Despre producători agricoli și retaileri

După ce am scris articolul de aseară despre modificarea conceptului de preț la raft m-am uitat un pic pe site-ul Ministerului Agriculturii pentru a mai săpa un pic după informații. Deși nu am găsit nici un proiect legislativ nou, am dat peste propunerea de norme care pun în aplicare legea cu 51% românesc (sau mă rog, ”lanțul scurt de aprovizionare”).

Pe scurt, normele spun în principiu ce ziceam și eu în postarea asta, anume că:

  • Lanț scurt de aprovizionare include și țările vecine deci toată povestea cu 51% românesc a fost propagandă ieftină;
  • 51% la sută românesc se va aplica doar la produsele de sezon, adică nu vor avea pretenția de a găsi roșii românești în ianuarie;
  • Se va constitui un consiliu de supraveghere a aplicării principiului de 51% românesc. Partea interesantă e că acest consiliu va avea următoarea componență:

    a) 3 membri desemnați din cadrul MADR;b) 2 membri desemnați din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;c) 1 membru desemnat din cadrul Consiliului Concurenței;d) 7 membri desemnați de către organizațiile interprofesionale pentru produsele agroalimentare, câte unul din fiecare filieră de produs prevăzută la art. 3.e) 2 membri desemnați de către Asociația Marilor Rețele Comerciale din România.

    Altfel spus, 6 membri ai consiliului vor fi reprezentanți ai statului, 7 membri vor fi reprezentanți ai producătorilor și numai 2 membri vor fi reprezentanți ai retailerilor. Cam mare diferența aș zice și arată, din punctul meu de vedere pentru cine e făcută legea asta. Nu mă înțelegeți greșit, retailerii au o putere de negociere considerabil mai mare decât producătorii, dar prin această măsură lucrurile nu se vor schimba în bine pe termen lung pentru nimeni.

    Și ca să fie bătaia de joc completă, deși avem un reprezentant al Consiliului Concurenței în consiliu iată ce zice ordinul:

Ca la Radio Erevan: Avem un reprezent al Consiliului Concurenței în consiliu? Da. Are vreun impact legea asupra mediului concurențial? Nu. Avem cumva mici producători? Da, așa spun oamenii. Are vreun impact asupra întreprinderilor mici legea asta? Nu. Are vreun impact legea asupra mediului de afaceri? Nu. Doar că mai jos se vorbește despre faptul că micii producători au marja de profit mică.

Dar înainte să îmi dau eu cu părerea haideți să vedem care e perspectiva guvernului în toată povestea asta. Iata ce ne spune proiectul de norme:

Presiunile mediului economic exercitate în ultimii ani, ulterior instalării crizei economice din 2008, cât şi a blocării pieței rusești s-au reflectat şi în evoluţia pieţei agroalimentare din România.

Influențele pe piaţa agroalimentară vin din direcţia concurenţei între marii jucători prezenţi pe piaţă (gradul redus de diferenţiere al produselor determină creşterea gradului de rivalitate), întărită de scăderea puterii de cumpărare ca efect al presiunilor mediului economic exercitate în ultimii ani.

Traducere: Producătorii români exportau marfă în Rusia, dar de când cu războiul din Ucraina și sancțiunile economice, nu mai putem face comerț cu rușii. Prin urmare, producătorii noștri trebuie să vândă marfă în UE sau în România, acolo unde nu prea sunt competitivi. Plus că acum se simte concurența iar ai noștri, ca brazii, nu se pot diferenția pentru că produsele vândute de ei merg pe filiera ”mai ieftin decât concurența, nu neapărat mai bun”.

Haideți să vedem mai departe:

Dominaţia rețelelor de retail determină importante bariere la intrarea pe aceasta piaţă, în special datorită economiilor rezultate în urma achiziţiilor în vrac/de volume mari. Produsele agroalimentare sunt bunuri de primă necesitate, existând diferenţe mici între comercianţii cu amănuntul şi prin urmare, mulţi factori care afectează puterea de cumpărare în cadrul pieţei produselor agroalimentare, sunt interdependenţi cu cei de pe piaţa retailerilor, cum ar fi loialitatea faţă de brand.

A fi agricultor nu înseamna a avea și talent la scris, iar fraza de mai sus e un exemplu perfect. Ați înțeles ceva? Nici eu. Se pleacă de la ideea că există importante bariere la intrarea pe piață, fără a spune despre care piață este vorba. Discutăm despre piața de retail sau despre piața producătorilor agricoli? Este important să știm despre care este vorba pentru că fiecare piață are caracteristici diferite.

