S-a găsit stat paralel la USR

Nu vreau să fac hatereală gratuit la adresa USR, dar unele lucruri sunt atât de bizare încât nu pot să nu le semnalez.

Ministrul Economiei de exemplu ne anunță pe Facebook de niște chestii care nu au nicio treabă cu Ministerul Economiei:

Varianta pe scurt: USR a împins anul trecut o lege prin care valoarea caselor de marcat se scade din impozitul plătit de o firmă. Care impozit? Orice impozit zice USR. Realitatea e un pic mai nuanțată (TVA-ul, accizele de exemplu sunt excluse) iar aplicarea legii în practică se doveșde complicată pentru unele firme. Dar nu asta vream să subliniez ci altceva, auziți aici:

Dacă statul ne obligă să luăm case de marcat, măcar să fie costul lor deductibil din impozitele pe care ni le ia statul.

Fraza de mai sus e spusă de un Ministru. Care Ministru face parte din Guvern. Care Guvern…guvernează statul ultima oară când am verificat. Care guvern are majoritate și în Parlament.

Deci o persoană care guvernează statul spune că statul ”ne obligă” (incluzându-se și pe el acolo) să avem case de marcat. Nu știu de voi, dar mie asta mi-a adus aminte de ”statul paralel” al lui Liviu Dragnea. S-au făcut multe miștouri atunci de statul paralel, dar uite că el există și e bine mersi în continuare, doar că nu la PSD ci la USR.

Apropo de asta, să nu credeți că Liviu Dragnea a inventat treaba cu statul paralel, e tactică veche asta, dar care pare să fi revenit cumva la modă în ultimii ani. Trump de exemplu a candidat pe ideea de ”drain the swamp” promițând că va scăpa țara de politicienii corupți deși Partidul Republican care îl susținea avusese majoritatea locurilor în cel puțin una din camerele Congressului aproape pe tot parcursul celor două mandate ale lui Obama.

Trump a fost un caz de politician cu discurs anti-establishment, dar susținut de establishment. Pe partea celalaltă a bălții, în Marea Britanie, Boris Johnson a candidat cu un mesaj anti-establishment deși partidul său conduce Marea Britanie din 2010 încoate neîntrerupt.

USR a intrat în Parlament în 2016 ca partid anti-establishment și a mers pe aceeași temă și în 2020. Până la un punct mesajul anti-establishment e de înțeles pentru un partid tânăr. Dar în cazul USR a cam trecut perioada asta, iar mesaje de genul celui de mai sus arată bizar acum. Dar atitudinea anti-establishment a rămas prezentă în comunicarea USR. Deși e la putere și reprezintă statul, Claudiu Năsui încă vorbește despre stat ca un adversar deși el face parte din acel stat.

Concluzia acestei postări e una un pic tristă: USR încă pare prins în atitudinea anti-establishment deși au ajuns la putere. Sper că atitudinea asta nu va marca următorii ani pentru că am văzut la Trump cum se manifestă: în loc să guverneze și să facă lucrurile promise a căutat adversari cu care să se lupte. Asta e problema când te definești drept opoziția la altceva. Când acel ”altceva” dispare motivul existenței tale dispare și el.

Așa și USR care și-a construit identitatea pe ideea de anti-establishment, în special anti-PSD. Fără PSD ca mare dușman USR pare în căutarea de dușmani (statul) nu neapărat de guvernare.

În altă dezordine de idei am observat în ianuarie un tipar neobișnuit în ceea ce privește postările din social media ale celor din Guvern:

  • Primul Ministru Cîțu postează despre economie în continuare și se răfuiește cu PSD-ul.
  • Ministrul Finanțelor nu prea postează pe social media, dar când o face e despre agenția aia a UE care nu e chiar agenție, dar care vine la București și de care Alexandru Nazare continue să se ocupe din motive care îmi scapă.
  • Ministrul Economiei Năsui postează despre zero impozite pe salariul minim și credit fiscal pentru case de marcat, chestie care ține de Ministerul Finanțelor nu de Ministerul Economiei.

Cumva niciunul din cei trei nu pare că se simte ok în poziția în care e și pare că ar vrea altceva. Poate de aici și statul paralel.




Investițiile bogaților sunt mai profitabile decât cele ale săracilor

Am dat recent peste o chestie interesantă pe blogul FMI legată de cât de profitabile sunt investițiile oamenilor în funcție de averea lor. În general e destul de greu să urmărești treaba asta, dar se pare că niște oameni s-au uitat la date fiscale raportate de Norvegia (2004 – 2015) și au observat o chestie interesantă:

The data show that an individual in the 75th percentile of wealth distribution who invested $1 in 2004 would have yielded $1.50 by the end of 2015—a return of 50 percent. A person in the top 0.1 percent would have yielded $2.40 on the same invested dollar—a return of 140 percent.

Pe românește acum: luăm populația unei țări și o ordonăm în funcție de venituri de la cel mai sărac la cel mai  bogat. Apoi împărțim populația în 100 de bucăți unde la centila 100 sunt cei mai săraci iar cei din centila 1 sunt cei mai bogați. Când vedeți prin știri pe la americani că se vorbește despre ”cei 1%” atunci se referă la cei mai bogați 1% din oamenii din acea țară.

Ce zice FMI: Norvegienii aflați în centila nr. 75 (adică cei săraci) care au investit echivalentul a 1 dolar în 2004 aveau 1,5 dolari câștigați din acea investiție în 2015. Pe de altă parte o persoană aflată în cei mai bogați 0,1% au câștigat 2,4 dolari în aceeași perioadă dintr-o investiție de 1 dolar.

De ce investițiile celor mai bogați au randamentul mai bun? Sunt mai multe motive posibile:

  • Consultanță – cei mai bogați investesc banii cu ajutor specializat adică tot felul de consultanți care îi ajută să bage banii în diverse chestii în funcție de profilul de risc, sume disponibile șamd. În același timp oamenii aflați în centila 75 cel mai probabil investesc banii în fonduri de pensii sau de capul lor. Fără ajutor specializat e puțin probabil să ai randamente foarte mari în lumea asta.
  • Riscul asumat – Cei bogați își permit să bage bani în chestii riscante. Orice investiție cu randament mare poartă și un risc mai mare. Când ai bani mulți îți permiți să spargi o parte din ei pe investiții riscante, care s-ar putea să nu se materializeze. Când ești mai sărac în primul rând nu ai acces la investiții cu randament ridicat. Cel mai probabil banii investiți de persoanele aflate în centila 75 s-au dus în mare parte în fonduri de pensii sau depozite bancare. Așa cum am mai scris, fondurile de pensii de regulă bagă mare parte din bani în obligațiuni guvernamentale, adică niște chestii sigure, dar nu fără un randament prea grozav. Un fond de pensii nu bagă bani într-o firmă ca Facebook sau Amazon când acestea sunt aflate la început de drum. Dar cei cu bani vor băga bani în 100 de firme ca Facebook sau Amazon. Probabil 99 vor da faliment, dar dacă au nimerit una măcar atunci vor face suficienți bani încât să acopere toată pierderea.
  • Relații – De multe ori s-ar putea nici să nu știi că în jurul tău sunt posibilități de investiții. Șanse mici să afli asta despre asta de la colegii de birou. Dar dacă joci golf la clubul de golf al orașului s-ar putea să afli de la prietenii tăi de joc unde poți băga bani. Relațiile sunt esențiale pentru a face bani.

