1

Nu suntem departe de ”Eat the rich”

Azi Bezos a fost în spațiu cică, reușind să facă în iulie 2021 ce făcuseră comuniștii sovietici în 1961 cu tehnologie considerabil mai primitivă. Dar hey, avem miliardari în spațiu sau ceva de genul ăsta!

Dar nu faptul că Bezos s-a dus în spațiu e problematic, dacă aș avea banii lui Bezos probabil că i-aș sparge pe lucruri considerabil mai excentrice, dar importante pentru umanitate.

Ce e problematic la Bezos e următoarea declarație:

A trebuit să caut sursă alternativă ca să mă asigur că nu e fake clipul. Se pare că nu, fix asta a zis.

Ce e rău în faptul că a zis că nu ar fi putut face asta fără angajații Amazon? Păi ce să fie, poate faptul că:

Oamenii ăștia au finanțat aventura cosmică a lui Bezos iar el a simțit nevoia să le mulțumească. Un gest foarte frumos din partea lui, dar și mai frumos ar fi fost să îi plătească decent. Am mai zis asta, Bezos e motivul pentru care generația tânără urăște capitalismul iar omul ține morțiș să demonstreze că oamenii ăștia au dreptate.

Nu e singurul însă, mai e un miliardar care se joacă cu navele spațiale în timp ce angajații lui sunt plătiți prost și lucrează în condiții grele în fabrici și ulterior s-au îmbolnăvit pe capete de Covid 19 pentru că a redeschis ilegal o fabrica în plină pandemie. Ah, da și pe lângă asta face bani din contracte cu statul și pare că nu se mai oprește.

Ar mai fi încă un miliardar care și el are ceva agenție de turism spațial, dar care face bani din contracte cu guvernul britanic și care a cerut bani pentru compania lui de aviație de la diverse guverne. Apoi și-a pus angajații să ia concediu neplătit 8 săptămâni.

Nu știu cum se face, dar se pare că pentru a mulțumii pe zeii spațiului e nevoie de sacrificii și mizerie umană pe Pământ. Nu se poate să ajungi în spațiu dacă nu ți-ai tratat angajații prost, i-ai plătit prost și eventual te-ai asigurat că nu pot să ducă o viață decentă.

Să nu vă mire dacă la un moment dat în Vest va avea loc o revoluție și se va ajunge la clasicul ”eat the rich” că de faza cu ”de ce nu mănâncă cozonac sigur am trecut”.

Și ca să termin în aceeași bătaie de joc în care am scris și restul articolului vă las cu capodopera asta:




Haosul din Africa de Sud explicat într-un singur grafic

În Africa de Sud sunt probleme mari: de zile întregi tara arata ca dupa razboi în multe dintre marile orașe ale țării. Nu e vorba de simple jafuri ci de un număr mare de oameni care jefuiesc și dau apoi foc la clădiri.

Cum a ajuns Africa de Sud, cea mai bogată țară a continentului, în starea asta? Ei bine, problema principală a Africii de Sud poate fi explicată într-un grafic simplu (sursă):


Coeficientul Gini măsoară gradul de inegalitate pentru o populație dată. Într-o țară în care absolut toți oameni au fix același venit coeficientul Gini va fi 0. Într-o țară în care o singură persoană are toată averea iar ceilalți nu au nimic coeficientul va fi 100.

Inegalitatea se poate măsură în funcție de avere, în funcție de venituri sau alte categorii, dar acestea două sunt cele mai des folosite.

Acum că Statele Unite e o țară unde inegalitatea e la ea acasă nu e un secret. Dar Africa de Sud e mult mult mai departe. De fapt e printre cele mai (dacă nu chiar ce mai) inegală țară de pe planetă:

Și dacă vă uitați la primul grafic o să vedeți că diferența între bogați și săraci a crescut chiar de când Africa de Sud a renunțat la apartheid. În alte cuvinte, faptul că țara nu mai e condusă de albi iar populația nativă are putere politică nu a ajutat la absolut nimic cetățeanul de rând. Ba dimpotrivă, lucrurile par a se fi înrăutățit din 1990 încoace. Culoarea pielii nu e factor relevant când vine vorba de putere și bani din câte se pare (șocant, știu).

Ce vedeți în clipurile alea nu e așadar întâmplare ci consecința firească a unei politici care duce la sărăcirea majorității populației. Crearea acestor diferențe uriașe între clasele sociale duce inevitabil la revolte, războaie civile și neliniște socială.

România ar trebui să ia notă pentru că, deși lucrurile nu sunt atât de rele, cam asta ne așteaptă la capătul drumului dacă insistăm cu politici care cresc diferențele sociale dintre cei bogați și cei săraci.




Toate’s vechi și nouă’s toate: Americanii și amenințarea comunismului

Americanilor le-a fost mai mereu frică de comuniști, iar treaba asta devine evidentă când ne uităm un pic prin istoria lor. Spre exemplu aveți mai jos un pamflet anti-comunist din anii 30 – 40 ai secolului trecut:

New Deal-ul lui Franklin Delano Roosevelt e considerat de majoritatea istoricilor și economiștilor motivul pentru care astăzi avem expresia ”the American Dream”. Pentru cei care nu știu ”New Deal-ul” american a presupus investiții masive ale statului în infrastructură civilă și apoi infrastructura de război, o compresie a veniturilor prin creșterea celor ale muncitorilor și scăderea celor din dividende sau rente și o redistribuire masivă de resurse prin intermediul unor programe sociale pentru populație.

Familii obișnuite cu 2-3 sau mai mulți copii au putut să își permită o casă și un loc de muncă suficient de bine plătit încât să poată trăi bine, chestie care a făcut restul planetei să copieze modelul american și să aspire spre propriul ”vis american”.

Ei bine, deși astăzi nimeni nu ar îndrăzni să îl numească pe Roosevelt comunist sau să spună că New Deal-ul lui a mers prost, la momentul respectiv a circulat acuzatii că planul e comunist și că va falimenta economia Statelor Unite.

Ca o paranteză aici: unul din motivele pentru care New Deal-ul lui FDR a avut succes a fost faptul că SUA a intrat în război. În absența celui de-al Doilea Război Mondial FDR nu ar fi avut mână liberă să transforme New Deal-ul inițial în forma care a dus la apariția visului american.

Logica economică din spatele New Deal-ului lui FDR va rămâne baza gândirii economice americane și a celei Vest Europene până la finalul anilor 70 când Reaganomics în SUA și Thatcherism în Marea Britanie și neoliberalismul în general vor merge în direcția opusă. Altfel spus logica New Deal-ului american a stat la baza a 40-50 de ani de politică economică în Statele Unite și în Vest, timp în care au avut loc numeroase confruntări cu URSS-ul și Pactul de la Varșovia iar companiile vestice s-au extins global.

Ce vreau să spun aici: nu tot ce visează unii că e comunism, neomarxism sau alta minune chiar e așa ceva.

În Statele Unite se vorbește azi despre ”Green New Deal”, în Europa de Next Generation EU (unde e și PNRR-ul nostru) cam modalități de a face tranziția spre o economie verde. Ambele sunt inspirate de New Deal-ul lui FDR la suprafață și au dus la apariția unor acuzații similare cu cele din pamfletul de mai sus.

Cumva chestiile astea două sunt personificarea neo-marxismului pentru unii oameni deși de regulă cei care spun asta nu prea știu în general ce e ăla marxism. Partea cea mai neplăcut însă e alta: atât Green New Deal cât și Next Generation EU nu se axează pe investiții ale statului ci pe investiții private finanțate sub diverse forme de stat. Mai mult, niciunul din cele două nu pune prea mare preț pe combaterea inegalitatății sociale, principalul factor responsabil pentru instabilitatea politică din ultimii ani din Europa și Statele Unite.

Altfel spus cele două planuri nu doar că nu sunt comuniste sau neomarxiste, ba sunt chiar neoliberalism deghizat în haine intervenționiste.

E greu de spus dacă cele două planuri își vor atinge obiectivele declarate de a face tranziția spre o economie verde sau dacă vor ajunge să finanțeze din bani publici tranziția spre verde a unor investitori privați și cam atât. Ce e clar pentru mine însă e că ele sunt cât se poate de departe de comunism, neo-marxism, socialism sau alte sperietori din astea.

