Anii tinereții mele – Winston Churchill: Recenzie

“History will be kind to me for I intend to write it.”
― Winston S. Churchill

Nu am nici un fel de dubiu că ați auzit de Winston Churchill, unul din cei mai fascinanți oameni politici ai secolului XX. Puțini însă știu că Winston Churchill a câștigat un premiu Nobel. Probabil și mai puțini știu că Winston Churchill nu a câștigat Premiul Nobel pentru Pace ci pentru Literatură în 1953. E genul acela de informație care mi-a plutit mult timp în cap. Dar iată că într-o zi, în timp ce treceam pe lângă un charity shop, mi-a sărit în ochi o copertă de carte.

Un tânăr în uniformă era desenat pe copertă și cum istoria armatei britanice e teribil de interesantă am decis că trebuie măcar să răsfoiesc cartea. Ei bine cartea era ”My Early Life” sau ”Anii tinereței mele” (cum a fost tradusă în română) a lui Winston Churchill și după cum ați putut să vă dați seama nu am plecat din magazin fără ea.

Ce am citit eu

Variantă pe care am citit-o e o versiune cartonată în limba engleză publicată de cei de la Folio Society. Ca o paranteză, cei de la Folio Society scot cărți pentru colecționari. Unele sunt la prețuri decente, altele sunt ediții limitate și arată absolut uluitor, dar și cu prețuri pe măsură. Ca să vă convingenți e suficient să vă uitați peste secțiunea ”Limited Edition” de pe siteul lor. Și vă spun sincer că mă mănâncă rău palmele (și tastatura) să iau prima carte din seria Game of Thrones de la ei.

În fine, revenind la ”Anii tinereței mele”, cartea a fost publicată pentru prima oară în 1930. De atunci a fost editată și reeditată de nenumărate ori.

Așa cum vă spuneam mai sus cartea mea e publicată de Folio Society, cumpărată dintr-un magazin de mâna a doua din UK. Nu fiți triști însă, puteți găsi cartea și în România (în limba română) la ElefantLibrisCărturești și probabil și în alte părți. Dacă nu sunteți în România puteți comanda cartea de la Waterstones (UK) sau Book Depository (restul lumii) în engleză.

Despre ce e ”Anii tinereții mele”?

Păi cred că e destul de clar că e o carte autobiografică a unuia dintre cei mai mari oameni ai secolului XX. Ce veți găsi în această carte sunt povestiri din tinerețea lui Winston Churchill. Nu veți găsi perioada celui de-al Doilea Război Mondial, deși dacă vreți să aflați despre perioada asta puteți citi ”The Second World War”, scrisă tot de el.

Chiar fără acel episod marcant din viața lui, Anii tinereții mele e o carte surprinzător de captivantă.

Iată și Cuprinsul:

Bun, să trecem la cartea propriu zisă:

O autobiografie ca oricare alta?

Auto biografiile sunt întotdeauna subiective (duh!) motiv pentru care trebuie citite nu neapărat pentru a obține informații precise ci pentru a înțelege felul în care persoana în cauză gândește și cum vede lumea.

Evident că nu mă așteptam ca autorul să admită că a făcut greșeli, că putea face lucrurile mai bine sau să își critice prietenii. Ei bine, spre surpriza mea însă am găsit astfel de lucruri în ”Anii tinereții mele”. Deși e scrisă cu un evident caracter subiectiv, Churchill nu ezită să admită propriile erori, erorile prietenilor săi sau situații în care ar fi putut să facă lucrurile mai bine (și sunt destule, de la momentul la care a sărit de pe un pod când era copil până la momentul când a fost capturat de buri în timpul războiului din Africa de Sud).

O altă chestie enervantă la autobiografii e faptul că majoritatea sunt scrise cu limbajul și din perspectiva unui om adult, de multe ori ajuns deja la 50-60 de ani.

