.

Adică fix problema de care eu aminteam încă din 2018. Ba mai mult:

Oamenii au dreptate, deci asta nu e rasism, că sunt foarte suparăți pe patron, din cauza că nu dă salarii la oameni, cum se poartă cu oamenii. Oameni operați, a doua zi trebuiau să meargă la lucru, nu a dat concediu medical, nu a plătit contribuția sociala, așa au spus oamenii. […] și de asta sunt foarte suparăți, nu din cauza celor doi muncitori, din cauza că de aici nu angajează oameni cu pretenția că nu au pregătire corespunzătoare.

Chiar vă rog să citiți și restul articolului pentru a vedea cum aceste nemulțumiri de factură economică sunt amestecate cu temeri de genul: cei din Sri Lanka vor aduce coronavirusul și în Sri Lanka au fost bombardate bisericile catolice (asta e o chestie adevărată).

Nemulțumirile economice nu îi transformă neapărat pe oameni în rasiști, dar reprezintă cu siguranță combustibil pentru o astfel de atitudine. E nevoie doar de o scânteie și întreg eșafodul ia foc.

Dacă o viitoare recesiune economică va găsi mulți străini în România, atunci genul ăsta de evenimente vor deveni din ce în ce mai dese. Problemele socio-economice nu duc neapărat la rasism, dar combinate cu propaganda se poate ajunge la asta.

Gânduri pe lângă despre Ditrău

Ar mai fi câteva chestii care trebuie amintite despre toată povestea asta:

  • așa cum remarca cineva povestea asta cu Ditrău a picat fix în mijlocul scandalului cu Ministrul Sănătății care a dat bani spitalelor la care și operează. Guvernul Orban nu pare interesat să ia măsuri, dar uite că a și uitat lumea de problemă.
  • am o bănuială că scandalul Ditrău a luat amploare în media pentru că românul neaoș a zis: ”uite mă, ungurii se plâng că sunt discriminați, dar discriminează și ei”. Sunt multe cazuri de discriminare în România care privesc muncitori din Asia (doar un exemplu), dar până acum subiectul nu a prins.
  • maghiarii se vor simți mai atacați decât românii când vor vedea muncitori asiatici pentru că ei se simt în minoritate deja. Apariția unor străini în localitățile lor va fi văzută ca o tentativă de a îi înlocui venită din partea guvernului de la București. E o temă mult prea ușoară pentru a nu fi exploatată de extremiști având în vedere că Guvernul aprobă cotele de muncitori non-UE

Concluzii

Înainte de a spune că maghiarii și secuii rasiști haideți să ne uităm în propria curte și să vedem cum multor români li se pare ok ce a zis primarul acela din Târgu Mureș. Atenție, acel discurs e susținut de suficient de multă lume pentru a stârni îngrijorare.

Din punctul meu de vedere ce s-a întâmplat la Ditrău are la bază nemulțumiri socio-economice care au fost apoi amestecate cu propagandă anti-imigrație. De la cine a venit acea propagandă? O întrebare bună care ar trebui să dea de gândit celor de la SRI, în special având în vedere cum le tot crește bugetul de la an la an.

Nu în ultimul rând, dacă vă e teamă că România va ajunge să fie cotropită de străini și transformată într-un iad multicultural decadent politic corect atunci stați liniștiți, ați avut un vis urât.

P.S: Sunt un imigrant în Marea Britanie și știu foarte bine ce înseamnă discriminarea și faptul că se uită oamenii la tine nu știu cum doar pentru că ești mai brunet decât ei. Când spun că aducerea unui număr mare de muncitori asiatici în România nu sunt ipocrit. Italia, Spania, Marea Britanie, Franța, Germania sau pe unde mai muncesc românii sunt țări cu salarii considerabil mai mari (comparați și salariile minime). Sau altfel, cine credeți că e pe primul loc în categoria ”% oameni care muncesc, dar sunt săraci”? Aha, tot noi!

Cum poți în condițiile astea să aduci muncitori din Asia, când proprii tăi cetățeni se târă de pe o zi pe alta? Repet, nu România nu are salariile din Vest iar muncitorii aceștia vin pe minimul pe economie. Și e vorba de minimul pe economie românesc, cu care abia se poate trăi în România!

Să mă acuzați de ipocrizie atunci când România va avea salariul minim din Italia sau Spania și românii vor refuza să muncească iar eu mă voi plânge de străini.