”Banul la ban trage” zice o vorbă din popor. Și se pare că e adevărat dacă e să ne luăm după ce zice și FMI-ul.




Un scurt exercițiu mental de statistică

La un moment dat va trebui să apară propunerea de buget pe anul 2021 și vom auzi de fantastice succesuri și creștere economică fabuloasă care va îmbogăți fiecare român.

Până atunci însă vă anunț că s-a publicat cea mai recentă estimare a Comisiei Naționale de Prognoză privind evoluția economiei României în 2021. Estimările de acum se bazează pe cifre pentru primele 9 luni și estimări pe trimestrul 4 deci sunt destul de apropiate de varianta finala probabil. Iată ce ne spun ele:

Avem așadar o scădere a PIB cu 4,4% în 2020 și se estimează o creștere în 2021 de 4,3%. Apropo de asta, Florin Cîțu, actual Prim Ministru și fost Ministru al Finanțelor zicea următoarele în octombrie 2020:

“România este singura ţară din UE în care investiţiile au avut o contribuţie pozitivă la dinamica PIB în primul semestru al anului 2020. Investiţiile garantează revenirea economiei în 2020 şi creştere economică puternică în 2021”, susţine Cîţu.(sursă)

Revenirea economiei aparent înseamnă -4,4%. Poate nu a știut atunci, nu? Pe 7 ianuarie zicea așa:

„În 2020 am stopat căderea economiei generată de criza de sănătate şi am generat cea mai rapidă revenire din istorie după o perioadă de criză. O revenire a economiei în V. Reformele pe care le vom implementa în acest guvern, împreună cu tot ce am făcut în 2020, garantează o creştere economică solidă în 2021″, a transmis Florin Cîţu. (sursă)

Stoparea căderii înseamnă -4,4%? Revenire în V înseamnă creștere de 4,3%? Ei bine, aici vream să ajung de fapt.

Un exercițiu mental de statistică

Dacă nu lucrați des cu cifrele poate că vă gândiți că o scădere de 4,4% urmată de o creștere de 4,3% înseamă în mare revenire în V. Doar că nu, nu înseamnă asta. Haideți să facem acel exercițiu cu care vă tot ameninț:

Gigel are o avere de 100 de milioane de euro. Vine o criză economică nasoală și Gigel pierde 50% din averea lui. Cât are Gigel avere după criză? Păi 50 milioane de euro îmi veți spune. E evident, nu?

Bun, acum întrebare: dacă lui Gigel îi crește averea cu 50% revine la 100 de milioane de euro? Păi să vedem:

50% din 50 milioane înseamnă 25 milioane. Adică averea lui Gigel crește cu 25 de milioane în timp. Deci creșterea cu 50% (adică procentul cu care a scăzut) înseamnă că Gigel a revenit la averea inițială? Nu!

O revenire în V a averii lui Gigel, după ce a scăzut cu 50%, trebuie să presupună o creștere a averii cu 100%.

Revenind la România, dacă în 2020 economia a scăzut cu 4,4%, dar în anul următor crește cu 4,3% atunci avem revenire în V? Evident că nu, pentru că acel 4,3% se aplică la o bază mai mică (adică economia după scădere).

PIB-ul României se măsoară în miliarde apropo (1.040 miliarde în 2020). 1% în plus sau minus înseamnă 10 miliarde RON deci diferențe mici în procente înseamnă sume uriașe.

Iar treaba asta de mai sus e un exercițiu bun și dacă investiți la bursă apropo. Dacă acțiunile voastre s-au dus în jos cu 50% trebuie să crească apoi cu 100% ca să reveniți pe zero.




Why Nationalism de Yael Tamir: Recenzie

Naționalismul a scos părți mari din populația globului din sărăcie, dar același naționalism a dus la numeroase războaie. Atacat atât de stânga modernă cât și de dreapta neoliberală, naționalismul pare un concept căruia deja i s-a rezervat un loc în coșul de gunoi al istoriei.

Cu toate astea, naționalismul refuză să moară și scoate capul din ce în ce mai des. Oare lumea a înțeles naționalismul greșit? Yael Tamir, academician și fost Ministru al Imigrării și apoi al Educației în Israel oferă o altă perspectivă asupra naționalismului într-o carte echilibrată, dar și provocatoare.

Pentru cine e cartea

Why Nationalism e genul acela de carte pe care trebuie să o citești indiferent de ideologia căreia subscrii. Poate vei rezona cu ideile din carte și vei putea să le justifici mai bine în discuții politice, poate vei înțelege mai bine cum gândesc adversarii tăi politici sau poate te va ajuta să găsești acele chestii care vor duce la un compromis cu ”celălalt”.

Dar cum românii sunt de regulă împărțiți pe principiul clasic stânga vs. dreaptă, cartea asta probabil va reuși să îi enerveze și pe unii și pe alții. Cu toate astea, dacă vreți să înțelegeți de ce a apărut AUR, de ce a câștigat alegerile în SUA Trump, de ce a avut loc Brexit, de ce ieșirea din decor a lui Trump nu va rezolva problemele americanilor și așa mai departe, atunci trebuie să citiți cartea asta.

Despre ce e cartea

Să începem cu cuprinsul:

Why Nationalism e o carte care ridică foarte multe întrebări interesante și propune o serie de idei care atacă ceea ce am putea numi singurul consens politic al ”lumii bune”, anume că naționalismul e o chestie nasoală.

Stânga modernă vede în naționalism un drum care invariabil duce spre fascism și discriminarea minorităților. Dreapta modernă vede naționalismul ca pe o doctrină depășită având în vedere că promovează o orientare spre probleme interne și nu spre exterior. Dreapta e îndrăgostită în schimb de globalism și neoliberalism, iar asta nu de ieri de azi ci de prin anii 70.

Renegat de toată lumea, naționalismul apare cel mai des asociat cu partidele extremiste sau cele conservatoare ori ultraconservatoare. Cumva aceste curente ideologice par singurele interesate de naționalism.

Impresia generală prin majoritatea colțurilor civilizate ale lumii e că naționalismul e o doctrină înapoiată ce nu își are rostul în secolul XXI.

Yael Tamir vine însă cu o serie de contra-argumente convingătoare la ideile astea.

În primul rând, ne amintește autoarea, lumea uită însă că naționalismul e doctrina care a dat startul modernismului în multe părți ale lumii. Dacă ne gândim la România, atunci într-adevăr independența noastră, intrarea în modernitate, unirea istorică a provinciilor României, toate astea nu ar fi fost posibile în absența naționalismului.

