Biletele la spectacole în România ar trebui să fie mai scumpe

Tudor Chirilă, unul din oamenii preferați ai bulei mele, mai ales când își dă cu părerea pe politică are o supărare noua (via News.ro):

„George Enescu Festival a reuşit o performanţă tristă. Scumpind biletele de trei ori a scăpat de publicul fidel şi avizat care ani de zile a reprezentat “corpul” acestui eveniment extraordinar. Apoi, cu aceeaşi mişcare, a reuşit să îndepărteze şi publicul tânăr. Desigur, există argumentul că preţurile nu erau aliniate la nivelul altor festivaluri similare din lume. România este, totuşi, una dintre cele mai sărace ţări din UE”, este părerea lui Tudor Chirilă.

Groaznic, nu-i așa? Vrem mai multă lume la evenimente culturale, dar apoi scumpim prețurile de 3 ori!

De curiozitate, cât sunt biletele la festivalul George Enescu? Păi, aflăm tot de la News.ro:

Pe site-ul eventim.ro, biletele pentru concertele din cadrul Festivalului au preţuri între 30 şi 210 lei. 

Hmm…deci astea sunt prețurile alea scumpite deja de 3 ori? Adică prețurile inițiale erau cuprinse între 10 și 70 de lei. Vorbim aici de prețuri la festivalul George Enescu, unul din cele mai mari din Europa.

O problemă de perspectivă

Când cineva spune: ”chestia asta s-a scumpit de 3 ori” sună foarte nasol. Dar de multe ori trebuie să te întrebi dacă nu cumva prețul inițial era prea mic din moment ce a fost posibilă o scumpire atât de abruptă.

Un bilet la un spectacol la Festivalul George Enescu costa anul trecut minim 10 lei și maxim 70 de lei. În 2018 un pachet de țigări era undeva la 17 lei.

Asta înseamnă că un bilet la festival costa:

  • minim: un pic mai mult decât jumătate de pachet de țigări
  • maxim: 4 pachete și un pic de țigări.

Maxim înseamnă cele mai bune locuri din sală, cele care îți permit să spargi semințe în fața pianistului sau dirijorului tău preferat. Vă rog să mă scuzați, dar prețul a 4 pachete de țigări nu mi se pare mult pentru așa onoare.

Bun, haideți să vedem cum stau lucrurile în anul 2019: preț minim 30 de lei, preț maxim 210 lei. Un pachet de țigări pare să fie în jur de 19 de lei acum. Asta înseamnă că un bilet la festival costă:

  • minim: în jur de 1 pachet și jumătate de țigări
  • maxim: în jur de 11 pachete de țigări.

Prețul minim sincer nu mi se pare deloc mult pentru un festival. Prețul maxim? 11 pachete de țigări pentru cele mai bune locuri din sală tot nu e mult. Astea sunt locuri pentru vedete, invitați, politicieni și așa mai departe. Nu e musai să plătești atât pentru un loc.

Media dintre cele 2 valori e 120 lei. Presupunând că ăsta e prețul unui loc bun (nu în față, dar nici ultimul) atunci vorbim de un preț mai mic de 6 pachete și jumătate de țigări.

E mult pentru un eveniment de genul ăsta? Sincer, nu mi se pare.

Finanțarea evenimentelor culturale

De ce finanțează Guvernul activități culturale de genul acesta, dar nu dă bani pentru organizarea ”Neversea” de exemplu?

Răspunsul e simplu: capacitatea de auto-finanțare. Un festival ca Neversea se poate finanța din încasările luate de la participanți și sponsori. Probabil Neversea face și profit din chestia asta. Finanțarea unui festival precum George Enescu în schimb e mai problematică pentru că, în teorie, astfel de evenimente nu sunt la fel de populare ca Untold, Neversea, Electric Castle sau altele.

 

Evenimentele culturale atrag un public mai puțin numeros și sponsori mai puțin generoși. La evenimentele culturale nu îți poți cumpăra tricouri cu pianiștii sau eseiștii tăi preferați. În lipsa unor astfel de finanțări venite de la stat multe evenimente culturale nu ar avea loc pur și simplu.