Nu e cazul aici. Spre exemplu, primele câteva capitole sunt dedicate copilăriei sale. Ei bine, sunt teribil de amuzante fiind scrise din perspectiva unui copil de 6-7 ani, nu a unui adult. Ca să înțelegeți la ce mă refer am să redau mai jos una din situațiile care descriu cel mai bine acest stil de a scrie:

Contextul ar fi următorul: britanicii din clasele de sus puneau foarte mare preț învățarea limbii latine. Dacă erai foarte bun la latină puteai intra la școli de elită. Altfel, mergeai la școli mai slabe.

Când tânărul Winston a fost dus de părinți la o astfel de școală pentru a fi evaluat, lucrurile au decurs cam așa:

Familia Churchill

Churchill nu s-a născut într-o familie modestă, ba dimpotrivă! Tatăl său, Randolph Churchill (stânga sus în poza următoare) a fost Chancellor of the Exchequer (echivalentul Ministrului Finanțelor) al Marii Britanii!

Deși nu făceau parte dintre familiile foarte bogate britanice, reputația tatălui său a făcut ca tânărul Churchill să își poată urmări cariera dorită.

Cu o candoare de care nu l-ai fi crezut capabil pe un asemenea om de stat recunoaște că și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp cu tatăl său, pe care a încercat să îl facă mândru. Figură distantă pentru copilul Churchill, tatăl său e văzut ca un fel de zeu, care rar își apleacă privirile spre copii săi. Lordul Randall se stinge înainte ca Winston să apuce să îl cunoască.

Nici pe partea maternă lucrurile nu par prea grozave, privite prin ochii noștri de secol XXI. Mama (prima poză de jos) sa e o figură pe care o iubește, la care se întoarce permanent, dar care paradoxal joacă un rol mai important pentru Winston abia după moartea tatălui său. Winston copilul însă e mult mai atașat de bona sa (a doua poză de sus) în copilărie.

Și să nu uităm pe fratele său mai mic, Jack, alături de care va lupta în Africa de Sud împotriva burilor.

Cariera militară 

Copiii născuți în familiile elitei britanice aveau 2 opțiuni când venea vorba de educație:

  1. Eaton (echivalentul Sf. Sava din București), apoi Oxford sau Cambridge pentru cei considerați ”deștepți”. De aici se orientau spre lumea afacerilor și/sau politică
  2. Carieră militară pentru cei mai puțin ”deștepți”.

Criteriul pentru a intra la o școală bună era să stăpânești foarte bine latina. O chestie un pic bizară la sistemul acesta era că latina se preda intensiv în școlile bune de la gimnaziu până la facultate. În echivalentul liceului abia tinerii începeau să studieze ceva mai bine limba engleză (gramatică, frazare etc.).

După cum ați putut să vă dați seama Winston nu s-a împăcat prea bine cu latina, așa că pentru el calea evidentă a fost Academia militară de la Sandhurst. Winston Churchill urma să intre în cavaleria britanică în Regimentul 4 Husari. A fost trimis alături de regimentul său în India.

India

India a marcat începutul carierei militare a viitorului prim-ministru. Zilele sale în India sunt împărțite între pregătirea militară și meciurile de polo, sport favorit între militarii britanici. În același timp Churchill are contact cu câțiva oameni foarte educați și brusc își dă seama de propriile sale neajunsuri. Pe românește se simte prost (la propriu) între ei (și o spune cu candoarea sa specifică) așa că decide să se educe de unul singur. Citește mult și haotic în perioada asta, încercând să suplinească lipsa de pregătire istorică și filozofică pe cât posibil.

În același timp însă în tânărul Churchill ardea focul neastâmpărului specific adolescenței. Își dorește cu orice preț să vadă și ceva acțiune într-un război, nu doar să călărească în meciuri de polo.

Așa că atunci când armata britanică are o campanie în nordul Indiei împotriva unor triburi războinice (Mohmand, din familia paștunilor – adică înrudite cu afganii), Winston trage niște sfori apelând la diverse cunoștiințe ale familiei sale și reușește să obțină un post în trupele care urmau să pornească în campanie spre Malakand. Nu putea însă participa drept ofițer cu drepturi depline așa că se atașează corpului armat în calitate de corespondent militar pentru Daily Mail (tot prin intermediul cunoștințelor familiei).