Un alt argument interesant e că naționalismul a fost în principal o creație a elitelor menit să aducă sub umbrela unui discurs comun întreaga populație a unei țări. Chestia asta e valabilă și pentru România, naționalismul nostru având rădăcinile în pașoptismul promovat de elitele întoarse de la studii din Vest. Iar România nu e un caz excepțional, elitele politice au fost cele care au construit ideea de națiune și naționalism inclusiv în Vest.

Majoritatea argumentelor autoarei converg în jurul ideii că naționalismul nu e forță a binelui sau a răului ci, la fel ca multe alte doctrine, o unealtă. Cum folosești acea unealtă poate fi bun sau rău, dar ideile și doctrina în sine nu au neapărat ceva bun sau rău în ele. Spre deosebire de alte idei însă, naționalismul e o unealtă teribil de puternică, motiv pentru care nu ar trebui lăsată în mâinile extremiștilor, a iliberalilor. Dimpotrivă, cei care țin la ideile liberalismului iluminist ar trebui să facă tot posibilul pentru a recupera naționalismul și a-l folosi în slujba binelui comun.

De ce avem nevoie de naționalism

Naționalismul a fost una din numeroasele victime ale neoliberalismului, care a cuprins lumea vestică de prin anii 70. Neoliberalismul a vrut dispariția barierelor din fața comerțului global și a liberei circulații a capitalului și oamenilor. A reușit să facă asta în mare parte, dar schimbările masive petrecute, aduse de comerțul global și globalizare în general au avut efecte negative puternice asupra populației sărace și clasei de mijloc.

Plecarea locurilor de muncă spre Asia și imigranții calificați dispuși să muncească pe mai puțin au dus la o scădere a statutului social și economic al clasei sărace. Au beneficiat în schimb cei cu înalte calificări și cei bogați. Ani la rând de joburi nesigure și prost plătite au adus la putere oameni precum Trump și au cauzat Brexitul spre exemplu.

Neoliberalismul e în mare parte o creație a dreptei, dar și stânga a contribuit la problemele actuale.

Stânga modernă preferă discursul identitar în locul celui de clasă, într-o încercare de a nu fi catalogați drept comuniști sau socialiști. În discursul identitar nu au însă loc albii săraci, motiv pentru care nici stânga nici dreapta nu pare teribil de apropiată sau interesată de problemele economice ale albilor săraci din Vest.

Aceștia au ajuns să fie lipsiți de oportunități economice de dreapta, dar și ponegriți de stânga pe motiv că sunt privilegiați făcând parte din majoritate. Însă albii săraci nu prea văd aceste beneficii din moment ce trăiesc în sărăcie.

De ce avem nevoie de naționalism? În accepțiunea autoarei, doar naționalismul poate repune pe masă un contract social care să lege păturile sociale ale unei țări (oricare ar fi ea). Săracii au nevoie de oportunități economice, iar acolo unde mediul privat nu vrea sau nu poate intervei o poate face statul. Cei bogați au nevoie de un loc pe care să îl poată numi casă și nu pot fi ”cetățeni ai nimănui” cum îi numea Theresa May. Cetățenia, zice Yael Tamir, vine la pachet nu doar cu beneficii (pentru cei bogați) ci și cu obligații, inclusiv obligația de a contribui la dezvoltarea națiunii din care și ei fac parte.

E nevoie de naționalism pentru a reda coerența națiunilor și a putea reduce pericolul extremismului. Atractivitatea actuală a discursurilor extremiste e mare nu doar din cauza crizelor economice ci și a lipsei unui discurs care să unească diferitele clase sociale sub un set de idei comune. Ori acel discurs comun e naționalismul și ideea de națiune stat cu o limbă comună, istorie comună și un viitor comun.

Ironia sorții

Fac o paranteză pentru mine aici: eu sunt un imigrant român care locuiește în Marea Britanie și citește o carte scrisă de un cetățean al Israelului, dar publicată de o editură americană și care vorbește despre cum globalismul nu e chiar ok și e nevoie de schimbări.

Sunt șanse mici să fi citit cartea asta în România pentru că ea nu se găsește în librării. Și dacă s-ar fi găsit sau aș fi auzit de ea din alte părți mi-ar fi fost greu să dau 136 RON sau 83 RON pe ea având în vedere cât e de subțire (181 de pagini format caiet mic). Eu sunt unul din oamenii calificați care a beneficiat de pe urma globalizării.

În același timp însă, poate nu aș fi plecat din România dacă aș fi avut oportunități mai bune acolo. Oare ar trebui să mă bucur că globalismul mi-a dat ocazia de a avea o viață mai bună în Vest sau să mă întreb dacă nu cumva același globalism s-ar putea să îmi fi distrus șansa la o viață bună și în România. Din păcate nu voi afla niciodată.

Cum arată cartea 

Cine e autorul?

Yael Tamir e o doamnă din Israel care de formație e profesor universitar, dar care a servit și două mandate parlamentare în Parlamentul Israelului. A fost politician doar 8 ani de zile (2003 – 2010), dar în timpul acesta a ocupat și poziția de Ministru al Imigrației și Ministru al Educației.

În Israel și femeile fac armata, ceea ce a făcut ca ea să fie pe front în timpul Războiul de Yom Kippur. Are un doctorat în filozofie politică la Oxford, acolo unde a fost puternic influențată de ideile lui Isaiah Berlin, care i-a fost și coordonator al tezei de doctorat.

Din 2015 e ”adjunct professor” (nu știu echivalentul în limba română) la Blavatnik School of Government din Oxford. Între 1989 și 1999 a fost research fellow la Shalom Hartman Institute din Ierusalim, Princeton University și Harvard University.

Ce mi-a plăcut?

Why Nationalism e o pledoarie la obiect și foarte convingătoare a cauzei naționalismului. În același timp, cartea e echilibrată iar autoarea discută și părțile negative ale naționalismului și felul în care acesta poate scăpa de sub control.

Mi-a plăcut de asemenea că nu e o carte scrisă pentru a acționa ca o cameră de ecou. Limbajul e accesibil iar autoarea nu bate câmpii așa cum tind să facă alți profesori universitari când vorbesc despre subiecte abstracte. Sunt 181 de pagini de text în format de caiet mic (fără bibliografie, note și alte chestii), dar e în același densă în idei.

Ce nu mi-a plăcut

Nu cred că am ce să reproșez sincer. Când am văzut titlul cărții mi-am imaginat că va fi o pledoarie în favoarea naționalismului. Titlul a promis, cartea a livrat fix asta. Mă așteptam la ceva bine argumentat din partea unui om care a fost în guvernul uneia din puținele țări dezvoltate care încă mai face nationbuilding (Israel). Și a livrat fix asta.

Cred că mi-ar fi plăcut să văd mai multe exemple în carte (sunt exemple, nu e doar teorie). Cele care sunt prezentate în carte sunt excelente, unul din ele m-a făcut chiar să cumpăr o altă carte citată pe acolo. Pe de altă parte dacă ar fi lungit discuția poate că m-aș fi plâns că putea fi concisă.

Ce spun alți critici?

