Impozitul pe gospodării îi va îmbogății pe cei deja bogați

Am mai scris despre impozitului pe gospodărie, minim 12 miliarde de euro gaură în buget și multe necunoscute. Pe lângă toate neajunsurile semnalate până acum putem adăugă încă o problemă cu impozitul pe gospodărie:

Impozitul pe gospodărie îi favorizează pe cei bogați și asta nu ar trebui să mire pe nimeni

 În fond vorbim despre PSD, partidul cu cele mai agresive tăieri de taxe din istoria post decembristă. De ce ne-ar mira faptul că iau măsuri care îi dezavantajează pe cei săraci și bagă bani în buzunar celor bogați, nu?

Nu vrea să fiu înțeles greșit, un sistem de impozitare echitabil trebuie să ofere posibilitatea de a deduce anumite cheltuieli, dar sistemul deducerilor, așa cum e gândit acum, îi va favoriza pe cei bogați. Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor și consultant fiscal a făcut un calcul al noului impozit pe gospodărie bazat pe veniturile sale obținute în 2015 și l-a calculat cu impozitul efectiv plătit în acea perioadă.

Concluzia, deloc surprinzătoare e că noul sistem de impozitare i-ar reduce impozitele plătite către stat într-un an cu 54%, de la 309.300 RON la 167.000 RON.

Asta se întâmplă în primul rând pentru că impozitul se reduce de la 16% la 10%. Apoi ar mai fi de luat în calcul și faptul că, pe lângă venitul neimpozabil de minim 2.000 RON (pentru o gospodărie de 1 persoană) se mai acordă și o posibilitatea de a deduce cheltuieli de minim 2.000 RON (pentru o gospodărie de 1 persoană).

Dar știi ce? Cei cu salariul minim pe economie probabil nu se vor mai încadra pentru nici o deducere pentru că nu vor mai plăti impozit. Cei care au însă venituri mari (cum e cazul de mai sus), vor putea deduce cheltuieli de minim 2.000 RON pe lună. Și nu orice fel de cheltuieli. Iată lista propusă:

a) contribuția de asigurări sociale și contributia de asigurări sociale de sănătate datorate și plătite de către persoanele fizice în baza art. 148 si 170 din Codul fiscal;

b) primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, definite conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească nivelul unui salariu minim pentru un muncitor necalificat pe gospodărie

c) fonduri de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare sau cele reprezentând contribuţii la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European;

d) prime de asigurare voluntară de sănătate conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament;

e) asigurările obligatorii pentru casa și masina (RCA).

f) programe educationale si recreere pentru copiii aflati in intretinere: gradinite particulare, programe tip before/after school, taxe școlare, tabere sau excursii școlare, cursuri: limbi straine, arte, sport, cursuri de pregatire tip meditatii;

g) alimentarea contului pentru educaţie permanentă, înființat în baza Legea nr. 1/2011 Legea educației naționale;

h) activități educaționale pentru tineri/adulți (ex. taxe școlare, etc)

i) activitati sportive pentru adulti (ex. abonamente sala fitness, gimnastica, dans, alte activitati sportive);

j) achizitii de carti si produse de papetarie;

k) activitati culturale (ex: bilete/abonamente la teatru, cinema, spectacole);

l) servicii balneo-climaterice, fiziterapeutice, kinetoterapeutice;

m) medicamente pentru boli cronice si grave;

n) întreținere și reparații gospodărie;

m) susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

Se oferă deducere pentru abonamentele de sală, fitness, bilete la teatru sau cinema, donații, taxe școlare, grădinițe și școli private, activități de recreere și altele. Bucuria oricărui corporatist doar că oamenii cu venituri reduse nu prea au astfel de cheltuieli. De acord, au cheltuieli cu reparații în gospodărie, dar de regulă și le cam fac singuri. Copiii oamenilor săraci merg la școală de stat, nu la școală privată și nu prea își permit abonamente la sală sau bilete la cinema.