Așadar:

  1. ”Amenințarea comunistă” e fluturată de foarte mult timp în fața oricărui plan de investiții al vreunui guvern din Vest, începând cu New Deal-ul lui FDR.
  2. Green New Deal și Next Generation EU nu aduc niciun fel de modificare în materie de redistribuire a resurselor, echitate / egalitate socială sau alte chestii specifice marxismului.
  3. Neoliberalismul e încă bine mersi, deci stați liniștiți că nu vă naționalizează nimeni mașina la mâna a doua sau iphone-ul luat în rate.

 




Viitorul muncii e aici și nu e frumos

Roboții nu par a se grăbi să ne ia locurile de muncă, dar se pare că vor decide cine lucrează și cât:

Stephen Normandin spent nearly four years speeding through Phoenix as a contract driver for Amazon.com Inc., delivering packages. Then one day he received an automated email. The algorithms chasing him had decided he wasn’t doing his job right.
The 63-year-old army veteran was stunned. He had been fired from a machine. (sursă)

Contextul e următorul: În Statele Unite o mare parte din cei care livrează colete pentru Amazon nu sunt angajați ai firmei ci lucrează ca independenti (un fel de PFA-uri). Pentru că nu sunt angajați, Amazon nu e obligat să aibă funcție de resurse umane pentru ei așa că a decis să folosească Inteligența Artificială (zic ei) să decidă care din ei sunt performanți și care nu.

Dacă citiți articolul o să aflați mai multe detalii, inclusiv cum (spun șoferii) li se setează ținte de livrare imposibile pentru a putea fi penalizați și a nu li se plăti sumele datorate.

Din păcate cam ăsta e viitorul așa numitei ”gig economy” despre care am mai scris și eu, o piață dominată de câțiva jucători mari si unde forța de muncă nu are parte de protecție legală.

Amazon nu e la prima tentativă de utilizare a AI-ului pe partea de resurse umane. În 2018 a încercat să angajeze oameni folosind ceva inteligență artificială, dar a trebuit să se oprească. De ce? Pentru că AI-ul lor angaja predominant bărbați.

Partea bizară în discuția cu șoferii e următoarea: Amazon știe că sistemul lor dă rateuri și nu funcționează prea grozav, însă e mai ieftin (zic ei) să folosească sistemul ăsta decât să folosească oameni.

Cei care lucrează pentru Amazon în SUA au încercat de-a lungul timpului să se organizeze în sindicate, însă până acum nu au avut prea mare succes. Amazon investește masiv în supravegherea angajaților săi, inclusiv în viața lor privată pentru a se asigura că nu formează sau nu aderă la sindicate.

Sună a distopie marca Black Mirror? Ei bine, în multe privințe e deja la nivelul ăla. Din păcate în spatele măsurilor de ”flexibilizare a pieței muncii” se ascunde de multe ori dorința de a elimina posibilitatea ca angajații să aibă orice fel de putere în fața angajatorului. Unde duce asta? Ei bine, la situația de mai sus.




Și totuși pe ce s-au dus banii?

Comisia Europeană a făcut niște calcule și a zis o chestie interesantă:

The significant budgetary deterioration in 2020 was partly driven by COVID-19 related fiscal measures and the economic downturn. However, the deterioration was also driven by preexisting expansionary measures. The total cost of COVID-19 related support measures was around 1.6% of GDP in 2020 (see Table 2 below), of which 0.1 pps was financed by European Union (EU) funds.

Așadar pachetul de sprijin al economiei oferit de Guvernul României a fost de 1.6% din PIB. Florin Cîțu zicea așa în octombrie 2020:

Pachetul de susţinere a economiei o să depăşească 7% din produsul intern brut (PIB) până la finalul anului, a anunţat duminică ministrul Finanţelor Florin Cîţu, pe Facebook. (sursă)

Atât s-a putut vorba aia, 7% a fost de fapt 1.6% din care aproape jumătate au fost măsurile de șomaj tehnic. Tabelul de mai sus e o măsură a sărăciei de idei, dar și a incapacității de a administra o criză economică. Pur și simplu atât s-a putut, astea au fost ideile, asta a fost capacitatea de a ajuta mediul economic.

Și totuși deficitul bugetar a ajuns la 9,2%, unul din cele mai mari din UE. De ce? Pentru că statul român a uitat să mai încaseze bani, inclusiv de la cei cărora le-a mers bine în pandemie.




Reforma fiscală sub PNRR e aceeași apă de ploaie din ultimii 20 de ani

Am zis că o să se lase cu scandal după faza cu propunerile de reformă a sistemului de pensii al PNRR. S-a lăsat cu scandal evident. Am avut vreun glob de cristal? Nu, nu era nevoie, era evident că asta se va întâmpla.

Dar PNRR merită atenție nu doar pe partea de pensii ci și pentru alte chestii. Azi vreau să vă vorbesc despre reforma fiscală pe care Guvernul Cîțu vrea să o implementeze.

De ce e importantă discuția asta?

Pentru că România se îndreaptă cu pași repezi spre o aterizare forțată dacă nu reușește să ia niște măsuri pe partea fiscală. Încă de dinainte de pandemie Guvernul Orban a dus o politică fiscală destul de lipsită de prudență, chestie care a dus la creșterea deficitului.

Nu sunt și nu am fost niciodată un deficit hawk adică genul ăla de oameni care cer excesiv de multă prudență fiscală. Însă România a făcut niște greșeli mari în pandemie din punct de vedere al finanțelor publice, iar deficitul nu s-a dus în economia țării ci în buzunare private. Am scris de exemplu despre cât de neinspirată a fost decizia de a lăsa pe toată lumea să nu își plătească impozitele, despre haosul creat de comunicatele de pe Facebook ale lui Cîțu, dar care nu aveau corespondent în lege, despre măsurile politice luate de guvernul liberal în pandemie și despre abordarea complet superficială când vine vorba de evaziune fiscal.

Nota de plată pentru toate bâlbele astea se vede în deficitul pe 2020:

  • Pe de o parte România a avut un deficit de 9,79% din PIB
  • Pe de altă parte însă FMI zice că România a alocat doar 3% din PIB ca stimulent pentru ca economia să își revină după șocul coronavirusului.

Dacă facem un calcul simplu rezultă că România nu a avut un deficit atât de mare pentru că a cheltuit mulți bani în pandemie. Dimpotrivă, România a avut unul din cele mai mici programe de stimulare fiscală din Europa cel puțin.

Care e faza vă întrebați? Faza e așa: Guvernul nu a prea cheltuit bani pentru a stimula economia, iar diferența de deficit vine din faptul că nu s-au mai colectat bani la buget.

Iar în următorii ani va veni nota de plată. Așa că măsurile fiscale ce urmează a fi implementate sub PNRR ar trebui să fie importante…sau cel puțin asta e teoria.

Ce își propune Guvernul?

O să iau pe rând chestiile din program și am să comentez acolo unde e nevoie. În cazul în care nu știți de unde sunt chestiile astea aveți sursa aici iar partea de fiscal e la pagina 4 din 8.

Așadar:

Adopting modern compliance risk management systems for tax administration

A vrut să spună autorul mă întrebați? Că o să se adopte un sistem de proceduri care să analizeze și să determine unde sunt riscuri pentru colectarea taxelor. Știu, sună mai bine când o spun, dar asta e doar pentru că eu știu despre ce vorbesc.

E de bine? În teorie da, e de bine. În practică astfel de sisteme există cel puțin de prin 2000-2004 – 2007 (depinde pe cine întrebi). Dacă există, de ce vor altele? Pentru că e ușor să scrii și să rescrii proceduri, mai greu e să le pui în aplicare. Acolo e buba, dar ca om politic nu vrei să muncești ci vrei să fi reales.

Va avea vreun efect asupra colectării taxelor? Dacă se va rescrie procedura și atât atunci nu, dimpotrivă, va abramburi și puținele chestii care funcționează.

Improving the administration of the large taxpayer office

Aici e vorba de departamentul din cadrul ANAF care se ocupă de administrarea companiilor mari. Oficial el se numește Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC sau Mari Contribuabili).

Ce vor să spună aici? Faza e așa: un număr mic de companii plătesc o parte considerabilă din taxele încasate de stat. Ele sunt administrate separat de restul contribuabililor. Ori de câte ori guvernul are nevoie de bani trimite inspectorii la firmele astea ca să mai ciupească pe ici pe colo ceva sume în plus. Alte firme mai mici nu au trecut prin inspecții niciodată.

Bun, și atunci ce vor să îmbunătățească? Sincer, habar nu am, dar îmi imaginez că vor să crească rata de colectare tot de pe spatele acestor firme. Paradoxal sunt bani buni de colectat de la firmele astea, dar nu acolo unde caută de regulă ANAF.

