UBER și decizia Curții de Apel Cluj

În cazul în care nu știați un tribunal din Cluj și-a dat cu părerea despre ce face UBER și a zis ca UBER nu e firmă de transport ci gestionează o platformă tehnologică.

Nu știu exact ce au fumat judecătorii de acolo, dar știu o vorbă de la americani: Dacă merge ca o rață, se poartă ca o rață și măcăne, atunci indiferent cum i-ai spune tu, aia e o rață.

Doar că ardelenii, care demonstrează încă odată de ce lumea îi ia la mișto și spune că sunt înceți, sunt de altă părere. Dacă veți avea răbdarea de a trece prin decizia curții veți descoperi două chestii dubioase:

  1. Curtea de Apel zice că reclamanta (Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania) nu poate justifica un interes legitim pentru că nu are scop patrimonial. Altfel spus, pentru că AMTT e o asociație și nu o companie de transport, nu poate să dea în judecată UBER și să îi acuze de concurență neloială.
  2. Curtea de Apel mai zice că UBER prestează doar activități de marketing, sesiuni de informare a celor care folosesc aplicația și activități suport de verificare a documentației prezentate de furnizori. Acele documente sunt, conform instanței, acte de identitate, permise de conducere, taloane ale autovehiculelor, asigurări, caziere judiciare şi caziere auto. Tot ca motiv pentru care nu se consideră că UBER ar face transport în România a fost invocat faptul că UBER nu deține mijloace de transport destinate unei activităţi specifice celei de transport persoane.

Așa cum ziceam mai sus, UBER arată și se comportă ca o firmă de taximetrie iar Curtea de Apel face greșeala de a se uita doar la ce face UBER în România, acolo unde activitățile sunt de suport. Chiar și așa, faptul că filiala UBER din România verifică documente specifice activității de transport de persoane nu dă de gândit? Faptul că o firmă poate face orice fel de activitate cu resursele tehnice sau umane (echipamente, mașini, oameni) ale unui subcontractor nu e știut la Cluj?

Mergând pe logica lor, oricine își poate face o firmă în Bulgaria, crea o aplicație și apoi se poate apuca de taximetrie în România. Și uite așa nu mai e nevoie de licențe de taxi în România.

Avocat: Onorată instanță, UBER nu e firmă de taximetrie!

Judecător: Dar ce e atunci?

Avocat: E aplicație!

Judecător: Huh?

Avocat: E chestie din aia de se instalează pe telefon, cum e…ăăă..Candy Crush!

Judecător: Hmm…nu prea știu ce e Candy Crush…

Avocat: Onorată instanță, dumneavoastră cum chemați un taxi?

Judecător: Îi fac cu mâna pe stradă, sau sun și chem un taxi.

Avocat: Ăăă…ok…păi, da, exact!…onorată instanță, dacă ați vrea să opriți o mașină UBER pe stradă nu ați putea. Dacă ați încerca să sunați la UBER pentru o mașină nu ați putea.

Judecător: Atunci e simplu!

Și uite așa cred eu că s-a ajuns la decizia judecătoriei Cluj.

P.S: Luați chestia aia de sus ca pe o glumă, nu sunt nici avocat și nici nu am fost de față 😉

Daniel

De 7 ani lucrez în consultanță, din care ultima jumătate de an petrecută la o firmă din UK. Pasionat de economie și artă grafică. Cola mă ține treaz, ceaiul mă ține sănătos, dar vinul mă ține optimist.
Scriu despre economie, taxe, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep.

About the Author

Daniel

De 7 ani lucrez în consultanță, din care ultima jumătate de an petrecută la o firmă din UK. Pasionat de economie și artă grafică. Cola mă ține treaz, ceaiul mă ține sănătos, dar vinul mă ține optimist.
Scriu despre economie, taxe, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep.

Be the first to comment on "UBER și decizia Curții de Apel Cluj"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*