Nu multe din păcate. Autoarea nu e britanică sau americană pentru a beneficia de expunere media extraordinară. Nici subiectul nu o ajută. Am dat peste o mini-recenzie neutră în Foreign Affairs, o recenzie ceva mai elaborată și pozitivă în National Review, o altă mini-recenzie pozitivă în Kirkus Reviews și o recenzie făcută la mișto în The Guardian.

Pe spatele cărții puteți găsi și alte comentarii (evident pozitive) despre carte:

Unde găsiți cartea

Exemplarul citit de mine e o variantă copertată publicată în 2019 de Princeton University Press. Eu am cumpărat cartea de la librăria Waterstones din UK. E o carte pe care o găsiți ascunsă de regulă în secțiunea de politică a librăriilor și atunci doar în 1-2 exemplare chiar și în librăriile mari. Îmi era teamă că nu se va găsi deloc în România, dar se pare că o puteți găsi online la Elefant: Versiunea copertată costă 136,99 RON în timp ce versiunea necopertată e 82,99 RON.

Dacă nu sunteți în România o puteți găsi la Book Depository care livrează global (inclusiv în România dacă dispare de pe Elefant.ro).

Verdictul

Una peste alta, Why Nationalism e o pledoarie echilibrată, convingătoare, dar și provocatoare (ciudată alăturare de termeni, știu) în favoarea naționalismului.

Are un 10 / 10 din partea mea și o recomand oricui pasionat de filozofie politică, sociologie, politică, geopolitică sau în general care vrea să privească o problemă și din altă perspectivă.

Dacă v-a plăcut recenzia sau căutați și alte cărți interesante puteți să aruncați o privire pe pagina de recenzii a blogului.




Politica e despre emoție: Angela Merkel

Nu știu dacă ați auzit, dar în momentul acesta au loc alegeri pentru a desemna ”succesorul” Angelei Merkel. Am pus cuvântul între ghilimele pentru că nu e chiar succesor, dar așa prezintă alegerile presa.

Angela Merkel are o carieră politică impresionantă și probabil se vor scrie multe cărți despre viața ei. Vream să vă arăt însă unul din motivele pentru care Merkel a rezistat atât de mult: emoția.

Clipul de mai jos e din decembrie 2020 când a început să se pună problema unor restricții mai dure în Germania.

Apoi comparați cu mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis:

Ce are Merkel și nu are Iohannis? Emoție! Discursul Angelei Merkel are sens, e natural și face apel la emoție. Discursul lui Iohannis pare recitat de vocea de la Google Translate. Și să îmi fie cu iertare, dar Merkel chiar e născută și crescută în spiritul german.

Mi-ar plăcea să văd mai multă emoție în discursurile politicienilor români, nu doar limbaj de lemn. Cât despre Merkel, cine îi va lua locul va sta în umbra ei.

Poza din cover: kremlin.ru, CC BY 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by/4.0>, via Wikimedia Commons




Cât de mare e de fapt salariul minim pe economie?

Guvernul Cîțu s-a hotărât să crească salariul minim brut pe economie la 2.300 RON de la nivelul de 2.230 RON cât era în 2020. Argumentul pentru această creștere a fost că depășește rata inflației deci protejează veniturile românilor.

Prilej cu care am avut iarăși parte de eternele discuții despre cât de nașpa e salariul minim pe economie și cum va distruge el economia României. Și evident aceleași argumente de la aceleași persoane care sunt libertariene pe banii statului.

Chiar așa, cât de mare e salariul minim pe economie în România? Prea mare cum zic patronii români care au cerut înghețarea lui? Prea mic cum spun sindicaliștii?

Am mai scris despre salariul minim pe economie și nu vreau să sun ca un disc stricat repetând aceleași povești. Așa că vreau să vă ofer o perspectivă diferită asupra ideei de salariul minim pe economie și ce înseamnă acea sumă.

Cât cheltuie românii pe mâncare?

Eurostat, agenția de statistică a Uniunii Europene a publicat acum vreo 2 săptămâni un grafic interesant care arată cât cheltuie cetățenii din UE pe mâncare ca proporție din salariul lor:

Cine e pe primul loc? România evident, chiar la ceva distanță de locul doi și trei. Din păcate nu e motiv de bucurie, o gospodărie tipică din Românie cheltuie un sfert din venitul ei doar pe mâncare. Puteți să vă uitați pe niște infografice faine de la Eurostat pentru România și restul țărilor din UE dacă vreți să vedeți cum se împart cheltuielile românilor.

Haideți să vă ajut eu:

  • 26% mâncare
  • 17,7% cheltuieli cu locuitul, încălzire, electricitate și alte utilități
  • 12,5% transportul
  • 6,9% cheltuieli de recreere
  • 6,8% îmbrăcăminte și încălțăminte
  • 5,2% alcool și tutun
  • 5,1% cheltuieli medicale – apropo de asta suntem în companie bună aici, ne aflăm în rând cu țări precum Germania, Irlanda, Finlanda.
  • 4,4% restaurante și hoteluri
  • 4,2% alte bunuri și servicii
  • 3,24% cheltuieli de comunicații
  • 1,2% educație

Am marcat cu albastru cheltuieli strict necesare. Dacă le adunăm cât ne dă? Păi ne dă 72,54%. Asta înseamnă că aproximativ 3/4 din cheltuielile unei gospodării tipice din România sunt de strictă necesitate. Iar ceea ce vedeți mai sus se aplică unei gospodării tipice adică în principiu vorbim de valori medii, nu de salariul minim pe economie.

Cât e inflația în România?

Decizia de a mări salariul brut cu 70 RON a fost explicată în felul următor de Florin Cîțu, prim-ministru:

„Un proiect de hotărâre prin care se stabileşte salariul minim pentru 2021. Ştiaţi deja la 2.300 lei. Ştiu că au fost discuţii în spaţiul public dacă poate să fie aplicat de la 1 ianuarie. Bineînţeles că poate fi aplicat de la 1 ianuarie, pentru că în februarie se plătesc salariile pentru luna ianuarie. Deci este destul timp şi astfel salariul minim va creşte în 2021 cu 3%, aşa cum am anunţat, peste rata inflaţiei în 2020 şi peste estimarea ratei inflaţiei din 2021, păstrând puterea de cumpărare a românilor”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern. (sursă)

Așadar o mărire de 3% păstrează puterea de cumpărare a românilor. O fi așa?

Ei bine, o chestie importantă pe care lumea bună nu prea vrea să o spună e că inflația lovește în mod diferit în funcție de venituri. Cât a fost rata inflației în 2020? Păi hadeți să ne uităm la ce zice BNR-ul:

Nu trebuie să fiți specialiști ca să vă dați seama, ne uităm în tabel la 2020 și vedem valori între 2% și 3%. Iar cele prognozate pentru 2021 sunt mai mici de 3%. Deci cumva are dreptate Florin Cîțu când zice că o creștere a salariului minim brut cu 3% păstrează puterea de cumpărare a românilor?

