O campanie politică faină la britanici

Democrația nu e un bibelou de porțelan pe care îl pui în vitrină pentru a fi admirat. Democrația înseamnă instituții capabile, înseamnă birocrați capabili, înseamnă proteste și, foarte important, să îi poți trage la răspundere politic pe oamenii care ne reprezintă în funcțiile de conducere.

Ultima parte e cea mai des întâlnită formă de manifestare a democrației, dar probabil și cea mai prost exercitată. Florin Cîțu de exemplu îl amenință pe Eugen Teodorovici cu pușcăria. La fel și Andrei Caramitru cu politicienii aflați acum la putere. Evident că sunt vorbe goale spuse pentru public pe Facebook și cam toată lumea știe asta.

Dar Britanicii au exercițiul democrației și și-au câștigat drepturile prin răscoale, războaie, boicoturi și alte chestii similare. Așa că nu e de mirare că încearcă să se opună clusterfuck-ului numit Brexit și să tragă la răspundere politicienii care fac declarații complet contradictorii în funcție de propriul interes. Iar campania politică a celor de la Led by Donkeys e un exemplu foarte fain.

Dar mai întâi ceva context:

Johnson suspendă Parlamentul

Nu știu dacă ați urmărit ce se mai întâmplă în UK, dar Boris Johnson a suspendat Parlamentul pentru vreo 5 săptămâni. Scopul, zice mai toată lumea, e să poată să scoată Marea Britanie din UE fără vreun deal, iar Parlamentul s-ar fi opus la treaba asta.

O serie de politicieni și parlamentari britanici l-au susținut pe Johnson. Înainte ca Boris Johnson să devină Prim Ministru o parte dintre ei spuseseră că suspendarea Parlamentului ar fi profund nedemocratic.

Odată preluați de ”team Boris” și-au schimbat brusc opinia și au considerat că suspendarea Parlamentului pentru 5 săptămâni e o măsură normală.

Dar iată că un grup de activiști numiți ”Led by Donkeys” (”Conduși de Măgari” în română) a făcut o campanie politică faină. Au închiriat niște ecrane TV uriașe pe care rulau declarațiile acestor parlamentari și le-au pus pe o remorcă. Apoi au început să se plimbe cu ele prin circumscripțiile electorale ale acelor politicieni.

Cu ocazia asta oamenii care i-au votat au putut vedea pe ecrane declarațiile acestor politicieni de acum câteva luni.

Michael Gove pe 28 august 2019 (sursă):

Speaking to the BBC on Wednesday (August 28), Gove insisted Prime Minister Boris Johnson’s decision to suspend Parliament had nothing to do with avoiding a Brexit debate.

„The Prime Minister is clear he wants to use a new parliamentary session in order to ensure the people’s priorities are met,” he said.

„But it’s also the case parliamentarians will have plenty of time when we come back next week to debate Brexit.”

Același Michael Gove în urmă cu 2 luni zicea însă fix invers (dați click pe video):

Fix același lucru l-a făcut Sajid David:

Matt Hancock:

Amber Rudd:

Nici Boris Johnson nu a scăpat, deși la el era un tweet:

Dacă vreți să vedeți toate interviurile lor le găsiți aici.

De ce au succes astfel de campanii

Pentru că oamenii sunt sătui de certuri pe Facebook și mulți dintre ei nu urmăresc subiectul cu atenție. De asemenea opinia publică are memoria scurtă fiind constant bombardată de informații și scandaluri.

Fix de asta o campanie politică prin care plimbi ecranul prin fața alegătorului obișnuit e teribil de eficientă: uite-l pe Gigel acum 3 luni spunând exact pe invers ce a declarat ieri. Când mințea, atunci sau acum?

Spune-le si altora

Be the first to comment on "O campanie politică faină la britanici"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*