Bun, dar ce se întâmplă dacă un eveniment cultural devine popular? Ce se întâmplă când există o cerere mare de bilete pentru acel eveniment? Are sens să finanțeze statul evenimentul în continuare?

Păi, nu prea are sens, pentru că acel eveniment poate fi finanțat oricum din resurse private. Statul poate lua acei bani și să îi folosească pentru finanțarea unui alt eveniment cultural, dar nu la fel de popular.

Babu [CC BY-SA 4.0 (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0)]

Subvenționarea prețurilor la bilete

Principala mea problemă cu biletele ieftine pentru toată lumea e următoarea: Subvenționarea prețului tuturor biletelor nu are sens din punct de vedere economic. Am explicat cum funcționează subvențiile într-o altă postare de pe blog și problemele pe care aplicarea greșită a lor le crează.

Ce ar vrea Tudor Chirilă ar fi ca prețul biletelor să rămână mic în ciuda faptului că există cerere mare pentru ele. Ori acel preț mic e rezultat direct al faptului că există finanțare din partea statului (subvenția). Statul nu e o entitate misterioasă din alt univers care produce bogăție din nimic.

Acei bani provin din taxe și impozite. Sunt oameni care câștigă minimul pe economie și care finanțează prin taxele lor Festivalul George Enescu. Dacă putem argumenta necesitatea finanțării evenimentelor culturale mai puțin populare, pentru un festival ca George Enescu logica asta nu mai ține. Subvenția în sine, chestia care ține prețul jos, nu mai are sens dacă cererea e mare.

O altă problemă e legată de faptul că subvenționarea prețului tuturor biletelor, oameni care și-ar permite să plătească mai mult nu o fac. Cum vi se pare ideea ca Ion Țiriac să cumpere bilet ieftin pentru că e subvenționat din taxele a 2,7 milioane de români care câștigă minimul pe economie? Instinctiv simțiți că e ceva în neregulă cu ideea asta, nu?

Dar dacă ar plăti un preț mic un student la Conservator? Asta parcă sună ok, nu?

Putem accepta așadar ideea că prețul unui bilet nu trebuie să fie același pentru toată lumea. Dacă vrem să încurajăm anumite categorii de oameni să vină la spectacol putem subvenționa prețul doar pentru ei, nu pentru toată lumea.

Are mai mult sens din punct de vedere economic să pui la dispoziție 10%, 20% etc. din totalul de bilete studenților la Conservator (sau în general), pensionarilor sau alte categorii.  Ce nu are sens e ca toată lumea să cumpere biletul la un preț mic. Și există un argument foarte bun pentru a nu face asta, nu doar logica economică:

Speculanții

Speculanții au în general o reputație destul de proastă. Dar dacă îl veți citi pe Walter Block veți înțelege că ei îndeplinesc un rol esențial într-o economie de piață: alocarea (mai) eficientă a resurselor prin stabilirea prețului. Ca economist nu am nimic împotrivă speculanților când vine vorba de evenimente finanțate 100% privat.

Problema mea cu ei e la evenimente finanțate din bani publici. Așadar ce îl împiedică pe Gianny combinatorul să cumpere 100 de bilete la 100 RON știind că poate scoate 300 RON / bucată?

Așadar costurile festivalului organizat din bani publici rămâne la stat, dar profitul la privat. Pe sistemul ăsta orice bilet vândut de un speculant e o externalizare profitului și duce la risipă a banului public. Costurile puteau fi acoperite mai mult din resurse private și mai puțin din taxe și impozite, dacă biletul se vindea de la bun început cu 300 RON.

Nu, stați liniștiți, reguli de genul: 1 bilet / persoană în era digitală nu mai funcționează, există boți pentru așa ceva.

Ce încerc să spun e că atunci când cererea e mare cineva va face întotdeauna bani din diferența de preț între:

  • cât e dispus cineva să dea pe bilet și
  • cât e prețul oficial al biletului

Cu cât diferența între cele două e mai mare, cu atât sunt șanse mai mari ca biletele să fie revândute de speculanți.

Așadar dacă unul din evenimentele finanțate public devine suficient de popular încât să poată să își acopere o parte mare din costuri, de ce să nu o facem?

Să nu uităm că vorbim practic de bani strânși din taxele și impozitele unor oameni care în jumătate din cazuri câștigă minimul pe economie.