Nu zic că nu sunt de dorit astfel de deduceri, dar stau și mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bine să folosim acei bani pentru a ajuta săracii să nu mai fie săraci, finanțând învățământul rural, oferind bani profesorilor să predea la țară, sau plătind doctorii să meargă la țară și să aibă grijă de bunicii noștri.

În plus, nu se întreabă nimeni cât va fi nota de plată pentru paradisul fiscal din grădina carpatică? Eu am calculat minim 12 miliarde RON fără a ține cont de impactul deducerilor care e mai greu de cuantificat.

Cine va controla sumele declarate?

Pe de o parte angajatorii vor declara în continuare în REVISAL câștigurile salariale ale angajaților, dar cum se vor verifica sumele menționate cu titlu de deduceri? Va trimite ANAF inspectori care să verifice zeci, sute sau mii de bonuri, chitanțe sau facturi? Se vor lua resurse importante de la combaterea evaziunii mari, aia de milioane de euro, pentru a verifica dacă familia Popescu și-a declarat corect deducerile? Hai să luăm altfel lucrurile, dacă nu se va face nici un fel de control, nu își va pune toată lumea deducerea maximă în declarație pentru că oricum nu verifică nimeni?

ANAF nu are capacitatea de a administra acest impozit

Cu sau fără ajutorul consultanților, ANAF nu are oameni suficienți pentru a administra taxele din prezent. Pentru a te înscrie ca gospodărie trebuie să trimiți o cerere către ANAF. Asta înseamnă că ANAF va primi în jur de 8-9 milioane de cereri pe care va trebui să le procese. Cine va introduce 8-9 milioane de CNP-uri în baza de date ANAF pentru înregistrare? Cine va introduce de mână cifrele aferente impozitului ori de câte ori se va depune declarația?

Ce se întâmplă în acea perioadă, ANAF renunță la a mai face orice altceva pentru a procesa declarațiile? Chiar dacă se vor putea depune declarații în format electronic, majoritatea românilor vor sta la ghișee în ultimele 2-3 zile pentru că așa suntem învățați.

Nu înțeleg de ce guvernul insistă la faza cu consultanții

Nu există 35,000 de consultanți și nici nu se va putea ajunge la un număr apropiat prea curând. Sunt 4.121 consultanți activi în momentul de față. Și mulți dintre ei nu vor vrea să își asume răspunderea pentru niște deduceri care presupun parcurgerea a zeci, sute sau mii de chitanțe, bonuri fiscale ori facturi. Alternativa ar fi să nu fie ținuți răspunzători pentru completarea declarației, situație în care consultantul nu mai e consultant, e doar o persoană care completează declarația fără să își bată capul cu ce scrie efectiv acolo.

Contribuabilul trebuie să își plătească impozitul

Asta e o aberație pentru că oamenii nu vor plăti întotdeauna banii datorați. Abia aștept reportajele lacrimogene cu săraca familie care e executată silit pentru că nu a plătit statului 100 de RON. Ni se va explica cum au cumpărat o mașină sau un apartament sau altceva și acum nu mai au bani de taxe. Apoi va veni Dragnea, Grindeanu sau altcineva și va da un OUG prin care va șterge cu buretele zeci sau sute de milioane de euro taxe neplătite pentru că e an electoral.

Daniel

De 7 ani lucrez în consultanță, din care ultima jumătate de an petrecută la o firmă din UK. Pasionat de economie și artă grafică. Cola mă ține treaz, ceaiul mă ține sănătos, dar vinul mă ține optimist.
Scriu despre economie, taxe, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep.

About the Author

Daniel
De 7 ani lucrez în consultanță, din care ultima jumătate de an petrecută la o firmă din UK. Pasionat de economie și artă grafică. Cola mă ține treaz, ceaiul mă ține sănătos, dar vinul mă ține optimist. Scriu despre economie, taxe, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep.

Be the first to comment on "Impozitul pe gospodării îi va îmbogății pe cei deja bogați"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*