Ei bine, depinde la care români se referă. Vedeți voi, adevărul e că acea rată a inflației de mai sus e o medie care include foarte multe lucruri. BNR se uită la evoluția prețurilor pentru mai multe categorii de bunuri și servicii și apoi calculează o medie a schimbărilor de preț. Dar BNR știe că diferite creșteri pot afecta economia în moduri diferite așa că, dacă aveți curiozitatea să citiți rapoartele BNR asupra inflației, puteți afla cum cresc prețurile pentru diferite categorii de bunuri și servicii.

Haideți să ne uităm de exemplu la cum au evoluat cheltuielile cu produsele alimentare. Cele mai recente date sunt în Raportul asupra Inflației al BNR din Noiembrie 2020 care analizează date până în iulie 2020:

După o nouă majorare a ratei anuale de creștere a prețurilor volatile alimentare în luna iulie (până la 6,9 la sută rata anuală, comparativ cu 5,4 la sută în iunie), în contextul temerilor cu privire la efectele nefaste ale condițiilor meteorologice asupra producției, aceasta s-a temperat ulterior, până la 4,1 la sută în luna septembrie, rezultatele agricole dovedindu-se foarte bune pentru legume și fructe atât pe plan local, cât și comunitar (spre deosebire de cereale, ale căror randamente au fost deosebit de slabe în acest an)

La legume și fructe e chiar mai nasol:

Vedeți bulinuța aia verde închis? Aia arată cum s-a modificat prețul. Iar coloana verde kaki (sau ce nuanță e chestia aia) arată cât se estimează că reprezintă variația normală a prețurilor în funcție de sezon. Variația sezonieră e creșterea sau scăderea prețurilor cauzată de anotimp. Pe românește, când se face varza în grădina oamenilor vara, prețul scade pentru că e plină piața de așa ceva. Dacă vreți să mâncați varză în ianuarie în schimb e mai scumpă pentru că e mai greu de găsit. De aia coloanele alea sunt în sus în trimestrul 1 (T1) când e rece și în jos în trimestrul 2 sau 3 când începe să apară recolta locală.

De ce vă arăt graficul? Ca să înțelegeți cât de mult se mișcă prețurile pentru legume și fructe. În trimestrul 1 prețurile la legume pot fi și cu 10% mai mari. Așadar nu e vorba doar de acel 2-3% de pe siteul BNR sau de care auziți prin presă.

Iar pandemia din păcate nu au ajutat acest trend. Din nou, din raportul BNR:

Cu toate acestea, coșul de cumpărături a crescut atât în termeni valorici (îndeosebi pe segmentul alimentar, de importanță majoră în situații critice), dar și ca volum, pe seama orientării mai pronunțate a consumatorilor către produse cu preț relativ redus, de tipul „marcă proprie” (concomitent cu menținerea preferinței pentru produsele locale).

Cât de ”minim” trebuie să fie salariul minim?

Acum haideți să punem cap la cap toată informația de mai sus:

  • Pe de o parte o gospodărie tipică (cu venituri medii) cheltuie aproximativ 3/4 din total chestii absolut necesare, din care 1/4 doar pe mâncare.
  • Pe de altă parte prețul alimentelor a crescut cu 6,9 la sută rata anuală, comparativ cu 5,4 la sută în iunie. Ba mai mult prețul legumelor și al fructelor are tendința să crească și cu 10% în lunile de iarnă.

Acum vine întrebarea cea mare:

Cât de rău e afectată o familie cu venituri la nivel de salariu minim pe economie de o creștere a prețurilor la alimente cu 6%, 7% sau chiar 10% dacă pentru o familie cu venituri medii cheltuiala asta reprezintă 1/4 din total?

Cum o fi să vezi la TV că prim-ministrul îți spune că 70 RON brut creștere pe lună e mai mult decât inflația, dar tu vezi cum prețurile la legume și fructe o iau în sus cu 10%? ”Trăiești mai bine!” ți se spune iar tu te uiți în frigider și parcă nu îți vine să crezi.

Și noi ca nație trebuie să ne întrebăm: cât de ”minim” trebuie să fie salariul minim? Până la ce nivel trebuie să ajungă doar cheltuielile cu mâncare pentru ca guvernul să considere că 2.300 RON e totuși cam puțin?




Bitcoin e o investiție proastă

Citeam zilele trecute un articol din Financial Times despre noua nebunie din jurul Bitcoin. Pentru cei care nu știu bitcoin trece period prin cicluri în care fie crește prețul masiv fie scade masiv. Momentan e pe creștere așa că lumea a început să bage bani în așa ceva.

În fine, ce vream să spun e că am dat peste două chestii foarte interesante în articolul respectiv pe care probabil ar trebui să știți și voi în cazul în care vă bate gândul să investiți.

Bitcoin e un oligopol

Cei de la Financial Times susțin că până în prezent au fost ”minați” 18,6 milioane de bitcoini. Din acești 18,6 milioane se estimează că 20% din ei au fost pierduți și nu pot fi recuperați niciodată. Cel mai probabil oameni care au cumpărat, dar au pierdut parola de la cont. Fără parola banii aceia nu se pot recupera…vreodată.

Rămân așadar 14,9 milioane de bitcoini disponibili pe piață. 95% din aceștia sunt deținuți de 2,8% din utilizatori.

Din totalul de 18,6 milioane de bitcoini 63% nu au fost tranzacționați în ultimul an. Aici sunt incluși cei 20%. Dacă îi eliminăm pe ei din calcul atunci aflăm că mai mult de jumătate (53%) din bitcoinii disponibili pe piață nu au fost tranzacționați în ultimul an.

Vă imaginați cum ar fi dacă jumătate din cantitatea de bani aflați în circulație dintr-o monedă nu ar fi folosiți deloc timp de un 1 an de zile? Ar muri complet acea economie!

Ce încerc să spun e că un număr mic de oameni dețin o cantitate uriașă de bitcoini și nu îi folosesc, pur și simplu stau cu ei fără să facă absolut nimic. Dacă sperați vreodată că vor putea fi folosiți la ceva…ei bine slabe șanse.

Mai uscat ca în deșertul atacama

Haideți să presupunem că totuși vă băgați și cumpărați bitcoin când e jos. Crește prețul și vreți să vindeți. Vă uitați la preț, e numai bun. Doar că dacă vreți să vindeți un pic mai mult atunci dați de o mică problemă: nu prea e interesat nimeni să cumpere cât vindeți voi. Nu glumesc, se pare că pe fondul actualului puseu de creștere s-au vândut 150 de bitcoini în același timp. Știți ce s-a întâmplat? Uite asta (sursă):

Dacă nu vă prindeți ce zice graficul vă traduc eu: vânzarea a 150 de bitcoini a dus la scăderea prețului bitcoin cu 10%. Atenție, sunt 14,9 milioane de bitcoini pe piață. 150 de bitcoini înseamnă 0,001% din bitcoinii de pe piață.