Whatsapp – dacă nu reclame atunci ce?

Atunci când a apărut Whatapp era una dintre puținele aplicații de mesagerie și voce care funcționau decent. Nu mă pricep la detaliile tehnice, dar cert e că oamenii au făcut ceva bine. De fapt, au făcut lucrurile atât de bine încât aplicația a devenit populară foarte rapid.

Ideea declarată de a face bani a celor care au pus pe picioare afacerea a fost următoarea: primul an e gratuit, apoi îți luăm 1 dolar pe an pentru a folosi aplicația. Faza cu 1 dolar pe an a fost mai mult o chestie de marketing probabil pentru că nu a părut niciodată credibilă.

Facebook a decis să cumpere aplicația, deși avea propriul Facebook Messenger. Nu a fost totuși o surpriză atât de mare, având în vedere că Messengerul era o aplicație teribil de greoaie și nu foarte atractivă pentru utilizatori.

Odată cu achiziția acestei aplicații pe o sumă considerabilă a devenit evident că acea taxă de 1 dolar / an nu va mai fi introdusă, ceea ce a făcut multă lume să se întrebe: din ce va face Whatsapp bani atunci?

Răspunsul cel mai la îndemână a fost, evident următorul: din reclamă, la fel ca Facebook și Instagram. Ei bine, se pare că nu (via Profit.ro):

Surse anonime din cadrul companiei, citate de Wall Street Journal, spun că Facebook a făcut un pas înapoi în ceea ce privește reclamele în WhatsApp și nu va mai afișa publicitate în populara aplicație de chat.
În schimb, Facebook se va concentra pe dezvoltarea de facilități pentru utilizatorii de business, care rămâne o cale alternativă de monetizare a aplicației.

E însă realistă povestea cu utilizatorii de business? Deja există destul de multe aplicații de comunicare pentru zona de business, începând cu cea mai bine așezată dintre toate: Skype, care vine la pachet cu Office și Windows. Îmi vine greu să cred că vor reuși să pătrundă în zona business. Și atunci?

Din ce poate scoate Facebook bani din Whatsapp?

Ei bine, cred că cele 19 miliarde plătite de Facebook pentru Whatsapp în 2014 au avut drept scop scoatere din schema a unui potențial rival. Whatsapp, cu 1,5 miliarde de utilizatori e o platformă la fel de populară ca Facebook. Spre deosebire de Facebook, permite comunicarea asimetrică, ceea ce face ca aplicația să fie atât un rival pentru Facebook, dar și o aplicație complementară Facebook-ului așa cum explică Ben Thompson de la Stratechery.

Și totuși 19 miliarde sunt o sumă imensă pentru a scoate din joc un rival, nu? Facebook (compania, nu aplicația) e o fermă de extras date ale utilizatorilor, un loc unde se întâlnesc informații venite din Facebook aplicația, Instagram și Whatsapp. Practic Facebook poate extrage informații despre utilizatori din Whatsapp și să le împerecheze cu cele de pe Facebook, pentru a crea un profil și mai detaliat al utilizatorilor săi. Acel profil nu e vândut nimănui (stați liniștiți, nu sunt proști) pentru că Facebook se folosește de acele informații pentru a afișa el reclame propriilor utilizatori.

Cred că asta e chestie cea mai dubioasă când vine vorba despre felul în care fac bani platformele sociale: le e mai ușor să ofere aplicația pe gratis decât să ceară bani. Dacă ai plăti pentru a folosi aplicația, fie și o sumă simbolică de 1 dolar / an, atunci ți s-ar părea scandalos să ți se ia informațiile personale din conversații de exemplu și din agendă și să fie folosite pentru reclame.

Dar dacă aplicația e gratuită se pare că oamenii acceptă mult mai ușor ideea de a li se folosi datele personale. Ca o paranteză, majoritatea oamenilor au o viață plictisitoare și irelevantă așa că nu pierd nimic dacă cedează informațiile astea.

În fine, ca o ultimă idee pe partea de monetizare din reclame: cei doi fondatori ai Facebook au urât complet ideea asta și au modificat chiar regulamentul la un moment dat termenii și condițiile aplicației pentru a spune că nu vor afișa reclame. Se pare că există

Revenind la Whatsapp, întrebarea rămâne:

Va încerca Facebook să monetizeze aplicația asta altfel? 