Revenind: sunt firme care nu au avut control niciodată, dar unde creșterea nivelului de colectare necesită muncă. E o pâine de mâncat acolo, dar asta presupune efort și din partea inspectorilor ANAF și din partea politicienilor care s-ar putea trezi cu ”antreprenori” revoltați că îi verifica ANAF-ul cum au făcut ultima oară când s-a încercat un pic de inspecție pentru toată lumea. Dacă vă aduceți aminte curgea pe TV cu reportaje de genul: ”mi-a închis ANAF covrigăria că îmi lipseau 5 lei din gestiune” când în realitate era plin pe acolo de dubioșenii.

Introducing a more transparent and service-oriented model of revenue administration

Asta e o prostie luată de la cine știe libertarian. Repetați după mine: Rolul ANAF e de a colecta taxe și impozite, nu de a furniza servicii. ANAF nu poate fi ”service oriented” pentru simplul motiv că nu oferă servicii nimănui. Dacă vreți să faceți ANAF mai prietenos cu contribuabili atunci faceți tot posibilul să reduceți interacțiunea directă; iar asta nu pentru că la ANAF ar fi căpcăuni ci pentru simplul motiv că nu ar trebui irosite resurse pe ”Relații cu clientul”. Repet: scopul ANAF e de a colecta bani din taxe și impozite, nu de a oferi consultanță. Fiscul britanic are niște ghiduri foarte foarte detaliate și ușor de înțeles chestie care face viața contribuabililor mai ușoară. Cam ăla ar fi și modelul de urmat de ANAF-ul românesc în opinia mea.

A comprehensive review of the tax system to identify distortions and areas for revenue gains, particularly for the profit tax, income tax and social security contributions (SSC)

Aici miroase un pic a neștiință sau modalitate de a cheltui niște bani aiurea. Nu e nevoie de niciun ”comprehensive review” cum zic ei pentru simplul motiv că actualul Cod Fiscal e scris chiar foarte ok. Structura e simplă: mai întâi ai regula generală (ex: Se impozitează cu Impozit pe Profit veniturile astea), urmat de excepții / scuturi de la acea regulă.

Cine vrea să afle care sunt ”distorsiunile” poate pur și simplu să îl deschidă și să citească.

În afară de asta se cam știe foarte clar care sunt scutirile și ariile cu probleme din fiscalitatea românească pentru că discuțiile astea se tot poartă de ani buni de zile prin diverse grupuri de lucru. Chiar dacă am plecat din România la început de 2017 vi le pot spune și dacă mă dă cineva jos din pat la 3 dimineața. De ce? Pentru că au rămas în mare parte aceleași de niște ani buni de zile.

Freezing the number of goods and services subject to VAT reduced rates (9%) and super reduced rates (5%)

România e destul de generoasă cu cotele reduse deci nu mă aștept să se poată introduce vreo relaxare fiscală majoră prea curând. Ba mai mult, la 19% avem una din cotele standard cele mai reduse din UE.

Înțeleg însă de unde vine rugămintea de a nu mai umbla acolo, mai toate partidele politice au încercat să umble pe la TVA:

Cred că ați prins ideea, politicienii români nu prea înțeleg ce e cu TVA-ul. Știți care e problema însă? TVA-ul e o taxă foarte importantă atât pentru România (se încasează zeci miliarde de euro), dar și pentru UE al cărui buget e alimentat din încasările din TVA al statelor membre.

Așa că treaba de mai sus pare a fi ideea UE care ne cam știe incapabili și nu prea are chef să ne lase să ne facem de cap cu TVA-ul.

Gradually withdrawing excessive tax incentives, particularly for the profit tax, income tax and SSC

Aici e cu dedicație pentru IT-iști cred, asta fiind o discuție mai veche. Scriam din februarie 2018 despre subiectul însă, înainte să fie adus în discuție de Ludovic Orban. Explicam atunci că această scutire și-a depășit de mult timp utilitatea și nu mai are sens să fie păstrată. Piața era supra-încălzită iar acea scutire avea drept efect o subvenționare a salariilor din IT fără să aducă vreun beneficiu statului iar nr. de IT-iști din România era sub cel din alte țări care nu avuseseră niciodată astfel de scutiri.

Am explicat și de ce majoritatea motivelor avansate pentru păstrarea scutirii nu au sens economic. Din punctul ăsta de vedere eu sunt ok cu treaba asta. Întrebarea e însă dacă PNL și USR vor fi dispuse să lovească în propriul electorat cu treaba asta.

O altă scutire care probabil va fi eliminată e cea din sectorul construcțiilor. Întrebarea și aici e: avea sens introducerea acestei scutiri?

Dacă mă întrebați pe mine răspunsul e același: nu! De ce? Pentru că așa cum am explicat și într-un alt articol scutirile de taxe și impozite sunt soluția politicianului român la orice chestie. Putem folosi argumentele folosite pentru a introduce scutirea de impozite și contribuții din construcții pentru multe alte domenii din România și rezultatul va fi același.

Pe de altă parte trebuie spus clar care e și reversul medaliei: odată cu eliminarea scutirilor va deveni dureros de clar cât de puțin face Guvernul pentru economie.

Vreți IT-iști mai mulți și mai buni? Sigur, ați încercat recalificarea unor persoane care lucrează în alte domenii acum? Nu? Păi de ce nu? Vreți oameni în construcții? Păi cum ar fi să aduceți condițiile de muncă la nivelul celor din Vest?

Știți care e țara în care mor cei mai mulți oameni în accidente de muncă? Exact: România. Știți de ce pleacă Românii să lucreze în Vest în construcții? Odată salariile, dar poate la fel de important, faptul că pe acolo nu riscă să moară.

Așa Guvernul se face că nu vede problemele astea și mai aruncă o scutire ca să nu se supere nimeni că nu face nimic.

Revision of property taxation principles, particularly in respect to different taxation regimes of buildings depending on the status of the owner (legal or natural person)

Aici e de remarcat o treabă: taxarea proprietăților ține de administrațiile locale, nu de ANAF sau de bugetul de stat. Altfel spus impozitul pe casă, apartament sau mașină sunt bani care se duc la primărie nu la bugetul de stat.

Nu îmi e clar ce principii vor să revizuiască ei care să aibă un impact major asupra finanțelor publice. Văzusem o declarație a unui secretar de stat de la Ministerul Finanțelor pe același subiect, dar și ea e destul de vagă și nu explică în mod concret ce schimbări se doresc.

Introduction of incentives to discourage cash payments, particularly in B2B relations

O poveste veche, descurajarea plăților sub formă de cash între firme. Ajută la combaterea evaziunii fiscale? Într-o oarecare măsură ajută, din păcate însă nu e suficient. Aș spune mai de grabă că e important să se ceară proceduri de AML (spălare a banilor) de la un număr mai mare de firme și apoi să se verifice în ce măsură sunt respectate. Altfel asta cu descurajarea plăților cash e apă de ploaie.

Improved cooperation between the fiscal administration and the labour inspectorates to fight the grey economy

E o problemă semnalată și de mine des: munca la negru sau la gri nu e verificată de ANAF ci de ITM. Iar dacă ITM găsește o problemă acolo (de regulă nu găsește probleme) atunci asta nu se traduce neapărat și prin măsuri luate de ANAF. De ani de zile însă tot se promite colaborare mai bună între cele două și rezultatul e că nimic nu s-a schimbat. Va fi diferit de data asta? Să sperăm, dar istoria zice că nu prea.

Prioritisation of large investment projects in terms of expenditures

Sincer nu știu dacă se referă la investiții ale ANAF (ex: în IT) sau investiții ale statului român.

Ce treabă are asta cu fiscalitatea? Nu prea are – asta e politică bugetară. De asemenea, care sunt acele acele proiecte de investiții?

Implementation of spending reviews in healthcare and education (to be followed by other sectors)

Am râs la asta. Odată că e băgată la fiscalitate deși nu are nicio treabă cu taxele. Și doi pentru că arată clar care NU sunt prioritățile Guvernului. În nici un caz sănătatea și în nici un caz educație.

Apropo, mai țineți minte declarație actualului Prim Ministru pe tema asta? Citez (via Adevărul):

Sectorul privat trebuie să fie principalul obiectiv în românia, nu învăţământul, nu sănătatea. Trebuie să muncim mai mult.

