De ce nu se înghesuie nimeni la cules recolta pe 50 de lei

În fiecare an în perioada asta apar aceleași știri de rahat despre cum România e o țară plină de leneși și asistați sociali care nu vor să muncească nici când angajatorii binevoitori, generoși, dar și disperați le flutură pe sub nas sume uriașe de bani.

Pro TV în mod special insistă să ne demonstreze că logica economică a murit de tot pe Pache Protopopescu și vine cu mostre de jurnalism precum asta:

Nici munca la ţară nu mai e ce a fost. Să găseşti un zilier pentru serele de roşii sau pentru alte munci ale câmpului pare mai greu decât să câştigi premiul cel mare la loterie.

Ce spun şi investitorii, dar şi proprietarii de terenuri, precum şi cei care caută să califice lucrători e că la sat a cam dispărut cheful de muncă.

Fain, nu? Ai zice că oamenii ăia stau toată ziua cu fundul în sus, chiar și atunci când li se dau sume uriașe de bani, pentru că aparent a găsi oameni dispuși să muncească e mai greu decât să câștigi la loto, nu?

Iată despre ce salarii vorbim:

La Barnova, ziua de lucru la câmp se plăteşte cu 50 de lei, dar sunt oameni dispuşi să le dea zilierilor chiar şi 120, plus 3 mese pe zi. 

Cine vrea cu adevărat să muncească ar putea câştiga cel puţin 1.000 de lei lunar.

Din ajutoarele sociale, adică venitul minim şi alocaţiile copiilor, se poate ajunge la 500 sau chiar 700 de lei, fără să ridici un deget. 

50 de lei pe zi e o sumă fabuloasă, nu-i așa? Dacă înmulțim cu 21 de zile lucrătoare obținem 1050 RON, adică salariul minim pe economie (net). Ai fi zis că niște oameni care declară jurnaliști au proprietatea cuvintelor și știu să facă o comparație… aparent nu și cei de la Pro TV.

Iar legat de ajutorul acela social fabulos, chiar aș vrea să văd și eu cine primește sumele alea de bani. Nu de alta, dar dacă ne uităm la legislația referitoare la Venitul Minim Garantat, despre care am mai scris acum câteva luni când Tăriceanu se murdărise la gură de liberalism, putem observa cu ochiul liber că în județul Vaslui ajutorul social mediu era 303 RON în martie 2017. Bineînțeles că autorii articolului nu au dat nici un fel de explicație pentru sumele alea, pentru că nu s-au deranjat să intre pe site-ul Ministerului Muncii și să ia niște cifre mai exacte (toată lumea știe că doar fraierii folosesc statistici).

Și ca să înțelegeți cât de departe merge cinismul oamenilor care au scris chestia asta luați aici mostră de jurnalism:

Ați înțeles da? Dacă nu vreți să munciți, luați-vă un bătrân în bătătură! Ce contează că ăștia bătrâni mai și mănâncă sau, mai rău, au nevoie de pastile ca să nu moară (ai dreacu’ boșorogi!), voi luați-vă unu, nu fiți fraeri, nu munciți!

Dacă până aici nu ai închis pagina și mi-ai umplut frigiderul, înseamnă fie că ești masochist fie că ai mai mult de 2 neuroni între urechi (nu te bucura, o să ai o viață mizerabilă în față). Drept mulțumire hai să îți explic de ce firmele / patronii din sectorul agricol nu găsesc oameni să muncească pe câmp în perioada asta.

Primul lucru pe care trebuie să îl înțelegi e că oamenii ăștia au nevoie de zilieri, nu de angajați permanenți! Asta e cheia problemei! Munca în agricultură e sezonieră (duh! bravo bă, ai descoperit apa caldă!) iar în perioada asta se culege recolta. De aceea e nevoie de oameni care să stea pe câmp și să adune struguri, mere, dovleci sau ce dumnezeu se mai cultivă prin România.

Problema e că pe ogoarele României nu se află numai recolta firmelor private ci și recolta a milioane de români care lucrează în agricultura de subzistență.

Altfel spus, vorbim de un caz clasic de cost de oportunitate. Omul de la țară are de ales practic între:

  • a nu culege recolta de pe câmp și a primi la schimb 50 de lei pe zi sau în jur de 1,000 lei timp 2 luni și ceva (bani care i-ar ajunge tot 2-3 luni probabil) sau
  • a culege recolta și a trăi din ea el, familia lui, animalele lor și bătrânul acela racolat pentru ajutor social până anul viitor.

Vaca mănâncă fân iarna. Fânul trebuie cosit și pus în căpițe. Porcii mănâncă dovleci care trebuie adunați de pe câmp și depozitați. Găina și porcul mănâncă mălai și boabe care vin din porumbul ăla de crește pe câmp, nu în Mega Image. Și dacă vă imaginați că asta e o treabă ușoară aflați de la un om care a participat la munca de câmp că nu e.

Oamenii de la țară nu sunt nici leneși nici tâmpiți, pur și simplu au de ales între recolta care le permite supraviețuirea timp de un 1 an sau să lucreze pentru niște bani nesiguri timp de 2-3 luni pe an și să nu aibă cu ce se întreține tot restul anului.

Iar pe cei de la Pro TV ar trebui să îi trimită cineva câteva zile pe câmp ca să înțeleagă de ce nu se înghesuie nimeni să o facă pentru 50 sau 100 de lei pe zi. Nu de alta, dar dacă ar fi ușor ar fi plin de absolvenți de jurnalism pe acolo…

Daniel

De 7 ani lucrez în consultanță, din care ultima jumătate de an petrecută la o firmă din UK. Pasionat de economie și artă grafică. Cola mă ține treaz, ceaiul mă ține sănătos, dar vinul mă ține optimist.
Scriu despre economie, taxe, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep.

About the Author

Daniel

De 7 ani lucrez în consultanță, din care ultima jumătate de an petrecută la o firmă din UK. Pasionat de economie și artă grafică. Cola mă ține treaz, ceaiul mă ține sănătos, dar vinul mă ține optimist.
Scriu despre economie, taxe, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep.

2 Comments on "De ce nu se înghesuie nimeni la cules recolta pe 50 de lei"

  1. Ei hai ca e plin si de oameni lenes la tara. Nu sunt toti harnici si cinstiti din cale afara ca exista o gramada de lichele care beau la birt si care n-ar da o lopata la mana pompierilor cand vine viitura ci stau acolo sa-si pazeasca casma.

    • Nu spune nimeni că nu sunt și oameni leneși, dar întotdeauna perioadele în care apar știri despre cum oamenii de la țară sunt leneși și nu vor să muncească sunt cele în care se fac muncile agricole.
      Nimeni nu se duce să muncească 1 – 2 luni pentru 1.000 de lei și să rămână apoi cu recolta neculeasă.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*