Soluții

Ca să nu ziceți că sunt doar cârcotaș, haideți să vă explic și care ar fi soluțiile. În primul rând, trebuie să ne hotărâm ce vrem:

  1. vrem maxim de profit?
  2. vrem sala plină?
  3. vrem ca și anumite categorii de oameni (studenți, critici etc) să prindă bilete?

Haideți să presupunem că le vrem pe toate trei: vrem și sala plină, vrem și bani mulți, dar și anumite grupuri de persoane să aibă acces la eveniment. Cum facem?

Ați fi surprinși, dar cel mai bun loc unde ne putem uita după inspirație e la meciurile de fotbal din Marea Britanie. Vorbim de evenimente live, acolo unde cererea de bilete depășește considerabil oferta. Cluburile din Premier League au milioane de suporteri, însă doar câteva zeci de mii de locuri efective la eveniment.

Cluburile ar putea să ridice prețul la un nivel la care și-ar maximiza profitul. În cazul ăsta stadionul ar fi plin de turiști străini veniți în Anglia să vadă pe Liverpool sau United jucând. Nici nu trebuie să umpli stadionul pentru a maximiza profitul. Dar un stadion plin de turiști nu are atmosfera de meci iar locurile neocupate, dar la preț uriaș arată revoltător pentru suporterul de rând.

Ce fac cluburile acestea pentru a avea și atmosferă de stadion, locurile ocupate, venituri mari, dar și atmosfera adusă de suporteri adevărați? Mai multe chestii:

  • În primul rând vând ”membership-uri”: Plătești o taxă anuală și ai acces la bilete înaintea altora. Măsura asta e menită să țină suporterii aproape. La fel și în cazul evenimentelor culturale, un membership poate acorda prioritate în achiziția biletelor celor cu adevărat pasionați de muzică. Membership-ul nu echivalează cu bilete ieftine ci prioritate celor care sunt pasionați de chestia asta, nu neapărat cei care merg la 1 eveniment pe an. Vânzarea prin membership reduce considerabil specula și externalizarea profitului pentru că se poate limita indirect vânzarea către un singur cont.
  • Punerea la dispoziție a unui număr limitat de bilete la preț mai mic sub condiția apartenenței la un anumit grup. În fotbal se dau bilete clubului suporterilor, dar la evenimente culturale se poate oferi un număr limitat de bilete studenților, pensionarilor, critici etc.
  • Vânzarea biletelor în sistem: ”primul venit, primul servit”. Pentru cei ce nu au prins bilete se pot face liste de așteptare.
  • Mecanism de schimbare / revânzare a biletelor – organizatorul evenimentului poate crea o platformă de revânzare și redistribuire a biletelor. Astfel de platforme sunt ideale pentru cazurile în care proprietarul nu poate ajunge la eveniment și vrea să vândă biletul. Prioritate în achiziția biletului ar trebui să aibă cei aflați pe liste de așteptare.
  • Stabilire a prețurilor dinamică: Biletele nevândute pot primi un discount substanțial de exemplu dacă sunt cumpărate în ziua evenimentului. Se pot stabili de asemenea prețuri mai scăzute pentru achiziția biletului cu mult timp înainte. Cine vrea cu adevărat să meargă la eveniment poate prinde astfel bilete la un preț mai rezonabil.

Concluzii

Prețurile la evenimentele culturale din România nu sunt mari. Iar dacă un eveniment cultural devine popular prețul biletelor ar trebui crescut pentru a diminua măcar o parte din costurile suportate de stat. Banii economisiți pot fi folosiți pentru a finanța alte proiecte culturale, mai puțin cunoscute.

Cât despre soluții pentru a putea crește veniturile, dar a avea și sala plină, precum și a avea o distribuire echitabilă a biletelor, există soluții. Deși probabil nu vă aștaptați să auziți asta, ele vin din Premier League, de la meciurile de fotbal.

P.S: O trecere în revistă interesantă a literaturii economice pe tema asta aici

Poză cover: Mihai Petre [CC BY-SA 3.0 ro (https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/ro/deed.en)]

Spune-le si altora

Be the first to comment on "Biletele la spectacole în România ar trebui să fie mai scumpe"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*