De ce s-a întâmplat asta? Pentru că după ce s-au vândut 150 de bitcoini nu au mai rămas suficienți bani pe piață și interes pentru a cumpăra la prețul de 33K/bitcoin USD. Prețul s-a stabilizat undeva sub 31K USD / bitcoin. Asta înseamnă că nu prea e lichiditate pe piață, adică nu prea se fac tranzacții cu bitcoini, lumea îi cumpără ca să țină de ei. De altfel cumpără și nu fă nimic e filozofia pasionaților de bitcoin (nu glumesc, vedeți HODL).

Acum încercați să vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă s-ar vinde 1,500 de bitcoini adică de 0,01% din bitcoinii de pe piață dacă de la 150 a picat piața cu 10%. Ați vrea să vă vindeți bitcoinii după o vânzare de genul ăsta?

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că singurul motiv pentru care prețul bitcoin e sus e pentru că sunt câteva conturi mari cu un număr mare de bitcoini care țin piața artificial fără lichiditate. E ca și când mâine toți producătorii de pitici de grădină din lume ar decide că de acum încolo vor produce doar 20 de milioane de pitici de grădină care fumează din pipă.

20% din piticii de grădină care fumează s-ar sparge de-a lungul timpului, iar din restul de 80% majoritatea ar fi deținuți de un număr foarte mic de oameni (2,3%). Acești 2,3% din oameni ar depozita cantități uriașe de pitici de grădină în depozite și nu i-ar pune pe piață decât foarte rar și greu.

Daniel, dar de ce dracu folosești ”pitici de grădină care fumează” ca exemplu? Ce treabă are asta cu bitcoin? Păi bitcoin și piticii de grădină care fumează sunt extrem de similari:

  • poți trăi fără bitcoin la fel de bine cum poți trăi fără pitici de grădină care fumează
  • majoritatea planetei îi consideră niște chestii absolut cretine
  • singurul motiv pentru care sunt rari e pentru că sunt puțini
  • în afară de a te lăuda cu ei nici bitcoin nici piticii de grădină care fumează nu au vreo utilitate.

Nefind ancorat de vreun activ din lumea reală prețul bitcoin poate scădea foarte ușor cu 80%, 90% doar din capriciile vreunui băiat care vrea să scape de bitcoini rapid.

Sincer să fiu mi se pare o idee mai bună să joci bani la poker online decât să îi bagi în bitcoin. La poker măcar contează cât de cât cum joci, la bitcoin e noroc și cam atât.




Protestele noastre vs protestele voastre

Protestele noastre sunt întotdeauna justificate, ale voastre sunt niște mofturi.

Alegerile câștigate de voi au fost fraudate, alegerile câștigate de noi au fost democratice.

Voi sunteți fasciști / comuniști, noi vrem democrație.

Protestele noastre sunt pașnice, ale voastre sunt violente.

Protestatarii violenți nu ne reprezintă, ne delimităm de ei, protestatarii violenți sunt imaginea voastră și vă reprezintă.

Protestatarii noștri vor o țară mai bună, protestatarii voștri vor doar să distrugă țara asta.

Nu protestăm împotriva oamenilor obișnuiți, protestăm împotriva politicienilor voștri corupți. Voi protestați împotriva noastră și vă susțin politicienii voștri corupți.

Noi vedem adevărul, voi sunteți manipulați.

Că ai noștri sunt buni și ai lor sunt răi e o poveste veche de când lumea. Că ai noștri au dreptate întotdeauna iar ai lor greșesc e dintotdeauna știut. Iar ultimii 4-5 ani în Occident, dar și în România au demonstrat din plin că acesta e felul în care numeroși oameni văd lucrurile. Ce se întâmplă în Statele Unite cu Trump e cam pe același sistem.

E ușor de spus că oamenii care au intrat în capitoliu sunt fanatici, fasciști sau niște țărănoi. E simplu de spus că trebuiau arestați, trebuiau bătuți sau că au vrut să distrugă democrația americană. Și am văzut aceste reacții din plin prin social media. Dar eu nu cred asta despre acei oameni și vă puteți ca nu aveau un plan din faptul că odată intrați în Capitoliu și-au făcut selfiuri și au preferat să fure din mobilă. Nu asta face o persoană care vrea să distrugă democrația americană.

Dar haideți să vă spun o chestie care poate o să vă șocheze:

Eu cred că protestele Black Lives Matter și cele de miercuri seară de la Capitoliu se aseamănă în foarte multe privințe.

Reprezentare politică

Încercați să le priviți în primul rând din perspectiva reprezentării politice. Cât de bine reprezentate politic sunt categoriile sociale care au participat la aceste proteste? Păi atât minoritatea de culoare cât și albii săraci sunt subreprezentați politic și au fost lăsați de izbeliște de marea politică. Partidul Republican a fost preocupat mai mult de tăiatul taxelor pentru miliardari și de războaie decât de cei mici. Partidul Democrat o arde cu drepturile minorităților și egalitatea de gen, dar nu face nimic pentru a ajuta acești oameni să aibă locuri de muncă decente.

Și dacă nu mă credeți că așa e atunci puteți să vă dați seama de treaba asta dacă vă uitați la cine lipsește atât de la protestele BLM cât și de la cele pro-Trump: clasa de mijloc americană și cei bogați.

BLM a plecat la drum din cauza segregării rasiale a societatii si economiei americane în timp ce mișcarea pro-Trump se bazează mult pe categoria numită ”poor whites” sau hilbillies cum le place americanilor să le spună. Poor whites sunt în general albii săraci care nu reușesc să iasă din precariat și sunt la câteva sute de dolari distanță de a rămâne fără acoperiș deasupra capului.

Ambele categorii (oameni de culoare și albii săraci) se află în cam aceeași categorie de venituri (adică săraci), doar că distribuția lor geografică e diferită iar probleme non-economice cu care se confruntă sunt diferite. Pentru unii e vorba de discriminare rasială și lipsa oportunităților, pentru ceilalți e vorba de lipsa oportunităților și lipsa unui sens. În ambele cazuri însă visul american e o chestie complet inaccesibilă.

Când protestele BLM au prins amploare mulți tineri americani albi s-au alăturat. Acei tineri erau în mare parte deja îndatorați și se confruntau cu o piață a muncii care nu le oferea prea multe opțiuni bine plătite. Clasa de mijloc și cei bogați au susținut mesajul anti-rasist, dar au refuzat să facă ceva în privința problemelor economice și de oportunități pentru persoanele de culoare și tineri.

Când Trump a început să prindă avânt pe spatele resentimentelor economice ale ”poor whites” clasa de mijloc și cei bogați au râs de ei sau i-au privit cu milă într-un caz fericit, dar nimeni nu a făcut nimic pentru ei. Și când zic nimeni mă refer inclusiv la Trump care nu a livrat promisiunile făcute către poor whites. A dat în schimb scutiri și reduceri de taxe prietenilor săi miliardari.

Protestele americane, BLM sau cele de la Capitoliu sunt simptome ale aceleiași boli: o lipsă de reprezentare politică a unor categorii mari de oameni cu toate consecințele ce decurg din asta, inclusiv lipsa de oportunități economice pentru ambele categorii.