Care sunt domeniile subfinanțate ale României. Pă fix alea la care trebuie verificate cheltuielile. Apropo de asta, pe când un ”spending review” la Ministerul de Interne?

Promotion of centralised procurement to ensure efficiency gains and savings in terms of public expenditure

Știți ce bine e când centralizezi achizițiile în România? Pfooa, am văzut în perioada pandemiei cum au curs contractele la Unifarm de a ajuns și Curtea de Conturi și DNA pe fir. Aveți sumele explicate într-un articol pe temă.

Achiziția centralizată poate fi un lucru bun în unele circumstanțe, dar e nevoie de:

  • transparență (altfel se lasă cu frauda grav),
  • de viteză (spitalul are nevoie de chestii mâine, nu peste 2 ani când se termină licitația)
  • de oameni capabili.

Altfel achizițiile centralizate riscă să devină o gaură neagră uriașă pentru banii publici.

Providing a strengthened role for the Fiscal Council in budgetary decisions

Consiliul Fiscal are rol consultativ și cam atât. Mai mult de atât nu știu ce ar putea să facă cu el. Mai mult de atât probabil nici nu ar trebui să facă dacă e să mă întrebați pe mine.

Introduction of a real multi-annual budgetary process, at least on the expenditure side

Bugetarea multi anuală există de mult timp. Au pus ”reală” în față ca să spună că de fapt cea de acum nu e ok, dar a lor va fi. Sincer mi se pare jenant să faci chestii de genul ăsta, dar aia e, o să mai umble un pic pe la proceduri și apoi vor clama victorie deși nu s-a schimbat mai nimic concret.

Introduction of green taxation principles in the state budget

Aștept cu nerăbdare și interes principii de taxare ”verzi” în buget. Să văd și eu cu ochii mei cum se taxează Petrom mai mult decât o firmă normală sau HidroElectrica mai puțin decât un producător de energie din cărbune.

Dar probabil că ne vom alege cu o nouă taxă pe mașini la mâna a doua și cam aia o să politica verde a Guvernului.

Revision of the fiscal decentralization principles

A se citi: Guvernul va da autorităților locale mai multe obligații, dar va uita să le dea și bani și va spune ”vă descurcați voi cumva, gen creșteți taxele și impozitele locale”.

Deja au apărut mesaje în direcția asta (sursă):

„Mă gândesc foarte serios să nu mai dăm bani de la buget UAT-urilor unde gradul de colectare este mic”

Concluzii

Concluzia e că avem în PNRR aceleași idei reciclate de prin 2000. Au fost promise de multe ori, au fost implementate parțial și apoi reversate de la fel de multe ori.

La final nu e nimic altceva decât o spoială care o să țină câțiva ani. Apoi e problema altui Guvern, cei de acum vor spune cum ei au făcut bine și alții au stricat.




PNRR transformă pensiile într-o bombă economică și politică pentru România și Guvern

A apărut săptămâna trecută o listă cu obiectivele și reformele asumate de Guvernul României pentru a primi bani de la Uniunea Europeană în cadrul Planul Național de Redresare și Reziliență.

Documentul e relativ scurt și neașteptat de vag (pentru cei curioși las sursa aici). Chiar și așa însă îmi pare destul de clar noua listă de reforme va deveni o piatră de moară destul de grea pentru România și actualul Guvern.

De ce s-au băgat cei de la PNL și USR în chestia asta? Păi pot să dau cu presupul și eu:

  • E posibil ca situația finanțelor publice românești e mai gravă decât lasă guvernul să se înțeleagă iar acești bani sunt similar cu o tranșă de împrumut de la FMI.
  • Poate au considerat că ăștia sunt bani mai ușor de luat și cu mai puține constrângeri față de fondurile europene.
  • Sau câte ceva din amândouă motive.

Ce reforme și-a asumat Guvernul? Păi documentul vorbește despre:

  • Pensii
  • Politică fiscală
  • Companii de stat
  • Salarizare a bugetarilor
  • Administrație publică
  • Justiție
  • Bancă de investiții
  • Transport și politică verde
  • Energie verde
  • Altele

Spuneam că lista e scurtă și vagă. Puteți să citiți singuri documentul sau să vă uitați sau pe lista făcută de Hotnews.

Am să fac și eu un rezumat al principalelor reforme asumate iar azi vreau să vă vorbesc despre primul punct de mai sus: Pensiile.

Ce propune Guvernul PNL-USR

Ce propune Guvernul? Păi să vedem:

Expenditure with pensions is kept at similar levels – no adhoc increase in pensions in the short- to medium-term are longer envisaged

Increased equity adequacy for minimum pension recipients through targeted pension increases to allow them to go
above the poverty line

A new system based on a stable pension benefit formula and an automatic indexation of pensions are introduced, while the correction index is eliminated

Se dorește așadar trecerea către creșteri ale pensiilor prin indexare cu inflația, cu excepția acelor pensii care sunt sub nivelul de sărăcie.

Probabil vă gândiți că sunt puține pensiile de genul ăsta, nu? Că dar tot auzim de pensii mărite tot timpul, nu? Mmm…nu chiar. Iată ce spune chiar doamna Turcam, actual Ministru al Muncii:

“În România pensiile sunt foarte mici, salariul minim este foarte mic şi, în general, nivelul sărăciei este unul îngrijorător. Şi vă dau şi câteva cifre: avem peste 900.000 de pensionari plătiţi cu pensia minimă socială;avem, de asemenea, 5 milioane de pensionari din sistemul public de pensii cu o pensie medie de 1.500 de lei şi avem 2,7 milioane de pensionari cu pensie până în pensia medie. Deci sistemul de pensii este unul care nu le permite milioanelor de pensionari cu nivelurile menţionate de pensii să trăiască într-un mod decent”, a declarat Raluca Turcan vineri, la Râmnicu Vâlcea. (sursă)

Haideți să facem un rezumat al declarației:

  • 0,9 milioane pensionari plătiți cu pensia minimă socială – ei nu vor avea pensia înghețată.
  • 5 milioane de pensionari cu o pensie medie de 1.500 lei
  • 2,7 milioane de pensionari cu pensie mai mică decât valoarea medie.

Sunt două lucruri șocante la declarația de mai sus:

  1. Cât de mici sunt pensiile majorității pensionarilor
  2. Că oamenii de la Digi24 care au preluat declarația nu s-au deranjat să vadă dacă acele cifre au sens.

În realitate erau 5,128 milioane de pensionari iar pensia medie era de 1.500 RON conform INS în 2020. Vreo 2,7 milioane au pensia sub valoarea medie de 1.500 de lei.

Acum haideți să înțelegem ce și-a asumat Guvernul:

  • Vor crește pensiile de acum încolo ceva mai mult pentru cei 0,9 milioane de oameni.
  • Restul de 4,3 milioane de pensionari vor beneficia de creșteri raportate la inflație și cam atât.

Așadar cei 2,7 milioane de oameni cu pensii sub 1.500 RON vor trebui să continue să trăiască cu cât pot, dar se pot consola cu ideea că le va crește pensie cu 2% – 3% pe an.

Dar doamna Turcan este îngrijorată și știe că oamenii aceia trăiesc în sărăcie. Ce face în calitate de ministru de resort? Nimic! Clasicul ”thoughts and prayers” al americanilor, adică un fel de ”urmăresc cu atenție și îngrijorare”.

Pensii speciale

Dar scrie oare ceva în PNRR despre tăierea pensiilor speciale? Că doar PNL și USR au marșat în campania electorală fix pe treaba asta. Păi cică:

Special pensions are streamlined to the degree allowed by the Constitution

Adică vor face și ei ce îi lasă Constituția. În alte cuvinte: pensiile speciale rămân speciale. Oricum, nu există apetit pentru a face ceva în privința acestor pensii. Iată ce zice de pildă dl. Stelian Ion de la Ministerul Justiției:

Ştim foarte bine, au fost încercări de-a lungul timpului, am tras semnale de alarmă de-a lungul timpului să nu se creeze această iluzie în spaţiul public şi să nu se hrănească acest discurs că aceste pensii pot fi eliminate în totalitate. Aceste pensii de serviciu sunt protejate de Constituţie şi de deciziile Curţii Constituţionale”, a declarat Stelian Ion, la Ministerul Muncii. (sursă)

Am râs când am citit declarația aia venind de la un om din USR care și-a făcut campanie electorală pe tăierea pensiilor speciale, care a depus proiect de impozitare cu 90% a lor, postări pe Facebook. Au râs de ”statul paralel” al lui Dragnea, dar cei din USR au inventat la rândul lor o realitate alternativă din ce îmi dau seama.