Facebook (compania) are ca principal mod de a face bani vânzarea de reclame. A renunța complet la ideea afișării de reclame mi se pare o greșeală strategică. Ori Facebook nu sunt naivi, sunt și ei conștienți de toate chestiile pe care le-am amintit mai sus.

Ceea ce mă face să cred că toată povestea asta e o chestie temporară. Facebook Messenger are reclame în aplicație, nu văd de ce nu ar avea și Whatsapp. Facebook testează și colaborări pe partea de business to consumer, cu boți de whatsapp care să interacționeze pe aplicație cu consumatorii. Eu spre exemplu primesc notificări de la Netflix prin aplicație. E și ăsta un mod de a face bani, dar întrebarea e cât de profitabil poate fi.

În același timp probabil că trebuie menționat că nu e mult spațiu în aplicația de mesagerie pentru reclame. Asta presupunând că nu îți apare reclama direct în chat, ceea ce nu ar fi deloc user-friendly.

În India aplicația e folosită și pentru a trimite bani între utilizatori, o idee foarte interesantă și care poate avea sens. Dar asta ar deschide ușa a numeroase complicații pentru Facebook în Vestul Europei și SUA. Nu e exclus însă să își asume genul acesta de modalitate de a monetiza aplicația în alte regiune (Asia, Africa etc.).

Sincer, cred că Facebook știe că are ceva valoros în Whatsapp. Dar, cred că încă nu și-a dat seama cum să scoate mai bine bani din aplicație. În același timp o platformă precum Whatsapp e mult prea mare pentru ca Facebook să nu o considere un rival. Fix din cauza asta a și cumpărat aplicația, chiar dacă nici acum nu știe să o monetizeze.

Ce nu îmi convine mie

Nu îmi plac companiile care nu au un model de business care are sens financiar. Adică o aplicație precum Whatsapp are nevoie de o infrastructură masivă pentru a funcționa. Când văd cheltuieli masive, dar venituri incerte atunci mă gândesc că:

  • platforma respectivă nu va avea viață lungă pentru că depinde de finanțare externă. La un moment dat banii se vor opri, caz în care eu va trebui să mă orientez spre altă platformă.
  • platforma respectivă va trebui să găsească modalități de a se finanța singură. Asta înseamnă de regulă să tăie din cheltuieli și să crească veniturile. Ori asta nu se poate face fără a renunța la anumite funcționalități sau a le face disponibile doar contra-cost. Actualizările devin mai rare iar seviciul în general devine mai prost.

Nu întotdeauna se ajunge la așa ceva. Exemplul cel mai bun e Skype, care a devenit parte din pachetul Microsoft Office și implicit a devenit soluția de comunicare folosită pe zeci de milioane de calculatoare. Pachetul Office al celor de la Microsoft avea nevoie de o soluție de comunicare internă, motiv pentru care au și achiziționat Skype.

Whatsapp și Facebook? Încă nu par să se fi hotărât. Să sperăm că nu va avea soarta de mai sus.




Țopăială fiscală cu modificarea Codului Fiscal de PNL

24 ianuarie, Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu (sursă):

„Codul Fiscal se va simplifica, dar nu vreau să facem improvizații”

28 ianuarie, același Ministru al Finanțelor Florin Cîțu (sursă):
„Nu se vor face modificări la Codul Fiscal în 2020. Este un mesaj şi pentru mediul de afaceri, am promis predicitibilitate”
Cum era aia cu ”țopăiala fiscală”? Sau se aplică doar când e vorba de PSD. Că despre răzgândelile PSD am scris și eu (gen aici, aici, aici sau aici – asta pentru postacii PNL care mă vor acuza că sunt PSD-ist) a scris și presa.

Dar pe asta nu o sesizează nimeni?




Competiția la școală și ”piața liberă”

Mi-a sărit în ochi recent un articol despre educația din România despre cum școala românească nu e ok pentru că pune copiii în competiție unul cu altul:

În Belgia, la 12 ani copiii încheie ciclul primar, care a durat șase ani, și trebuie să se înscrie în ciclul secundar, care durează și el 6 ani, până la terminarea liceului. […]

Spre surpriza mea, ajuns în situația de a pregăti un asemenea dosar de înscriere, printre criteriile de distribuire a copiilor în ciclul secundar nu se regăsește cel al notelor. Nicăieri, până la sfârșitul liceului, notele nu fac parte dintre criteriile de distribuire sau selectare a copiilor în anumite clase sau școli mai bune. Calitatea școlilor nu e dată de notele elevilor, ci de calitatea profesorilor. Mai mult, în niciun moment copiii nu se află în concurență unii cu ceilalți. În schimb, toți copiii sunt evaluați, printr-un anumit număr de teste și examene, în fiecare semestru vreme de șase ani. Adică fiecare copil se află într-o singură competiție, una benefică pe termen lung: aceea cu el însuși.