Când un protest e bun și când nu

Miercuri suporterii lui Trump au protestat împotriva a ceea ce ei considerau fraudă electorală și un președinte ales nedemocratic. Au fost făcuți fasciști, s-a vorbit de lovitură de stat și despre cum au omorât democrația.

La urma urmei însă acei oameni au crezut în cauza lor și au acționat așa cum au crezut ei că e bine pentru a apăra conceptul lor de democrație. Acei oameni au crezut că ceea ce fac e legitim și benefic pentru democrația americană. Ei sunt poporul sau cel puțin așa se percep iar interesele lor trebuie apărate pentru că interesele lor sunt și cele ale țării. Iar din punctul lor de vedere Trump e singurul politician care le-a reprezentat interesele, ceea ce îi conferă lui legitimitate, nu lui Biden.

Acel protest de la Capitoliu e la fel de legitim sau ilegitim (cum vreți să priviți) precum cele BLM sau precum cel din 10 august din România pentru că acei oameni au protestat în ideea de a apăra ceea ce ei considerau a fi valorile democrației.

Ce e și ce nu e democratic nu stabilesc eu sau voi sau vreun expert de pe Facebook. Pentru că știm cu toții că atunci când ne convine protestul e cel mai democratic lucru de pe planetă. Când nu ne convine protestul zicem că vor să distrugă democrația. Întotdeauna o tabără va spune despre ceilalți că sunt ilegitimi, că sunt violenți, că sunt extremiști și așa mai departe. La ai lor întotdeauna lucrurile sunt în alb negru în timp ce la greșelile noastre lucrurile sunt de fapt nuanțuate. Ei sunt răi, noi suntem buni, pe ai noștri îi iertăm că sunt băieți buni și mai și greșesc, ai lor sunt însă niște monștri.

Democrația e complicată

Lumea în care trăim noi nu are nevoie de și mai mulți câștigători și învinși ci de mai multă compasiune și înțelegere. E ca într-un cuplu unde degeaba ai dreptate într-o ceartă dacă asta te face să te desparți de celălalt. Până la urmă ce vrem? Să avem dreptate tot timpul sau să fim fericiți?

Democrația nu a fost niciodată despre cine are dreptate și cine nu, cine e mai drept, cine e mai harnic sau mai merituos. Democrația a fost, este și va fi despre compromisurile pe care diferitele categorii sociale le fac pentru a menține pacea în sânul acelei comunități. E despre negociere, dialog și a nu căuta cu tot dinadinsul să ne declarăm învingători. Dar oamenii deștepți vor să aibă întotdeauna dreptate, chiar și cu riscul de a distruge o relație sau societatea în care trăiesc.

În încheiere vă las cu un fragment dintr-o carte pe care o comandasem luni seara, numită Hilbilly Elegies și care pare foarte relevantă azi. Cartea e scrisă în timpul lui Obama și explică lucrurile din perspectiva celor numiți de americani poor whites sau hilbilies:

Foto din cover: Lars Di Scenza, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons




Voluntariat la Primăria Sectorului 1

Cel mai bogat sector al celui mai bogat oraș din România vrea oameni care să lucreze gratis:

Am văzut treaba asta prima dată aici, dar vă puteți convinge singuri că e reală chiar de pe pagina Primăriei Sector 1.

Cred că e destul de clar din denumirile posturilor că nu e vorba de posturi entry level / debutanți în meseriile respective. De exemplu la rolul de expert accesare fonduri europene e ditamai pomelnicul de cerințe ale postului și pretenții de la candidat, inclusiv:

• Expertiză dovedită în accesarea finanțarilor nerambursabile/ managementului de proiect/ scrierea cererilor de finanțare;

De ce ar veni o astfel de persoană să facă voluntariat la Primăria Sector 1? De ce ar accepta să nu fie plătită pentru un post foarte solicitant (vedeți lista de cerințe) care necesită multă muncă? Nu e un pic ciudat? Oare chiar atât de rupți de realitate sunt oamenii care au postat chestia asta încât să nu înțeleagă că astea nu sunt posturi de voluntariat? Sau e atât de mare sărăcia la Sector 1?

Pentru context, Primăria Sectorului 1 a avut un buget de 2,2 miliarde RON în 2020, la egalitate cu bugetul Timișoarei de anul trecut și mult peste bugetul Clujului. Nu văd cum ar putea fi vorba de lipsa banilor pentru a băga posturile astea la voluntariat.

Sau e ceva aici care îmi scapă? Nu știu de voi, dar dacă cineva chiar ar veni la interviurile astea eu mi-aș pune serioase semne de întrebare cu privire la intențiile lor. De ce ar veni un om calificat, care poate obține bani buni pentru meseria pe care o practică să muncească gratis?

Nu în ultimul rând nu pot să nu fac o remarcă totuși, oare Dan Barna nu are timp să facă un pic de voluntariat la Sector 1 pentru postul ăla de expert accesare fonduri europene?

 




Statul și-a pierdut capacitatea de organizare în cazul unor dezastre

 

Am dat recent peste următorul articol legat de organizarea programului de vaccinare anti-Covid:

Cu o medie de vaccinare de sub 2.000 de oameni pe zi, România are probleme să-și găsească un ritm de imunizare. Mai mulți doctori, atât din spitale publice, cât și private, au semnalat Libertății că atunci când s-au prezentat în persoană la vaccinare în centrele din spitalele de stat pe 31 decembrie, „în urma confirmării venite după programarea pe site-ul oficial”, nu au reușit să facă vaccinul. „Când am ajuns la spital am constatat că centrul era închis, fiindcă Direcția de Sănătate Publică nu a emis avizele necesare pentru centrele de inoculare din aceste spitale”. (sursă)

Ca fapt divers, la 2.000 de oameni vaccinați pe zi România va avea nevoie de aproximativ 27 de ani pentru a vaccina întreaga populație.

La o primă vedere poate părea o chestie de moment: nu am mai avut o pandemie din 1918, poate nu știm cum să ne mai organizăm din cauza asta. În plus, vaccinul de la Pfizer, singurul disponibil pentru moment, trebuie depozitat și transportat la temperaturi foarte joase (-70 de grade aparent).

Doar că nu e vorba doar despre asta din păcate. Și ca să vă explic de ce facem un pas înapoi în timp, în 1972 chiar la vecinii noștri de la sud-vest.

Cum combați o Epidemie

În 1972 în Iugoslavia a izbucnit o epidemie de variolă. În 2 săptămâni Iugoslavia a revaccinat 18 milioane de oameni dintr-un total de 20,7 milioane (adică 86% din populația totală). În câteva luni viața a revenit la normal. Cum au făcut asta? Păi:

  1. Au decretat legea marțială.
  2. Au mobilizat resursele statului și au știut foarte clar unde să le mobilizeze.
  3. Au chemat experți internaționali pe problema variolei pentru ajutor.