Aceeași situație și la PNL unde s-a spus răspicat că anumite categorii (ex militarii) nu își vor pierde pensiile speciale.

Așadar rămâne cum am stabilit:

  • pensiile speciale rămân pe loc sub Guvernul PNL-USR, cum au rămas și sub cel PSD.
  • pensiile mici vor fi în continuare mici. În tot timpul ăsta doamna Turcan va continua să plângă de milă pensionarilor.

Ca fapt divers: nu spun că pensiile speciale sunt bune sau rele, pot găsi argumente pro și contra pentru ele. Nu aș vrea să văd un militar care a fost în Afganistan și care poate omorî un om doar cu mâinile făcând foamea, dar nici nu pot să înțeleg cum poate o persoană să iasă la pensie din Poliție la 42 de ani cu pensie de 13.000 RON. Și apoi să fie angajată la partidul / coaliția care promite tăierea pensiilor. Plus pensii de 20.000 RON pe lună, serios, cât au avut salarii oamenii ăștia ca să aibă pensie de 20.000 RON / lună?

Și tot ca fapt divers, nu suntem singurii cu pensii speciale din UE, mai sunt și alții care cheltuie chiar mai mult decât noi. Diferența e că ei și strâng mai mulți bani la buget.

Când și cum ies românii la pensie?

Revenind însă la PNRR, iată câteva alte chestii interesante:

New fiscal incentives to extend the working life beyond the normal retirement age are introduced

Early exit pathways to retirement are eliminated

Retirement age linked with the gains in life expectancy for both men and women by 2035 the latest

Măsurile astea trei au ca scop evitarea ieșirii oamenilor din sistem prea devreme. Altfel spus: vârsta medie la care se va ieși la pensie va crește în baza măsurilor astea.

Teoretic astfel de măsuri sunt binevenite. Practic aveți mai sus un exemplu de ieșire din sistem la 42 de ani cu o pensie imensă. Punctul 2 fix la cazurile alea trebuie să se refere. O va face? Va lua Guvernul astfel de măsuri? Sunt sceptic și mă aștept ca măsurile de mai sus să fie aplicabile populației generale nu și celor de la MAPN, MAI, SRI și altor ”speciali”.

Și apropo de asta, mai e o modalitate prin care România pierde angajați: emigrarea! Ce vedeți mai sus va împinge și mai tare oamenii să caute să emigreze. Nu pentru că în Vest se pot pensiona mai devreme ci pentru că în Vest pot face bani cât să trăiască decent apoi la pensie.

Ce nu înțeleg cei de la PNL și USR e faptul că românii spre deosebire de nemți sau francezi ajung la pensie cu greu. Românul tipic ajunge la pensie bolnav și obosit după 30 – 40 de ani de muncă. Sistemul medical românesc nu îi permite să se trateze cum trebuie așa că românul ignoră cât poate de mult probleme. Odată ajuns la pensie acele probleme nu mai pot fi ignorate. Toți anii grei de muncă din România se văd apoi la pensie.

Un om de 65 de ani ieșit la pensie în România a avut o viață mult mai grea decât unul de aceeași vârstă din UK, Germania sau Franța.

Împingerea vârstei de pensionare nu îi va ajuta pe acești oameni, dimpotrivă, le va face viața un coșmar pentru că pe lângă problemele medicale se vor lupta și cu probleme în a găsi loc de muncă la o vârstă înaintată.

Sunt enorm de mulți oameni care între 55 și 65 de ani nu prea mai reușesc să găsească sau să țină locuri de muncă stabile pentru că angajatorii vor oameni tineri fără probleme de sănătate.

”Daniel, exagerezi, nu sunt chiar așa de rele lucrurile”

Exagerez pe dracu, văd cu ochii mei lucrurile astea în micile orașe ale României, acolo unde generația părinților mei se chinuie și trage cu dinții să ajungă la vârsta de pensionare.

Nimic însă pe tema asta de la Guvern sau de la ”specialiștii” lor.

Pilonul II are nevoie de ajutor

O chestie relativ ciudată în documentul ăsta pe partea de pensii e următoarea:

Improved sustainability for the second pillar by reverting back to some of the earlier provisions, digitising the system and allowing for a more diversified asset allocation to increase investments in the local market

Practic Guvernul vrea să reverseze niște modificări de legislație în privința pensiei Pilon II. Care modificări? Nu știm, că nu a considerat suficient de important să ne și spună.

Singura la care mă pot gândi eu e creșterea contribuției la Pilonul II, contribuție care a scăzut sub guvernele PSD. Problema e următoarea: PSD a luat măsura asta pentru a acoperi din deficitul sistemului public de pensii. Dacă Guvernul PNL-USR decide să crească acea contribuție către Pilon II fără să crească impozitul atunci va trebuie să mute mai mulți bani de la cotizația de stat. Dar asta va adânci deficitul la fondul de pensii de stat.

Se pot face niște simulări și se poate face o mărire graduală a contribuției la Pilon II, dar nimic spectaculos din ce îmi dau eu seama în următorii câțiva ani.

O altă chestie importantă făcută de PSD și care ar putea fi reversată e structura comisioanelor încasate de administratorii de fonduri de pensii. Sper să nu se întâmple totuși pentru că treaba asta va lua miliarde de lei din bani de pensie ai românilor. Am scris despre structura de comisioane (aici sau aici)a fondurilor de pensie într-o postare separată, dacă vreți să citiți mai multe.

Faza aia cu ”digitising the system” e bizară pentru că nu există un sistem propriu zis. Fiecare administrator de fond de pensii are propriul site și propriul sistem de administrare. Nu știu ce a vrut să spună autorul aici.

Ultima parte îmi dă un pic de emoții ca să vă spun sincer, adică aia cu ”diversified asset allocation”. Problema e așa: Fondurile de pensii bagă foarte mulți bani în obligațiuni guvernamentale (mai ales ale statului român) și destul de puțini bani în acțiuni la bursă.

Citind treaba aia de mai sus eu înțeleg așa: vrem să permitem fondurilor de pensii să investească bani în chestii mai diverse în România. Dar nu îmi e clar ce vor să spună: nimic nu împiedică fondurile de pensii să bage bani în bursa românească de exemplu. Problema e că nu prea vor. De ce? Pentru că sunt puține firme listate, lichiditatea în piață e puțină, oportunitățile de creștere sunt puține. Așa că fondurile de pensii bagă bani pe bursele străine. Uneori o fac bine, alteori dau chix grav.

Sau se referă oare la altceva? Păi e posibil să se refere la asta:

În sfârşit, avem bani de autostrăzi: fondurile de pensii Pilon II vor putea investi 2 mld. euro în infrastructură. (sursă)

„Diversificarea portofoliului investiţional al fondurilor de pensii private din România ne apropie de practica fondurilor de pensii private din ţări cu tradiţie îndelungată în acest domeniu. Este un demers bine-venit în condiţiile în care Bursa locală devine tot mai mică în raport cu activele care se strâng în fondurile de pensii private“, spune Radu Crăciun, preşe­dinte al Asociaţiei Pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR) şi director general al BCR Pensii. Asftel, includerea de noi clase de active mai puţin corelate cu cele deja listate va duce la un management mai bun al riscului şi va permite şi eventuala finanţare a sectoarelor economice ne-listate la bursă. Merită notat că aceste clase de active dau randamente pe termen lung, motiv pentru care impactul asupra randamentelor nu va fi imediat, spune el.

Seamănă exprimarea din documentul Guvernului și articolul de mai sus? Cam seamănă un pic așa. Asta e o idee pe care o tot văd aruncată în piață: fondurile de pensii să bage bani în Parteneriate Publice Privat.

De ce? Pentru că nu prea mai au unde să investească banii. ”Și ce e rău în asta?” o să mă întrebați.

Păi haideți să punem lucrurile în perspectivă:

Statul dă banii de CAS unor firme private pentru a investi. Același stat vrea să construiască o autostradă. Cea mai eficientă chestie pe care o poate face e să contruiască acea autostradă din banii colectați din taxe și impozite. Acei bani au cel mai redus cost de finanțare.

Dacă nu au bani destui statul se poate împrumuta. Fondurile de pensii cumpără datorie a statului român masiv: între 65% și 75% din totalul banilor investiți de fondurile de pensii merg pentru a cumpăra datoria statului.