Din această campanie se va naște prima sa carte ”The Story of the Malakand Field Force”. Nu am să vă povestesc detaliile campaniei, dar pot să vă spun că sunt relatate într-un mod viu și foarte antrenant.

Sudan

Odată cu finalizarea campaniei din India, tânărul Churchill și-a dorit să participe și la ceea ce se prevedea a fi o campanie masivă a armatei britanice în Sudan. O expediție militară britanică anterioară suferise o înfrângere dureroasă iar britanicii doreau răzbunare.

Felul în care a ajuns Churchill să facă parte din această expediție e uluitor. Pentru a se putea alătura corpului expediționar a apelat la mai multe cunoștințe din armata, apoi la prieteni de familie, culminând cu, atenție, Primul Ministru Salisbury! Acesta din urmă a trimis chiar o telegramă tipului care urma să conducă întreaga campanie (Lordul Kitchener). Care Lord Kitchener și-a permis să îi dea cu flit Primului Ministru și să îi spună că nu îl va lua pe Churchill.

Sunt curios câți generali din armata româniei și-ar fi permis să îi spună Primului Ministru ”Nu” la o asemenea intervenție.

Una peste alta, Churchill trage niște sfori și reușește prin rețeaua sa de prieteni și cunoștințe să ajungă totuși în corpul militar care urma să participe la acțiunea din Sudan. Cu ocazia asta tânărul Winston va avea parte de luptă efectivă împotriva dervișilor care stăpâneau Omdurman, capitala Sudanului.

Din campania sudaneză se va naște o altă carte a lui Winston Churchill: ”The River War” în care vorbește pe larg despre istoria Sudanului și campania britanică. Cartea este un succes și îi aduce nu doar faimă tânărului ofițer din armata britanică ci și bani. Dar cu faimă vin și controversele, în special din partea corpului militar.

În particular din partea Lordului Kitchener pe care Churchill îl critică în carte pentru felul în care s-a purtat cu luptătorii derviși răniți și pentru că a distrus mormântul Mahdi-ului din Omdurman (un sfânt al Dervișilor), a aruncat oasele lui în Nil și a păstrat craniul ca trofeu de război. Istoria îi va da dreptate lui Churchill.

Africa de Sud

Imperiul Britanic era în plină expansiune în perioada în care Churchill a fost parte din armată. Așa că nu e de mirare că nu a trecut mult până la următoarea campanie militară. De data asta britanicii au pus ochii pe așa numitele ”Republici bure” colonizate de olandezi (buri). Relația britanicilor cu coloniștii buri nu a fost niciodată una nemaipomenită astfel că era doar o chestiune de timp până când un război generalizat urma să se petreacă.

Churchill a intuit bine faptul că acest conflict va fi unul de durată și a reușit, din nou, să își asigure un loc în campanie. De data asta a fost trimis ca și corespondent de război.

Campania din Africa de Sud e partea cea mai palpitantă a cărții.

Churchill nu doar luptă în acest război ci e chiar luat prizonier, dus în capitala burilor și închis alături de alți prizonieri britanici. Reușește însă o evadare spectaculoasă și o fugă plină de peripeții spre granița cu Mozambicul portughez. Nu îi ajunge însă și se înscrie înapoi în armată și participă la luptele cu burii.

Nu vreau să stric lectura așa că nu dau mai multe detalii, dar vă spun sincer că bucata asta e mai bună decât multe cărți de aventură.

Începutul carierii politice

Odată cu finalizarea campaniei din Sudan, Churchill se întoarce în Anglia, unde încearcă, fără succes să candideze pentru un post de parlamentar în circumscripția Oldham.

