USR, valorile europene și antiromânismul

Daniel

Daniel

De 8 ani lucrez în consultanță, din care ultimul an și jumătate la o firmă din UK. Scriu despre economie, politică, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep. Sunt un bărbos, hipster, consumator de cola (care mă ține treaz), ceai (care mă ține sănătos) și vin (care mă ține optimist).
Daniel

Pe 29 iunie Dan Barna, șeful USR, publica o postare pe Facebook în care spunea că USR este cel mai pro-european partid din România.

M-am uitat un pic mirat la postarea asta pentru că nu reușeam să îmi aduc aminte ce anume a făcut USR până acum încât să poată purta titulatura asta. Am zis însă că poate nu se referă la ce au făcut ci la atitudinea generală din partid, care, probabil e una pro-europeană din punct de vedere al valorilor. Adică știți voi: multiculturalism, stat de drept, respectarea drepturilor individuale și ale minorităților etc.

Ei bine fix în aceeași zi Cristian Seidler de la USR se număra printre semnatarii unui proiect de lege pentru combaterea ”anti-românismului”:

“Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”

Nu am să insist asupra faptului că o astfel de lege e teribil de proastă, au făcut-o alții deja, dar vreau să înțelegeți cât de mult haos e în USR din moment ce unui parlament USR i s-a părut o idee bună să își pună semnătura asupra proiectului de lege.

Credeți că un om care înțelege valorile Uniunii Europene ar fi zis: ”e ok legea asta, nu văd nimic rău cu ea”? Poate că în USR mai sunt și alți oameni care înțeleg ce înseamnă valorile europene. Ei bine, dacă sunt, e clar că stau pitiți pentru că în Parlament nu au ajuns.

Și ca idee finală, degeaba Dan Barna zice pe facebook că USR e cel mai pro-european partid din România, faptele sunt cele care contează, iar în momentul acesta nu prea au nimic cu care să probeze afirmația asta.


Ținem legătura pe mail?

Dacă îți place articolul te poți abona la newsletter-ul și vei primi mail, odată pe săptămână cu ce articolele am scris. Fără spam! Fără mizerii!


About the Author

Daniel
De 8 ani lucrez în consultanță, din care ultimul an și jumătate la o firmă din UK. Scriu despre economie, politică, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep. Sunt un bărbos, hipster, consumator de cola (care mă ține treaz), ceai (care mă ține sănătos) și vin (care mă ține optimist).

11 Comments on "USR, valorile europene și antiromânismul"

  1. Si concluzia ar fi ?

    • Concluzia ar fi ca degeaba te autoproclami “cel mai european partid” daca in aceesi zi un parlamentar al tau sustine un proiect de lege care e exact opusul valorilor europene.

  2. Asta in cazul in care in USR sunt 3 persoane, iar cei 2 ar reprezenta majoritatea 🙂

    • Numarul e irelevant, ca a fost 1 parlamentar, 2, 5 sau toti. Problema e ca oamenii din USR nu inteleg care sunt valorile promovate de UE. Nu poti sa sustii o lege care trimite oameni la puscarie pt un concept atat de vag precum “antiromanismul”. USR are mai multe probleme cu membrii sai, nu doar cu cei 2 care au semnat idiotenia aia. Ce vezi aici e doar varful icebergului.

  3. Au fost doi, daca tot ai gasit acolo nod in papura 🙂

    • Stiu ca au fost doi, dar cum ziceam mai sus, numarul e irelevant. Si unul daca era tot indica o problema.

  4. @Ciprian acum cateva zile zoso publica niste afirmatii ale unei persoane care a lucrat pe partea de comunicare in USR. Iti recomand sa citesti acele afirmatii. Daca sunt adevarata atunci explica neasteptat de bine de ce USR ia decizii haotice si de ce nu reusesc sa articuleze o strategie coerent. Chestia asta de mai sus e doar o problema care iese la iveala din haosul de acolo.