Practic statul dă bani fondurilor de pensii pentru a se împrumuta apoi de la acele fonduri de pensii cu dobândă. Dar nu, asta nu e suficient. Acum fondurile de pensii vor să se bage și în Parteneriate Public Privat. Altfel spus, nu doar să finanțeze ci să și devină proprietare de autostrăzi.

Repet: statul dă bani fondurilor de pensii să îi administreze, iar fondurile de pensii cu acei bani devin proprietari de active în România. Dacă știți un pic de istorie atunci genul ăsta de chestie nu o să vă placă probabil. Dacă nu vă pasionează istoria atunci merită citit măcar așa în mare despre Afacerea Strousberg.

Statul român nu se pricepe la Parteneriate Public Privat. Dacă se ajunge la așa ceva tare îmi e teamă că statul român va plăti din proprii bani fonduri de pensii care să dețină active strategice ale României. Ceea ce nu e ok nici pentru stat nici pentru cei care au bani în fondurile de pensii. E ok în schimb pentru administratorii fondurilor de pensii care vor face o gălăgie de bani din comisioane.

Ah, apropo de asta, de ce e nevoie de astfel de ”diversificări”? Că parcă totul mergea super bine cu fondurile astea. Curgea prin presă cu comparații și laude la adresa randamentului superior al Pilonului II.

Nu cumva estimarea mea că randamentul real al fondurilor de pensii e pe la 2%-3% e adevărată? Dacă ar fi totul frumos cum zic fondurile de ce nevoia asta de a se băga în Parteneriate Public Privat?

Efectul politic al acestor măsuri

Nu e greu de anticipat ce se va întâmpla din punct de vedere politic. În programul electoral al PNL se vorbea de o creștere a punctului de pensie de 26,7% până în 2024.

În schimb se pare că vor fi indexări cu inflația pentru majoritatea pensionarilor. Ba au și reversat creșterile deja publicate prin lege de pe vremea Guvernului PSD.

Altfel spus Guvernul PNL-USR nu are mandat politic pentru a face aceste modificări. Modificările de mai sus nu au fost parte niciodată din programul lor electoral iar votul populației a fost acordat pe alte teme și priorități.

Cu toate astea, din cele două partide PNL va ieși mai șifonat din povestea asta. Există deja o ură viscerală în rândul votanților USR față de pensionari, așa că aceste măsuri nu va afecta partidul foarte tare în mod direct. Pentru PNL însă lucrurile sunt mai complicate pentru că PNL are un electorat mult mai divers și împrăștiat geografic, inclusiv în zonele rurale unde măsurile astea vor lovi grav populația.

Dacă vor decide să meargă mai departe cu treaba asta în 2021/2022 atunci Guvernul acesta are șanse mari să pice cu mult înainte de termen.




De ce o depreciere a cursului se vede atât de puternic în prețuri

Întrebare primită pe grupul de Facebook al blogului:

Daniel, cred ca ar merge un articol pe inflatie si devalorizarea monedei, atat eu cat si multi alti membri ai grupului cred ca nu intelegem cum o devalorizare de 1% sau mai putin duce la scumpiri de 10%+.

Răspunsul foarte pe scurt: pentru că o scumpire aduce la rândul ei alte scumpiri. Răspunsul complet mai jos:

Inflația

Haideți să vedem în primul de unde întrebarea asta. Păi se pare că România a avut a treia cea mai mare rată a inflației din UE în martie 2021. În martie 2021 inflația era la 3,1% în timp ce în aprilie 2021 (cele mai recente date) urcase la 3,2%. BNR și-a actualizat prognoza pentru 2021 și vede o rată a inflației de 4,1% în decembrie 2021.

Cea mai mare scumpire a energiei electrice din UE în 2021? Tot în România.

Așa cum zicea și cititorul de mai sus o parte din presiunea inflaționistă vine din deprecierea monedei. Cum așa?

România importă foarte multe bunuri de consum: ceapă din Olanda, cartofi din Polonia, roșii din Turcia și Spania șamd. Când se depreciază moneda și cursul de schimb o ia în sus orice produs adus din afara România costă mai mult. În mai 2020 dacă un produs costa 1 EUR atunci un român trebuia să scoată 4.82 RON din buzunar. În mai 2021 același produs cu preț de 1 EUR îl costă pe român 4,92 RON.

Acum întrebarea e însă cât de mult s-a depreciat cursul? Păi de la începutul pandemiei cam așa a evoluat cursul (sursă):

Dacă ne uităm la extreme observăm că pe parcursul unui an (mai 2020 vs mai 2021) avem o creștere de 0.1 RON adică de 10 bani pentru 1 EUR. Asta înseamnă o depreciere a cursului de 2%.

Inflația e însă mult mai mare iar prețurile alimentelor cu siguranță s-au scumpit mai mult.

Ce remarca cititorul blogului mai sus e așadar adevărat: avem o depreciere relativ mică a cursului (2%), dar prețurile la raft într-adevăr au luat-o în sus.

Care sunt cauzele acestui fenomen așadar?

Inflație sezonieră

Am mai scris pe undeva de treaba asta: inflația nu e tot timpul constantă ci crește și scade în funcție de anumiți factori. Unii factori sunt ciclici, alții apar o singură dată. Iată mai jos cum arată inflația pentru legume și fructe:

Vedeți cum scad și cresc prețurile la legume și fructe în funcție de sezon? Acele creșteri sunt substanțiale: 10% pentru legume în Trimestrul 1 2020 apoi scădere în Trimestrul 2 și 3. De ce avem variația asta?

Pentru că în Trimestrul 1 (ianuarie – martie) avem o cerere de legume destul de mare, dar România nu crește suficiente legume pentru a alimenta întreaga piață internă. Așa că aducem legume din afara țării, cel mai probabil din țări mai calde sau țări cu o industrie agricolă puternică. Din Trimestrul 2 încep să intre pe piață legume locale ceea ce duce la scăderea prețului. Dar acea creștere e de 10% și nu are cum să nu treacă neobservată.

Inflația va ține așadar cont de raportul de putere între cerere și ofertă. Când cererea depășește oferta inflația o ia în sus.

Are vreo influență cursul de schimb asupra fenomenului de mai sus? Sau fenomenul de mai sus are vreo influență asupra cursului de schimb? Răspunsul e: depinde. Dacă importul de legume și fructe e masiv raportat la totalul tranzacțiilor de import / export realizate de acea economie atunci da, cererea mare va pune presiune pe cursul de schimb. E cazul în România? Păi aruncați o privire pe tabelul acela cu inflația în Trimestrul 1:

În perioada ianuarie – februarie 2021 cursul pare destul de stabil. În Martie și aprilie o ia mult în sus în schimb. Dacă vă uitați pe graficul ultimilor 5 ani o să vedeți că nu prea e o corelație între scumpirile de fructe și legume din Trimestrul 1 și deprecierea cursului de schimb.

Concluzia ar fi cam așa: prețurile cel puțin pentru legume și fructe urmează un tipar sezonal, fără să aibă legătură cu cursul de schimb sau prețul petrolului sau altele.

Anticipații inflaționiste

Anticipațiile inflaționiste sunt un alt motiv semnificativ pentru care vedem creșteri puternice de prețuri când cursul de schimb sau prețul petrolului nu crește foarte mult totuși.

Fenomenul e foarte interesant și a fost studiat intens de-a lungul timpului. Termenul poate părea neprietenos, dar e ușor de explicat.

Avem două tipuri de anticipații inflaționiste:

  • anticipații trecute (backward looking expectations)
  • anticipații viitoare (forward looking expectations)

Vedeți mai multe informații și studii pe tema asta aici.

Backward looking expectations

Haideți să presupunem că sunteți patron sau director la o firmă. Trebuie să stabiliți bugetul pentru anul viitor și să faceți estimări de venituri și cheltuieli pentru noul an financiar. Cum faceți să calculați cu cât vor crește prețurile bunurilor și serviciilor pe care le cumpărați de la furnizori?

Cel mai probabil o să vă uitați cu cât s-au scumpit serviciile lor anul trecut și o să considerați că probabil și anul ăsta scumpirea va fi similară, nu? E o modalitate de bun simț și dacă ați face asta nu ați fi singuri cu siguranță. Majoritatea companiilor se uită la istoricul scumpirilor din ultimul an sau 3 ani sau 5 ani pentru a estima cu cât vor creștere prețurilor în perioada care urmează.

În terminologia economică asta se numește backward looking expectations pentru că trebuie să te uiți în urmă pentru a anticipa cât va fi inflația în viitor.