Acum faza e în felul următor: eu nu am nimic împotriva sistemului belgian. Chiar nu sună rău pentru mintea mea de profan într-ale educației să te concentrezi pe dezvoltarea elevului nu pe a face elevul să concureze cu alți elevi. Excepție aici fac olimpiadele, unde competiția e voluntară.

Dar aici e o nuanță pe care văd că oamenii care shareuiesc articole de genul ăsta nu o sesizează: piața liberă!

Piața liberă și competiția în educație

Faza e următoarea, nu poți să te plângi de lipsă de spirit antreprenorial în România iar apoi să dai share la articole de genul ăsta! Antreprenoriatul pune față în față oameni în piața liberă și îi pune să concureze.

A nu se înțelege că ce zice tipul mai sus e rău! Nu asta spun, ce spun e că ar trebui înțeles un concept foarte simplu: piața liberă se bazează pe oameni care intră în competiție cu alți oameni. Dacă aștepți până la 18 ani pentru a introduce unui om conceptul de ”competiție cu alți oameni” atunci treaba asta va lovi destul de rău.

Iar românii au un fetiș pentru ”piața liberă”, un concept pe care nu îl prea înțeleg. Dar ce e important e că socialiștii și comuniștii urăsc conceptul de ”piață liberă” iar românii urăsc socialismul și comunismul. Pe sistem dușmanul dușmanului meu îmi e prieten, românii au îmbrățișat ”piața liberă”, fără să știe concret ce reprezintă.

E totuși de înțeles reacția, comunismul lui Ceaușescu a reușit să livreze foamete, frig și un sentiment de mizerie morală. Din păcate comuniștii au reușit și să șteargă din mentalul colectiv înțelepciunea populară. Altfel românii și-ar fi adus aminte de vorba aia din popor care spune că ”ai fugit de dracu și ai dat de mă-sa”. Capitalismul sălbatic, mascat sub conceptul de ”piață liberă” produce aceeași foamete, frig și sentiment de mizerie morală cum a reușit comunismul lui Ceaușescu.

Și totuși ”piața liberă”, competiția și dezvoltarea personală a individului merg mână în mână dacă acceptăm câteva chestii:

  • Competiția nu e întotdeauna ceva util în societate sau poate fi chiar contra-productivă (ca în exemplul de mai sus).
  • Piața liberă nu e chiar atât de liberă și competitivă atât timp cât unii au resursele necesare pentru a se dezvolta personal iar alții nu. De aceea un sistem de genul celui de mai sus ar putea fi bun în educația publică (nu sunt specialist, dar e o idee care a fost explorată deja și aparent funcționează).
  • Poate că secretul unei societăți funcționale nu e competiția între indivizi ci colaborarea și cooperarea, așa cum susținea chiar și Adam Smith, cel care e citat atât de des de fanii ”pieței libere” și a competiției

Competiția ca soluția la orice

Mi-ar plăcea ca românii să ia o pauză de la fetișul acesta al ”pieței libere” și competiției, care e soluția pentru orice problemă.

  • ”Vreți servicii educaționale mai bune? E nevoie de mai multă competiție! Avem nevoie de școli private!” zic unii. Eu aș zice să ne concentrăm pe a face sistemul de stat mai bun și a oferi tuturor șansa unei educații bune.
  • Vreți servicii medicale mai bune? E nevoie de mai mai multă competiție! Avem nevoide de spitale private!” zic unii. Ce ar fi dacă am lua măsuri împotriva celor care de ani de zile sifonează bani din sistemul public? Cooperare, îmbunătățire, nu competiție

Efectiv pentru orice problemă a societății românești avem o clasă politică de dreapta care vrea privatizare și competiție. Uneori asta e o soluție, dar sunt sectoare de activitate unde competiția nu va rezolva nimic.

Cooperare, nu competiție!