Puteți citi mai multe despre chestia asta dacă vreți. Mie însă epidemia de varioală din Iugoslavia îmi spune că sunt necesare trei chestii:

  1. Cooperare din partea populației și / sau un regim foarte strict de limitare a mișcării
  2. Un plan foarte clar care să scurteze cât de mult aplicarea restricțiilor.
  3. Oameni care să se priceapă la partea epidemiologică.

Funcționează treaba asta? Da, e suficient să vă uitați la China și la cum au sărbătorit chinezii din Wuhan revelionul din 2021

Știu că strâmbați din nas și vă gândiți: Iugoslavia și China erau regimuri autoritare. Corect, regimuri autoritare, dar cu ce e diferită legea marțială de la ei față de prima carantină din România?

  • Armata pe străzi? Da.
  • Mișcare doar cu declararea locului și scopului deplasării? Da.
  • Restricții la ieșirea din casă după o anumită oră? Da.

Măsuri similare de carantină au fost și în Marea Britanie, Franța, Germania și așa mai departe. Poate că în Vest nu s-au dat atât de multe amenzi și nu s-a urmărit aplicarea regulilor atât de dur ca în Asia, dar una peste alta lumea a cam stat în carantină vrând nevrând. Și carantinele și-au făcut treaba și au redus numărul de morți și oameni internați în spitale.

Dacă asta nu vă convinge atunci vă rog să vă uitați la țări din Asia democratice care au reușit să limiteze numărul de morți, gen Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și așa mai departe.

Duce lipsă Vestul de epidemiologi capabili? Aș zice că nu, dimpotrivă, are oameni extrem de bine pregătiți.

Așadar e greu de susținut că din lista de mai sus condițiile 1 și 3 sunt responsabile pentru diferență. Dar cum rămâne cu numărul 2?

Statele din Vest sunt dezorganizate

Ei bine, eu tind să cred că acolo e de fapt buba pentru că, așa cum remarca și Branko Milanovici pe Twitter, problemele cauzate de distribuția vaccin ce trebuie ținut la rece erau știute de prin martie-aprilie 2020:

Luni bune de zile par a fi fost irosite. Nu e însă vorba doar de România, iată ce se întâmplă în SUA:

Operation Warp Speed has failed to come anywhere close to its original goal of vaccinating 20 million people against the coronavirus by the end of 2020. Of the 14 million vaccine doses that have been produced and delivered to hospitals and health departments across the country, just an estimated three million people have been vaccinated. The rest of the lifesaving doses, presumably, remain stored in deep freezers — where several million of them could well expire before they can be put to use. (sursă)

Așadar milioane de doze de vaccin deja livrate ar putea să expire dacă statul american nu crește rapid capacitatea de vaccinare. Din 14 milioane de doze livrate spitalelor din SUA doar 3 milioane de oameni au fost efectiv vaccinați. Nu poți da vina pe epidemiologi sau pe populație pentru asta.

Problema e așadar incapacitatea statelor din Vest de a se organiza pentru combaterea acestui virus și pentru vaccinarea în masă. În afară de carantine statele din Vest au fost incapabile să se organizeze eficient în cea mai mare parte.

Probabil cel mai mare eșec al Vestului rămâne însă ”Track and trace”, adică urmărirea persoanelor cu care o persoană infectată cu Covid 19 a intrat în contact. Marea Britanie a cheltuit 10 miliarde de lire pe un sistem și o aplicație de track and trace care dă chix grav. În Coreea de Sud în schimb cu costuri considerabil mai mici sistemul track and trace a funcționat mult mult mai bine.

Cum de a ajuns Coreea de Sud să fie mai bine organizată decât Marea Britanie?

Care e diferența între Asia de Est și Occident?

Răspunsul e simplu și o parte din voi probabil că ați intuit problema: neoliberalismul.

De pe la finalul anilor 70, început de 80 Europa de Vest și SUA au intrat în epoca neoliberalismului. România a început acest drum în 1990.

Neoliberalismul a adus multe schimbări, marea lor majoritate fiind centrate în jurul dezmembrării instituțiilor statului și a diminuării rolului său nu doar în economie ci și în aproape orice alt aspect al existenței sale. Nu am să încep aici un rant anti-neoliberalism pentru că nu mi-ar ajunge 20 de postări ci am să mă concentrez pe lucrurile care dor acum în pandemie. Haideți să o luăm pe rând:

  • statul a pierdut enorm de mulți oameni valoroși în ultimii 30 de ani. Prin diminuarea salariilor funcționarilor publici și a limitării lor pe motiv că trebuie cumva aliniate cu cele ale pieței au condus la situația în care corpul de funcționari publici al statului nu a mai primit sânge proaspăt înalt calificat în numerele de care avea nevoie. Treaba asta e aplicabilă atât în România cât și în Europa de Vest. Așa s-a ajuns la un corp de funcționari publici reactiv, care pasează răspunderea de la unii la alții. Pur și simplu nu au calibrul necesar pentru a face lucrurile care trebuie atunci când condițiile sunt dificile. Unde sunt acei oameni care ar fi trebuit să lucreze în instituțiile statului? În bănci, firme de consultanță, multinaționale și așa mai departe.
  • statul a pierdut know-how-ul necesar pentru a se organiza rapid și eficient odată cu limitarea rolului său. Vreți ca statul să distribuie un vaccin la 20 de milioane de oameni în România? Ok, cu ce mașini să le transporte? Cu ce oameni să livreze? Ce instituții să se ocupe de asta? Când privatizezi tot ce mișcă, când dai activele esențiale pentru siguranța statului mediului privat, când te bazezi pe entități orientate spre profit pentru infrastructură esențială în caz de urgență ar trebui să ne mire că rezultatul va fi haos?
  • statul a pierdut voința de a interveni – Poate suna ciudat, dar inclusiv oamenii politici ezită să ia măsuri drastice, dar necesare pentru a nu pierde din popularitatea politică și ”a nu afecta economia”. Guvernul PNL a preferat să lase oameni să moară decât să bage România în carantină din nou pentru a nu își afecta scorul politic la alegeri. Cât despre economie, e cam greu să convingi oamenii să cheltuie bani când se moare pe capete. Dar, cu toate astea, un număr constant și predictibil de morți pare să fie mai acceptabil politic decât măsuri mai dure de limitare a numărului de morți. Am ajuns paradoxal în situația ca statul nici să nu poată, dar nici să nu vrea să intervină și să limiteze numărul de morți.

Asia de Est și de Sud-Est în schimb nu suferă de problemele de mai sus. China, Coreea, Japonia, Vietnam, Taiwan și altele nu au ezitat să intervină rapid și prompt în economie și să impună restricții. Și ca să vezi, epidemia e sub control acolo iar economiile lor nu au fost lovite atât de rău.

Statele Occidentale și România au dezmembrat instituțiile statului până când s-au trezit că nu mai funcționează. Și ce bine ar fi fost să funcționeze acum.

Legat de România, îmi e teamă că va fi incapabilă să vaccineze o parte mare din populație la timp din cauza instituțiilor slăbite ale statului. Și îmi e teamă că nivelul scăzut de imunizare va cauza o grămadă de probleme.