Backward looking anticipations astea sunt un fel de profeție care se îndeplinește singură. De ce? Pentru că dacă majoritatea firmelor dintr-o economie vor crede că inflația din anii trecuți se va repeta în anii viitori atunci vor bugeta pe măsură. Ei se vor gândi așa: anul trecut s-au scumpit materiile prime și forța de muncă în medie cu 3%.

Dacă va fi la fel și anul ăsta atunci va trebui să trec acea creștere a costului de 3% în prețul produselor pe care le vând. În baza acestei logici acea firmă va creștere prețurile anticipând că și costurile sale vor crește. Dacă toată lumea pe lanțul de producție face asta atunci inflația de anul trecut se perpetuează și anul acesta prin puterea anticipației.

Forward looking expectations

Dar dacă acel director care trebuie să facă bugetul citește și presa economică? Și să zicem că în timp ce face bugetul și își face calcule pentru viitor își aduce aminte de o știre referitoare la instabilitatea politică a noului Guvern aflat la putere. El știe foarte bine ce înseamnă asta: politică haotică, se sperie investitorii, economia se gripează iar cursul se poate deprecia rapid dacă nu ai grijă. O criză guvernamentală poate arunca cursul în aer ceea ce va scumpi materia primă importată de firmă din afara României.

Așa că directorul nostru ia decizia să aibă în vedere o depreciere a cursului de schimb de 5% în noul an financiar din cauza acestei instabilități.

Noul preț al bunurilor vândute de firma sa va include așadar o creștere a costurilor de 3% în baza anticipațiilor inflaționiste din trecut plus 5% depreciere pe care directorul crede că o va suferi cursul în viitor.

Astea sunt forward looking expectations și joacă la rândul lor un rol important în felul în care se comportă inflația.

Banca Centrală a Statelor Unite (FED-ul) publică grafice cu forward looking expectations:

Impactul în practică asupra prețurilor

Ideea cu anticipațiile astea e cam așa: firmele în general nu prea pot să schimbe prețul bunurilor și serviciilor vândute de la o zi la alta. Multe firme au contracte de livrare a bunurilor multi anuale unde schimbările sunt admise odată pe an poate și atunci în limite precise.

Acolo unde prețurilor pot fi schimbate, impactul scumpirilor prea abrupte sau prea frecvente asupra cumpărătorilor poate fi neplăcut pentru firmă. Dacă vedeți un produs că se scumpește în fiecare lună s-ar putea să vă enervați. Dar și dacă se scumpește cu 20% deodată parcă iar nu e bine.

Așa că odată ce directorul nostru de mai sus a stabilit că trebuie să crească prețurile cu 8% va trebui să aleagă un mod de a scumpi acele prețuri. Are rost să aștepte să vadă efectiv cum se scumpesc prețurile și se depreciază cursul și apoi să reacționeze? Nu prea, în felul ăsta firma va pierde bani vânzând în pierdere.

De aceea e posibil ca scumpirile să fie făcute mai spre începutul anului de exemplu (după ce s-a stabilit bugetul) și nu spre final când se simte la maxim impactul scumpirilor și a deprecierii cursului.

Dacă anticipezi o depreciere cu 5% a cursului nu are sens economic să aștepți să aibă loc acea scumpire și să intri pe pierdere, apoi să scumpești și tu – trebuie să faci mișcarea aia înainte.

Altfel spus, noi astăzi vedem o depreciere a cursului de schimb de 1%, dar o creștere a prețului de 5%. Acea creștere a prețului e foarte posibil să fie în anticiparea deprecierii complete până la final de an.

Deci răspunsul pentru cititorul blogului e că atunci când creșterile nu sunt corelate cu factorii normali care generează inflație:

  • fie acei factori nu sunt de vină – aici ne gândim la creșterea sezonieră a prețului legumelor și a fructelor care nu e influențată de cursul de schimb.
  • fie acei factori sunt de vină, dar creșterea disproporționată e rezultatul unor anticipări inflaționiste.

Și totuși e mai complicat de atât

Tot ce v-am spus eu mai sus e o versiune foarte simplificată a felului în care funcționează aceste așteptări inflaționiste. Realitatea e mult mai complicată de atât însă:

  • Raționalitate: Spre exemplu ce v-am zis eu mai sus presupune că acele anticipări sunt perfect raționale, dar dacă Guvernul e ok și cursul de schimb nu se depreciează? Nu are nimeni nu glob de cristal să știe clar ce urmează.
  • Concurență: Apoi mai e și problema concurenței – poate firma din exemplul nostru vrea să crească prețurile cu 8%, dar competiția pe piață e atât de acerbă încât pur și simplu o astfel de creștere e exclusă.
  • Mega-tendințe: Sunt de asemenea și factori macro-economici mult mai largi care pot avea o influență asupra inflației. Spre exemplu inegalitatea economică și socială aduce după sine deflație (adică inflație negativă), adică ce se întâmplă acum în Occident, la fel și îmbătrânirea populației (cazul Japoniei).

Subiectul în sine e fascinant și sper să mai am ocazia să scriu despre el și în viitor. Până atunci stați cu ochii pe rapoartele asupra inflației ale BNR dacă vă pasionează subiectul.




Cât de bună a fost strategia Suediei în pandemie?

Anul trecut Suedia a decis că vrea sa urmeze propria strategie Covid și a refuzat să impune carantină în primele luni ale pandemiei. Prin România o grămadă de oameni (mai ales cei cu interese prin zona HORECA) i-au lăudat.

În august 2020 postam un articol despre cât de bine le-a mers suedezilor din punct de vedere economic. Încă de atunci devenise destul de clar că nu prea grozav.

Între timp au aparut cifre finale pentru anul 2020, atât pe partea de mortalitate cât și pe cea de creștere / scădere economică.

Ca număr de morți lucrurile arată groaznic comparativ cu vecinii lor:

Te-ai gândi că păstrând economia deschisă le-a mers mai bine, nu? Nu prea:

Dacă nu aveți încredere în sursa graficelor puteți verifica mortalitatea singuri. Am verificat inclusiv mortalitatea în exces și Suedia e deasupra tuturor vecinilor nordici la morți de altceva decat Covid în perioada respectivă conform Financial Times. Deci să nu aud pe nimeni că se numără morții de Covid diferit că Suedia e campioană indiferent cum numeri.

Cele mai recente cifre ale Comisiei Europene (mai recente decât graficul de mai sus) zic așa:

  • Suedia – scădere a PIB-ului de 2,8% și creștere a șomajului de 0,5% (sursă)
  • Finlanda – scădere a PIB-ului de 2,8% și creștere a șomajului de 0,9% (sursă)
  • Danemarca – scădere a PIB-ului de 2,7% și creștere a șomajului de 0,6% (sursă)
  • Norvegia – scădere a PIB-ului de 2,5% (sursă) – nu am găsit cifre privind șomajul 2020 vs. 2019.

Care ar fi concluzia?

Păi ce spuneam și în august 2020: Suedia a mers pe ideea de imunitate de turmă și nu a impus carantină în primele luni ale pandemiei. Au murit enorm de mulți oameni în acea perioadă ceea ce a dus mortalitatea foarte sus comparativ cu celelalalte țări din jur. Și în ciuda faptului că au ținut economia deschisă le-a mers la fel de bine (sau de rău) precum celorlalte țări din jur.

Altfel spus dacă făceau fix ce au făcut Danezii, Finlandezii sau Norvegienii erau probabil în același situație economică, dar nu ar fi murit atât de mulți oameni. Trist…




Cauzele economice care l-au adus pe Hitler la putere

Cum a ajuns Hitler la putere? Majoritatea probabil știți că Hitler a ajuns la putere în Germania prin votul cetățenilor germani. Unii dintre voi care mai știu ceva istorie probabil își aduc aminte de o poveste care sună cam așa:

După înfrângerea Germaniei din Primul Război Mondial economia țării s-a prăbușit. Ca urmare a problemelor economice a început să crească inflația culminând cu un episod de hiper-inflație care a lăsat urme adânci în conștiința poporului german.

Hiper-inflația din acea perioadă a fost atât de rea încât hârtia pe care erau tipărite bancnotele era mai scumpă decât valoarea bancnotelor. E internetul plin de poze cu bancnote germane din acea perioadă:

Bancnotă de 10 trilioane (10.000 miliarde) mărci

 

Bancnotă de 200 miliarde mărci

 

Următorul episod din istoria Germaniei pe care îl știe lumea e apariția nazismului iar cele 3 evenimente sunt de regulă legate unul de celălalt:

Germania pierde Primul Război Mondial – asta duce la hiper-inflația din perioada Republicii Weimar – ceea ce în schimb duce la apariția pe scena politică a naziștilor.