Capturarea sa și evadarea spectaculoasă din timpul campaniei sud-africane face senzație în țara mamă astfel că Churchill se întoarce ca un veritabil erou în Anglia. Având această reputație de erou de război nu mai are nici un fel de problemă să câștige locul său de parlamentar la a doua încercare.

Ultima partea a cărții îl prezintă pe Churchill foarte emoționat în fața parlamentarilor britanici. Urma să susțină primul său discurs în Parlamentul Britanic, acolo unde, tatăl său fusese de atâtea ori implicat în chestiuni importante de politică la rândul său. Chiar și în secțiunea asta se simte o candoare și un stil foarte onest de a povesti, ceva ce am văzut destul de rar atunci când vine vorba de oameni politici.

Ei bine, aici se oprește cartea pentru că, probabil și Churchill a simțit că odată cu întoarcerea din Africa de Sud și ocuparea postului de parlamentar s-a încheiat și tinerețea sa. Dar stați liniștiți, cariera lui Churchill va continua, culminând cu rolul magistral jucat în al Doilea Război Mondial. Dar pentru asta sunt alte cărți

Ce mi-a plăcut la ”Anii tinereții mele”?

Stilul în care scrie Churchill e încântător: e de o sinceritate debordantă iar aventurile sale sunt redate într-un mod foarte colorat și viu. Aventurile sale sunt aproape incredibile pentru un om de stat, astfel de personaje fiind oameni născuți și crescuți departe de orice fel de pericol sau risc.

Capturarea și evadarea sa din mâinile burilor îl vor face teribil de popular, dar chiar și fără acea bucată a vieții sale Churchill dă dovadă de un caracter mai rat întâlnit în rândul oamenilor politici.

Vă spun sincer că nu mi s-a mai întâmplat să las din mână biografia sau autobiografia unui politician și să îmi pară rău că s-a terminat. Ei bine, pentru orice există un început așa că iată-mă regretând că am terminat cartea și îl las pe Churchill nu ca pe un politician ci ca pe un aventurier ajuns din greșeală parlamentar.

Ce nu mi-a plăcut

Nu pot să spun că a fost ceva care mi-a displăcut. Mă așteptam sincer ca stilul să fiu mai greoi, mai pompos, dar sec așa cum sunt obișnuit să văd la oamenii de stat. Nu a fost cazul.

Singura chestie care pare nelalocul ei în toată cartea e felul ingenuu în care Churchill reușește să obțină ce vrea apelând la personaje foarte înalte din politica britanică. Așa cum vă spuneam mai sus, a reușit să îl convingă pe Prim Ministru să îi scrie lui Kitchener pentru a pune o vorbă în campania din Sudan.

Churchill e întruchiparea elitei britanice care sare peste reguli pentru a obține ce vrea. Dar cu toate astea felul în care povește și ce a ajuns să facă cu acele favoruri te face să îi ierți aceste lucruri.

Iar ideile sale politice par haotice înainte de a citi cartea. Dar după ce afli un pic mai mult despre el și felul în care a citit și s-a auto-educat ajungi să înțelegi cât de unică e doctrina sa politică și cât de atașată de propria sa personalitate e. Asta explică și de ce a trecut de la un partid la altul de-a lungul timpului.

Pentru cine e ”Anii tinereții mele”?

Anii tinereții mele e pentru oricine vrea să citească o carte de aventuri, o carte despre un politician faimos sau amândouă.

Îmi pare sincer rău că nu am putut citi cartea în perioada adolescenței mele. Adolescentului Daniel i-ar fi plăcut teribil de mult cartea asta.

Pe de altă parte mă bucur că am reușit să o citesc la vârsta asta. Am putut să înțeleg mai bine cum arăta lumea britanică la final de secolul XIX și cât de complicată a fost politica imperială britanică.

Așadar e ceva pentru toată lumea în cartea și o recomand cu căldură pasionaților de politică, istorie sau pur și simplu oamenilor care vor să citească o carte de aventuri care pare desprinsă din Indiana Jones uneori.

Cine e autorul?