  5. Intamplarea face sa il fi citit si cu atat mai mult sa remarc ca sunt probleme (vezi si prin comentarii, ne-am intersectat pe acolo probabil).

    In urma acelui articol eu am decis sa ma implic mai mult, pentru ca am stat si am analizat totusi problema altfel fata de toti cei care comenteaza pe internet pro sau contra…
    Ceea ce se intampla acolo sunt probleme clasice din punctul meu de vedere. Pur si simplu oamenii au nevoie de ajutor. Sunt atatea probleme si legi de urmarit si rezolvat incat evident ca nu fac fata, si apar divergente, discutii. In articolul lui zoso este doar opinia uneia dintre parti, nu stim totusi 100% toata problema. Desi cum am spus si in comentarii si ai remarcat si tu, se explica anumite reactii pe care le-au avut in ultimele 6 luni, dar asta nu ii descalifica sau ii arunca in aceeasi oala cu celelate partide.

    Este un haos pentru ca oamenii chiar isi pot exprima opiniile si convingerile fara sa fie pusi la colt de un tatuc din partid. Fiecare are dreptul la opinie si si-o poate exprima. Nu trebuie toti cei din partid sa fie de acord cu toate.

    Cred ca reactiile la astfel de articole (care cumva arata cu degetul intr-un mod negativ sper singurul partid din opozitie care se lupta si la propriu si la figurat cu niste oameni de o ticalosie imensa) vin din faptul ca acestea vor fi folosite in fel si chip de pesede si vor polemiza aiurea oamenii in jurul unor non subiecte.

    Totusi consider ca doi oameni nu pot denatura pozitia asumata anterior de presedintele unui partid. Momentan nu imi este teama ca vor ajunge la putere si ne vor scoate din UE.

    • Ma bucur ca ai decis sa faci pasul asta. Acum te intreb in calitate de om care vrea sa schimbe lucrurile: de ce crezi ca lui Seidler si Tomac li s-a parut o idee buna sa semneze proiectul ala de lege si cum se impaca acel proiect de lege cu calitatea de “cel mai pro-european partid din Romania”?
      Hai sa iti zic niste variante de raspuns:
      1. Cei doi nu au citit cu atentie proiectul de lege – Daca e asa, e nasol pentru ca nu iti pui semnatura pe orice mizerie.
      2. Cei doi au citit proiectul de lege, dar nu l-au inteles – Iar e nasol pentru ca arata ca nu sunt capabili sa inteleaga efectul unei legi destul de simple. Daca aici au probleme, ce ne facem cu legile mai complicate?
      3. Cei doi au citit proiectul de lege, l-au inteles, au inteles consecintele, inclusiv aia cu 3 ani de puscarie, dar au fost ok sa semneze – Asta e varianta cea mai nasoala pentru ca arata ca oamenii nu sunt compatibili cu valorile pro-europene cu care se mandrea Dan Barna.

      Mai e vreo varianta care imi scapa? Intelegi de ce sunt revoltat? Oricum as pune problema iese nasol. Ori cei doi nu au nici o treaba cu valorile pro-europene ori nu au ce cauta in Parlament.

  6. @Ciprian Ar mai fi o mica problema, asa cum tu spui ca doi oameni nu schimba cu nimic caracterul partidului si nu ar trebui sa judecam tot partidul dupa faptele lor, la fel se poate spune si despre PSD, UDMR, ALDE sau PNL. Fiecare partid are uscaturile lui, dar USR nu isi permite luxul nici macar unul dintre parlamentarii sai sa faca lucruri atat de stupide cum au facut cei din cazul de fata.

    • Ciprian | 06/07/2018 at 13:48 |

      Te-ai dus departe rau, sa ajungi sa compari USR cu PSD/UDRM/ALD/PNL.
      Tocmai asta este problema cu celelalte partide, majoritatea membrilor au probleme cu legea, nu doar 2…

Leave a comment

Your email address will not be published.


*