Legătura dintre impozitarea sectorului financiar, PSD și trișatul în afaceri

Citeam zilele trecute un articol interesant despre cum percepția pe care o au oamenii vis-a-vis de trișat poate să îi transforme din libertarieni în socialiști. Ideea a fost testată de niște economiști într-o serie de experimente care presupuneau următoarele:

Subiecții erau puși să redistribuie banii pe care două persoane îi aveau. Banii erau obținuți de către respectivele persoane în două feluri: fie puteau să aleagă să ia o sumă modică de bani, fără nici un alt efort, fie să plaseze banii într-o investiție și să câștige considerabil mai mult, dar cu riscul de a pierde toți banii. Pentru a putea determina rezultatul investiției persoana care alesese investiția trebuia să dea cu banul și în funcție de rezultat (cap sau pajură) putea câștiga sau pierde. Experimentul a avut 2 faze:

  1. În prima fază a experimentului oamenilor care redistribuiau banii li se explica că participanți dădeau cu banul știind că rezultatul (cap sau pajură) va fi verificat, pentru a descuraja trișatul.
  2. În a doua fază a experimentului oamenilor care redistribuiau li s-a explicat că nimeni nu verifică dacă rezultatul datului cu banul (cap sau pajură) era adevărat, deci era imposibil de știut dacă persoana care a dat cu banul și a câștigat a trișat sau nu.

Cea mai mare parte a oamenilor care trebuiau sa redistribuie bani nu s-au atins de banii celor care au ales investiția riscantă și au câștigat, dar al căror rezultat era verificat (faza 1 a experimentului).

Nr. de oameni care au redistribuit resurse de la cei care au câștigat bani din investiții riscante către ceilalți s-a triplat însă în faza 2, în care se știa că nimeni nu verifică dacă acei oameni au trișat sau nu la datul cu banul.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că oamenii devin considerabil mai predispuși să redistribuie resurse (adică să aibă o atitudine mai de grabă socialistă / egalitariană) atunci când există percepția că cei bogați au trișat. Practic, în acel experiment nu exista posibilitatea de a dovedi că cei care au dat cu banul în cazul 2 au trișat. Cu toate acestea, simpla suspiciune că ar fi putut trișa a triplat numărul de persoane care au redistribuit resurse.

Tudose, băncile, multinaționalele și fondurile de pensii

Ei bine, în ultimele luni am avut parte de o adevărată tiradă de atacuri ale PSD și primului ministru Tudose la adresa multinaționalelor, băncilor și fondurilor de investiții.

Unul dintre motivele pentru care PSD face treaba asta e pentru că vrea să creeze impresia că multinaționalele, băncile, fondurile de investiții și în general străinii au făcut averi pe spinarea românilor în mod incorect (exact ca în faza 2 a experimentului de mai sus). Făcând treaba asta împușcă doi iepuri:

  • obțin sprijin popular pentru măsurile lor
  • mută frustrarea românilor de la ”din cauza corupției suntem săraci” la ”din cauza străinilor suntem săraci”.

Și apropo de asta, ei nu au neapărat nevoie de susținere populară pentru a trece legile prin parlament, pot face asta lejer pentru ca au majoritate. Toată mascarada asta e făcută însă pentru a crește nr. de oameni care sunt de acord cu redistribuirea resursele de la cei percepuți a se fi îmbogățit trișând (bănci, multinaționale etc) către stat.

Tot show-ul acesta mediatic nu e destinat maselor care oricum votau cu PSD pentru că depindeau de banii lor ci maselor și mai mari de oameni nehotărâți care, așa cum demonstrează experimentul de mai sus vor avea o atitudine ok față de anumite politici în comparație cu altele.

Haideți să reformulez: sunt puțini oameni în afara celor care votează PSD care să fie de acord cu masacrarea justiției. Sunt însă considerabil mai mulți oameni în afara celor care votează PSD care vor susține o măsură de impozitare a băncilor (toată lumea are credite și urăște băncile), multinaționalelor (ne-au transformat în colonie și ne vând produse mai proaste decât în vest) sau fondurilor de pensii (își iau comisioane din pensiile noastre degeaba).

Și știți care e miza finală a acestor declarații? Conform Hotnews:

Guvernul pregateste o taxa de 0.5% pe activele firmelor din sectorul financiar bancar – banci, IFN-uri, asiguratori, a anuntat miercuri senatorul liberal Florin Citu, vicepresedintele Comisiei de Buget din Senat in cadrul emisiunii ZF Live. 

[…]

Surse din zona bancara au confirmat pentru HotNews.ro ca la nivel informal, discutiile se refereau la un nivel de 0.2-0.3%, nivelul anuntat de senatorul PNL fiind considerat ridicat. Deocamdata nu se stie concret cum va arata noua taxa si nici daca ea se va aplica intregului sector financiar bancar sau doar acelor companii care nu fac profit.

 

Aștept să se reia discuțiile despre impozitarea cifrei de afaceri (sau alte taxe similare) sau alte măsuri menite să distorsioneze cota unică de impozitare (așa cum a fost cea referitoare la eliminarea dreptului de deducere a 30% din cheltuiala cu provizioanele constituite de bănci pentru creanțe neperformante).

Partea proastă pentru PSD e însă că percepția referitoare la îmbogățirea nemeritată e o veritabilă cutie a pandorei: odată deschisă va fi greu ca ei înșiși să se apere de ea. Altfel spus, va fi greu ca PSD să spună multinaționalele s-au îmbogățit nemeritat, dar averile noaste sunt muncite.

Daniel

De 7 ani lucrez în consultanță, din care ultima jumătate de an petrecută la o firmă din UK. Pasionat de economie și artă grafică. Cola mă ține treaz, ceaiul mă ține sănătos, dar vinul mă ține optimist.
Scriu despre economie, taxe, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep.

About the Author

Daniel
De 7 ani lucrez în consultanță, din care ultima jumătate de an petrecută la o firmă din UK. Pasionat de economie și artă grafică. Cola mă ține treaz, ceaiul mă ține sănătos, dar vinul mă ține optimist. Scriu despre economie, taxe, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*