Ce să caute un producător agricol pe piața de retail? Ce ar căuta un retail pe piața de producție?

A fi retailer înseamnă bani băgați în infrastructura logistică, în achiziția de terenuri și construcția de magazine, în marketing, în negocieri de contracte cu furnizori la nivel global etc.

A fi producător agricol înseamnă să bagi bani în achiziția sau arendarea de teren agricol, semințe, îngrășeminte, lucrări agricole, echipament agricol, depozitare a produselor agricole.

Par cele două similare? Evident că nu! Atunci despre ce bariere la intrarea pe piață vorbim?

Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, a fost completată şi modificată în urma semnalelor primite din piaţă, producătorii și procesatorii din România atrăgând atenţia asupra marjei de profit pe piaţa agroalimentară, care privită per ansamblu, se caracterizează prin fluctuaţii mari.Astfel, cea mai mică marjă de profit net, pe lanțul agroalimentar, se înregistrează la fermierii şi micii procesatori, fiind de asemenea necesară asigurarea unei mai bune protecţii împotriva volatilităţii preţurilor.

Iată și versiunea din proiect, ca să nu credeți că bat eu câmpii:

Știți de ce fermierii și micii procesatori au cea mai mică marjă? Pentru că sunt mici și nu au putere de negociere. Știți de ce nu au putere de negociere? Pentru că fiecare e de capul lui și nu vor să se asocieze. Și bineînțeles că va veni guvernul român să le crească marja de profit. Se poate mai clar de atât? Asta e problema pe care legea încearcă să o rezolve guvernul: marja mică de profit a producătorilor într-o economie de piață. Aș vrea și eu să îmi deschid o firmă apoi să mă duc la guvern să mă plâng că am profitul prea mic și aș vrea mai mult.

În prezent în România există numai cinci Organizații Interprofesionale pe Filiere de Produse Agroalimentare, acest fapt generând o capacitate redusă în ceea ce privește creşterea vânzărilor între producători şi marile rețele comerciale, cât și la o eficienţă redusă a acestora, din punct de vedere al dotărilor logistice și de marketing.

Da, asta ziceam și eu mai sus, ia și rezolvă problema asta, nu marja de profit.

Prin implementarea acestor norme se urmărește consolidarea poziţiei fermierilor în lanţul agroalimentar, pentru a le putea oferi posibilitatea de a obţine cel mai bun preţ de pe piaţă pentru produsele lor

”Cel mai bun preț de pe piață”…oameni buni, ei sunt piața! Nu poți obține cel mai bun preț de pe piață atunci când tu ești piața! Prețul pieței e cel pe care ei îl negociază cu retailerii!

Așa cum am mai spus, legea asta va conduce la o creștere a prețurilor ceea ce va afecta disproporționat oamenii cu venituri mici care nu vor mai putea cumpăra roșii din Turcia ieftine pentru că le vor fi băgate pe gât cele românești, la fel de proaste, dar mai scumpe.

Vreți soluții pentru micii producători? În primul rând asociere pentru a putea negocia mai bine cu retailerii și pentru a putea construi împreună. Dacă poți vinde roșii românești în ianuarie poți scoate mai mulți bani decât dacă le-ai vinde în octombrie pe toate. Producătorii români nu au facilități de depozitare, nu au capacități logistice, nu știu să negocieze. Dar astea sunt lucruri care țin de piață, nu de guvern. Genul acesta de intervenții va băga bani în buzunarele producătorilor luați din buzunarele românilor. Hypermarketurile nu vor avea de suferit atât de mult pentru că vor transfera prețurile mai mari către cumpărători.

Opinia despre orice subiect controversat in Romania

Daniel

De 7 ani lucrez în consultanță, din care ultima jumătate de an petrecută la o firmă din UK. Pasionat de economie și artă grafică. Cola mă ține treaz, ceaiul mă ține sănătos, dar vinul mă ține optimist.
Scriu despre economie, taxe, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep.

About the Author

Daniel
De 7 ani lucrez în consultanță, din care ultima jumătate de an petrecută la o firmă din UK. Pasionat de economie și artă grafică. Cola mă ține treaz, ceaiul mă ține sănătos, dar vinul mă ține optimist. Scriu despre economie, taxe, tehnologie și alte lucruri la care mă pricep.

Be the first to comment on "Despre producători agricoli și retaileri"

Leave a comment

Your email address will not be published.


*