Rubrica asta e rezervată pentru autorii mai puțin cunoscuți oamenilor obișnuiți. Despre Churchill nu are sens să vă spun prea multe pentru că deja știți probabil cine a fost și ce a făcut. Aveți și pagina de Wikipedia dedicată lui dacă aveți alte curiozități.

Verdictul

”Anii tinereții mele” nu e o autobiografie tipică, e o carte de aventuri care livrează mai mult decât te-ai aștepta. A fost o plăcere să o citesc și va ocupa cu siguranță un loc de cinste în biblioteca mea. Nu pot să nu amintesc și faptul că actualul prim-ministru al Marii Britanii, Boris Johnson, e fan Winston Churchill. Ce ar fi spus oare Winston Churchill despre Brexit și haosul din actuala legislatură britanică?

Așa că Anii tinereții mele primește un 10/10 din partea mea pentru că oferă mult mai mult decât ce mă așteptam să găsesc în ea.

P.S: Găsiți și alte cărți citite de mine pe blog în secțiunea ”Recenzii

Later edit: Randolph Churchill, tatăl lui Winston Churchill a fost Chancellor of the Exchequer, nu prim ministru cum scrisesem inițial.

Spune-le si altora

3 Comments on "Anii tinereții mele – Winston Churchill: Recenzie"

  1. Un mare scriitor. A meritat premiul Nobel.
    Un mare om
    Vezi că sir Randolph Churchill nu a fost prim ministru ci doar ministru de finanțe.
    Nici nu ne imaginăm cat de multe îi datorăm. Apropo, inclusiv denumirea de tanc a vehiculelor blindate de pare că I se datorează (francezii prefera “care de asalt”…)
    Nu cred că e momentul sa facem o paralela cu Boris Johnson dar au foarte multe lucruri in comun.
    Interesant este insa că englezii nu l-au iubit pe Churchill. L-au înfrânt în alegeri imediat după victoria în război (se zice că ai datorita unei cărți siropoase- citadela de Cronin) și deși il considera “greatest Briton” e in urma lui Attlee in clasamentul premierilor britanici.

    • anonim | 20/10/2019 at 21:24 |

      Mi-am mai adus aminte de un banc (nu cel cu jumătate din parlament).
      La o petrecere Churchill e apostrofat de o Lady:
      -Domnule Churchill, sunteți beat! Extraordinar de beat!…
      -… Și Dumneavoastră stimată doamnă, sunteți urâtă! Extraordinar de urâtă! Doar că mâine dimineață eu mă voi trezi!

    • Ai dreptate, corectat și mersi pentru atenționare.
      Paralela dintr Johnson și Churchill e făcută des în UK pentru că Johnson însuși se vede ca un continuator al stilului de a face politică al lui Churchill. Văzută de la distanță paralela pare forțată într-adevăr, dar mulți conservatori care îl susțin pe Johnson îl văd în felul acesta.
      Și da, ai dreptate, britanicii nu l-au avut la inimă pe Churchill din punct de vedere politic. A fost neobișnuit de iubit în Marea Britanie dacă e să îl raportăm la standardele actuale. Dar fix popularitatea asta i-a atras și mulți dușmani în rândul propriului partid, motiv pentru care a și trecut dintr-o barcă în altă.

      Caracterul auto-didact al educației sale în materie de filozofie, istorie și politică l-au făcut să nu fie aliniat cu o doctrină anume, chestie care iarăși l-a făcut să nu se alinieze complet unui curent sau altul, ciupind câte ceva din fiecare parte a spectrului politic.
      Puțini oameni înțeleg cât de complicată e politică, în special imediat după un război caracterizat prin numeroase atrocități și populație privată de alimente. Cred că lumea îl asocia prea puternic cu războiul și l-a văzut ca un ”strong man”. Dar după război vine pacea iar ”strong man” ul nu mai e necesar. Publicul vrea oameni cu vorbele la ei, nu luptători, de care sunt de altfel sătui.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*