Cam asta ma învățat și eu la istorie, cam asta pare că se predă și în Marea Britanie în școli.

Problema e că legătura asta nu a prea existat. Ba ca să fie lucrurile și mai ciudate nu hiper-inflația la adus pe Hitler la putere ci deflația, adică scădere a prețurilor.

Când a avut loc hiper-inflația?

Prima chestie care trebuie să dea de gândit la ideea că hiper-inflația a adus național-socialiștii lui Hitler la putere e perioada în care a avut loc hiper-inflația vs. perioada în care naziștii au început să devină relevanți politic.

Inflația a început să crească în Germania după Primul Război Mondial. Țara fusese înfrântă, acumulase datorii în perioada 1914 – 1918 pentru a finanța războiul și în plus fusese potcovită de țările învingătoare cu niște sume colosale de bani pe care ar fi trebuit să le plătească sub formă de reparații de război.

Capac la totul a pus însă invazia și ocupația franco-belgiană a zonei Rin-Ruhr, locul unde era situată industria grea germană. Incapabil să funcționeze fără această zonă și sub povara datoriilor statul german a dat drumul la tiparnița de bani.

Nu vă imaginați însă că au fost singurii, iată cum arăta inflația în alte țări imediat după Primul Război Mondial (sursă):

Mai sus aveți evoluția volatilității prețurilor (o aproximare pentru inflație) în Belgia, Franța și Italia. Imediat după război, în 1919 cam toate țările înregistrează creșteri substanțiale (între 20% și 50%). Belgia și Franța au creșteri de asemenea în perioada 1923 – 1924 (spre 40%).

Alte țări:

Cu portocaliu e Germania și imediat după război se poate observa cum inflația se duce spre 80%, după care lucrurile par să se liniștească. Apoi în 1921 avem încă un puseu de inflație, spre 130%, urmat de o creștere atât de puternică încât iese pur și simplu din grafic. Lângă aveți Austria, Polonia și Ungaria, alte țări cu inflația galopantă, dar care nu au atins culmile Germaniei. Iată cum arată același grafic, însă doar cu cifrele Germaniei:

Se poate observa un vârf de inflație în 1923 undeva aproape de 4.500%. Vedeți acele creșteri Noiembrie 1921, și Decembrie 1922 apoi creșterea masivă în 1923? Ei bine ele se suprapun perfect cu evenimente majore din perioada respectivă despre care puteți citi la pagina 41 a unei lucrări a Băncii Centrale din SUA. Acea creștere de aproape 4.500% se suprapune perfect peste o criză politică de proporții care a dus la căderea așa numitei ”Republici Weimar” pe care vă las să o explorați singuri.

Imediat ce acea criză politică s-a încheiat prin minune a dispărut și hiper-inflația.

Ce încerc să spun aici: Majoritatea țărilor implicate în Primul Război Mondial au avut parte de puseuri inflaționiste imediat după război în încercarea de a-și devaloriza moneda și a mai scăpa de datoriile acumulate în perioada războiului. Inflația Germaniei imediat după război nu era excepțională raportat la celelalte, dar a devenit de proporții ca urmare a felului extrem de nefericit în care învingătorii în război au tratat problema reparațiilor de război, culminând cu invazia zonei Rin-Ruhr.

Ce făceau naziștii în perioada aia?

Chiar așa, cât de bine le-a mers naziștilor în perioada respectivă? Probabil vă așteptați să fi fost super-populari nu? Ei bine nu prea le mergea deloc, în ciuda eforturilor membrilor săi și a unui număr impresionant de discursuri înflăcărate ale lui Hitler și celorlalți membri partidul nu a prea reușit să prindă tracțiune în politica germană.

În Noiembrie 1923 Hitler a încercat ”puciul de la berărie” care s-a dovedit a fi un eșec răsunător. Naziștii au mai încercat o manifestație în masă, dar au reușit să strângă doar vreo 2.000 de oameni și cu ocazia asta au fost și arestați. În 1924 Hitler era în pușcărie și scria Mein Kampf.

Chiar și după ce a ieșit de la închisoare partidul lui Hitler nu a prea reușit să atragă susținători pentru că în mare parte mesajul naziștilor nu rezona cu majoritatea populației.

Și atunci totuși de ce au ajuns naziștii la putere?

O criză economică profundă i-a adus într-adevăr pe naziști la putere. Acea criză însă nu a fost hiper inflația din 1923 ci Marea Recesiune din 1929-1933 cauzată de căderea bursei din New York. Naziștii au reușit să ajungă la putere abia în 1933 adică la 10 ani distanță hiper-inflația din 1923.

Ce e interesant însă pentru mine e motivul economic pentru care naziștii au ajuns la putere. Aici iarăși mai toată lumea știe vag că naziștii lui Hitler au început o campanie masivă de modernizare a infrastructurii și impulsionare a industriei.

Căderea bursei din New York din 1929 a generat o criză puternică care s-a transmis în toată lumea. Cât de rău a fost afectată Germania? Ei bine, foarte rău dacă e să ne luăm după următorul grafic dintr-un articol foarte interesant de la Banca Centrală a Germaniei care analizează politica monetară a țării în perioada 1929 – 1933:

Cum citim aceste două grafice:

În primul avem evoluția producției industriale a Germaniei. După cum puteți observa cocoașa nu e în sus ci în jos, ceea ce înseamnă că acest grafic ne arată cu cât a scăzut producția industrială a țării. În 1932 scăderea ajunsese la aproape 50% față de nivelul din 1929.

În al doilea grafic avem evoluția prețurilor industriale și se poate observa că în 1931 și 1932 valorile sunt undeva la -20%.

Nu cred că trebuie să vă explic faptul că o scădere de 50% a producției industriale a fost catastrofală pentru Germania. Ei bine acea scădere și șomajul masiv care a venit la pachet cu scăderea e ceea ce a dat peste cap complet politica germană și a atras numeroși oameni spre nazism-ul lui Hitler.

Ce a dus la aceste scăderi? Iarăși graficul ne arată care a fost aportul fiecărui factor în acea scădere. Și după cum se poate observa factorul cel mai important atât în scăderea producției industriale cât și a scăderii prețurilor industriale a fost politica monetară a Băncii Centrale a Germaniei. Mai rău, în perioada 1929 – 1930 politica monetară pare să fie aproape exclusiv cauza scăderii.

Ce i-a făcut pe germani să aibă o politică monetară atât de strictă încât a dus la scăderi masive?

Ei bine, se pare că încă din 1928 mai multe bănci centrale din SUA și Europa de Vest considerau că economia e supraîncălzită și trebuie temperată. Așa că au decis să își crească rezervele de aur pentru a scoate din banii aflați în circulație în acel moment. Ca o paranteză suntem în perioada în care moneda era legată de un echivalent în aur (adică așa numitul ”etalon aur”).

Rezultatul a fost catastrofal pentru economie și a dus la apariția partidelor extremiste în mai multe țări, nu doar în Germania. Apropo, ce au făcut băncile centrale atunci e considerat greșit astăzi, dar ele au acționat așa cum spunea teoria economică a vremii, după cum explică foarte bine tipul ăsta (vedeți continuare în comentariile la tweet):

 

Care e morala poveștii?

Deciziile tehnocraților de la Banca Centrală a Germaniei au avut un aport covârșitor la ascensiunea nazismului în Germania ca urmare a problemelor economice și sociale cauzate.

Luați o carte de istorie universală sau cărți despre politica Germaniei din perioada respectivă și încercați să găsiți referințe la așa ceva. Tot ce puteți găsi sunt nume de politicieni, decizii politice ale acestora, date, discursuri și altele. Eventual, la fel ca în România sau UK o să găsiți referințe la hiper-inflația din 1923, deși nu a avut nicio legătură cu ascensiunea nazismului. Nu veți găsi însă absolut nimic despre rolul jucat de deflație și de politica monetară a Băncii Centrale în a împinge naziștii la putere.

Nu cred că nimeni de la Banca Centrală a Germaniei se gândea că lucrurile vor merge în direcția aceea, dar iată că, voluntar sau nu, mizeria economică și socială cauzată de o mână de economiști a dus la instaurarea unuia din cele mai sângeroase regimuri politice din istorie.